Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 18128/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._/2014

Ședința publică de la 14 Octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE -C. E. D.

Grefier- D. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S. B. în contradictoriu cu intimata D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE IASI -ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE IASI, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra excepției inadmisibilității contestației la executare și asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30.09.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 07.10.2014, ulterior pentru astăzi, 14.10.2014, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub număr de dosar_ contestatoarea S. B. în contradictoriu cu intimata D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE IASI -ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE IASI a solicitat anularea executării silite și desființarea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul nr._/14.11.2013 .

În motivarea cererii sale contestatoarea a arătat în esență următoarele:

A fost informată prin email de către unitatea bancară la care avea deschis contul bancar faptul că s-a dispus înființarea popririi pentru suma de 843 lei reprezentând contribuții de asigurări de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente și persoane care nu realizează venituri.

Nu i s-a comunicat nici titlul executoriu, nici somația și nici actul administrativ fiscal care a stat la baza executării silite.

În contul deschis pe numele contestatoarei la ING BANK se găsesc exclusiv fonduri reprezentând subvenții de la APIA care potrivit legii nu pot face obiectul executării silite.

În drept s-au invocat prevederile art 44, 45, 141 Cod procedură fiscală, art 780 alineat 5 Cod procedură civilă.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Contestației i-au fost anexate împuternicire avocațială și copia comunicării făcută prin poștă electronică de către ING BANK.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 65 lei (f.13 dosar)

Intimata a depus întâmpinare (f.17 dosar) prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare silită și a învederat următoarele:

Pentru contestarea titlului executoriu reclamanta avea deschisă calea de atac prevăzută de dispozițiile art.205 Cod procedură fiscală . Contestatoarea figurează în evidențele fiscale cu suma de 843 lei reprezentând contribuții de asigurări de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente și persoane care nu realizează venituri, sumă pentru care s-a dispus înființarea popririi cu adresa nr._/14.11.2014, ce are la bază două titluri executorii_/14.01.2013 și somația aferentă și titlului executoriu nr._/02.08.2013 și somația aferentă primul emis în baza deciziei CAS nr 6981/31.05.2012 comunicată contestatoarei cu confirmare de primire și al doilea emis in baza deciziei de calcul accesorii_/31.12.2012 și deciziei de calcul accesorii nr._/31.03.2013 .

Întrucât contestatoarea nu s-a achitat de obligația de plată a sumelor restante s-a proceda la executare silită prin poprire conform art.149 Cod pr.fisc.

Actele de executare silită au fost emise cu respectarea dispozițiilor art.141 Cod pr fisc.

Contestatoarea avea obligația de a declara veniturile și a face dovada plății contribuțiilor încălcând astfel prevederile art.81 din OG nr.92/2003 și ale art.215 din Legea nr.95/2006.

Suma datorată de contestatoare reprezintă o creanță bugetară la care s-au calculat penalități de întârziere conform art 88 litera c), art.119, art.120 alin.7 din OUG nr.92/2003.

Intimata a preluat prin protocol actul de impunere emis de Casa de Asigurări de Sănătate Iași, în baza Ordinului comun nr.806/06.06.2012 .

În drept s-au invocat prevederile 141,172,205 Cod procedură fiscală.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri, fiind anexate întâmpinării copia actelor din dosarul de executare silită fiscală, constând în: înștiințare de înființare a popririi din 14.11.2013, adrese de înființare a popririi, somație din 14.01.2013, titlul executoriu_/14.01.2013 pentru suma de 783 lei, dovada comunicării către debitor la 18.01.2013, decizie de impunere nrn6981/31.05.2012 emisă de CAS Iași, Decizie referitoare la obligații de plată accesorii din 31.05.2012, dovada comunicării din 19.06.2012 somație din 02.08.2013 pentru suma de 60 lei, titlul executoriu nr._/02.08.2013 pentru suma de 60 lei, dovada comunicării la 22.08.2013, decizie referitoare la obligații de plată accesorii nr._/31.12.2012, proces verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare prin publicitate nr_/06.02.2013, decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii_/31.03.2013, proces verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare prin publicitate nr._/07.05.2013 (f. 19-39/43-63 dosar).

În cursul cercetării judecătorești instanța a încuviințat la cererea ambelor părți probe cu înscrisuri, respectiv actele dosarului de executare silită.

Analizând actele și lucrările cauzei instanța reține următoarele:

În fapt pe numele contestatoarei din cauza de față s-a emis Decizia de impunere nr 6981/31.05.2012 de către Casa de Asigurări de Sănătate Iași pentru suma de 783 lei reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate – 489 lei, majorări și penalități-calculate conform art.257 Cod fiscal.

Această decizie a fost comunicată contestatoarei, la domiciliul acesteia (domiciliu care rezultă și din copia cărții de identitate depusă fila 66 dosar) la data de 19.06.2012, cu confirmare de primire, fapt ce rezultă din dovada de comunicare depusă la filele 27/51 dosar.

Așadar susținerea contestatoarei din contestația la executare formulată în sensul că nu a primit niciodată actul administrativ fiscal este infirmată în cauză prin proba cu înscrisuri administrată de intimată.

La data de 14.01.2013 DGRFP- AJFP Iași a procedat în temeiul deciziei de impunere 6981/2012 necontestată de debitor, la emiterea titlului executoriu_/14.01.2013 pentru suma de 783 lei (f.23 dosar) și a somației aferente titlului executoriu (f. f.22 dosar), acte de asemenea comunicate contestatoarei prin poștă cu confirmare de primire la 22.01.2013, plicul fiind restituit însă cu mențiunea expirării termenului de păstrare pentru ridicarea sa de către destinatar.

Pentru suma de 489 lei reprezentând contribuții la asigurări sociale de sănătate, stabilite prin Decizia de impunere 6981/31.05.2012, intimata a calculat ulterior periodic penalități conform deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.12.2012 (f. 31,32 dosar) și nr._/31.03.2013 (f.35,36 dosar).

Pentru aceste penalități derivând din cele două decizii referitoare la accesorii, care totalizează 60 lei, intimata a emis ulterior un titlu executoriu separat – nr._/02.08.2013 (f.29 dosar).

Și acest titlu executoriu a fost comunicat contestatoarei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 22.08.2013, la domiciliul acesteia (f.30 dosar).

La data de 14.11.2013 prin adresele de înființare a popririi intimata a dispus luarea măsurii popririi asupra conturilor deținute debitoare la BRD GSC SA și ING BANK.

La dosar intimata a depus copia înștiințării de poprire a debitoarei (f.19 dosar) însă nu și dovada datei la care actul a fost comunicat efectiv debitoarei.

La data de 26.04.2014 contestatoarea formulată contestația la executare de față solicitând anularea executării silite însăși și desființarea tuturor actelor de executare silită, motivat de necomunicarea titlului executoriu și a actului administrativ fiscal.

În drept, instanța se va pronunța cu precădere asupra excepției inadmisibilității contestației la executare silită invocată de intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, prin întâmpinare, instanța reține următoarele:

Potrivit art.172 din Codul de procedură fiscală, „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare.(…)Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.”

De asemenea potrivit art.712 alin. 2 NCPC în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept care privesc fondul dreptului cuprins în titlul executoriu numai dacă legea nu prevede în legătură cu acesta o altă cale procesual specifică pentru desființarea lui.

Invocând excepția inadmisibilității acțiunii intimata a învederat faptul că aspectele privind realitatea și legalitatea obligațiilor de plată stabilite în sarcina contribuabililor se pot invoca în fața instanței de contencios administrativ.

Aserțiunea intimatei este corectă întrucât potrivit dispozițiilor art.205 și art.218 cod procedură fiscală împotriva deciziilor de impunere și a altor acte administrativ - fiscale se poate formula contestație administrativă și ulterior contestație în fața instanței de contencios administrativ competente, legiuitorul prevăzând așadar o cale specifică de atac împotriva acestora.

Însă instanța reține că în cauza de față, contestatoarea a înțeles să atace efectiv actele executare silită invocând drept motive de nelegalitate a executării silite necomunicarea actului administrativ fiscal de stabilire a obligației de plată.

Pentru motivele expuse excepția invocată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce privește fondul contestației la executare silită instanța reține că potrivit art.44 Cod procedură fiscală Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. (…)Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (2^1) Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru.(2^2) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate. (3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului”.

Potrivit dispozițiilor art.141 alin.1 din O.G. nr.92/2003, sub titulatura „Titlul executoriu și condițiile pentru începerea executării silite” legiuitorul a prevăzut faptul că „(1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul.(1^1) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin.(1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii. (2) Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. „

Față de dispozițiile legale anterior evocate la situația de fapt reținut în cele ce au precedat instanța reține caracterul neîntemeiată al contestației la executare formulată in condițiile în care dovezile de comunicare depuse la dosar de intimată – filele 24, 27, 30 dosar, probează împrejurarea că actul administrativ fiscal decizie de impunere pentru suma de 783 lei și titlul executoriu pentru aceeași sumă precum și titlul executoriu pentru penalitățile calculate ulterior de intimată, în cuantum de 60 lei au fost comunicate contestatoarei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la domiciliul acesteia.

Pentru considerentele expuse contestația la executare va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de intimată, ca neîntemeiată.

Respinge contestația la executare silită formulată de contestatoarea S. B. domiciliată în . județ Iași si cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat Badelință C. în mun Iași . 6 ., în contradictoriu cu intimata D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE IASI -ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE IASI cu sediul în mun. Iași, ..26, județ Iași, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică,14.10.2014.

Președinte,

C. E. D.

Grefier,

D. V.

red/teh/ced

23.12.2014,ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI