Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 34630/245/2014

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința Camerei de consiliu din data de 02 decembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - C. C.

GREFIER - A. E.

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. S. S.A. în contradictoriu cu pârâtul G. M., având ca obiect ,,cerere de valoare redusă’’.

La apelul nominal, făcut în ședința camerei de consiliu, sunt lipsă părțile.

Procedură legal îndeplinită, cauza judecându-se în camera de consiliu, fără citarea părților, conform dispozițiilor art. 1029 Cod procedură civilă.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii formulate de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul.

INSTANȚA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ /30.09.2014 reclamanta . solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Gradinariu M. să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 531,80 lei cu titlu de preț neachitat, a sumei de 94,92 lei cu titlu de penalități percepute pentru întarzierea în achitarea facturilor aferente perioadei iulie 2010 - ianuarie 2013 și a sumei de 57,24 lei cu titlu de penalități pentru neplata facturilor emise în perioada ianuarie 2013-martie 2014. Totodată, a solicitat reclamanta obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost legal timbrată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de prestări servicii salubritate nr._/2011 pe perioadă nedeterminată, iar acesta nu și-a respectat obligația principală, de a achita contravaloarea serviciilor prestate, constând în colectarea, transportul și depozitarea reziduurilor menajere, acumulând astfel, un debit restant în sumă de 531,80 lei pentru perioada ianuarie 2013- martie 2014.

De asemenea, reclamanta a precizat că, în conformitate cu prevederile art.42 alin.10 lit.b din Legea nr.51/2006 și a celor contractuale, pentru neplata facturilor la scadență au fost calculate penalități de întârziere, însumând 57,24 lei pentru întarzierea în achitarea facturilor aferente perioadei ianuarie 2013 -martie 2014 respectiv de 94,92 lei, penalități pentru neplata facturilor emise în perioada iulie 2010-ianuarie 2013, coeficientul aplicat fiind de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, egal cu cel datorat pentru neplata obligațiilor bugetare, conform disp. OUG nr.88/2010 și ale art.120 alin.7 Cod proced.fiscală.

A menționat reclamanta că a încercat o conciliere directă cu paratul, dar fără rezultat.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1516 C.civ, art.1028 alin.2 NCPC.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei în copie xerox înscrisuri, astfel: adresă convocare conciliere (f.6), tabel calcul penalități (f.8-9), contract de prestări servicii nr._/01.03.2011 (f.7), facturi fiscale (f.10-17).

Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat administrarea de probe.

Din analiza înscrisurilor dosarului instanța constată următoarele:

În fapt, între părți, prin încheierea contractului de prestări servicii salubritate nr._/01.03.2011, pe perioadă nedeterminată, s-au stabilit raporturi contractuale, generând obligații reciproce între părți. Astfel, în baza contractului menționat, în schimbul obligației reclamantei de a colecta, transporta și depozita reziduurile menajere, Gradinariu M., beneficiar al serviciilor, urma să achite contravaloarea serviciilor prestate la scadență fiecărei facturi emise de către S.C. S. SA ( art. 6.2) .

De asemenea, potrivit art. 8.4 din contract s-a stabilit că întârzierea în achitarea facturilor atrage perceperea unor penalități, ce în fapt sunt egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat, fiind aplicat de reclamantă un procent de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, egal cu cel datorat pentru neplata obligațiilor bugetare, conform disp. art.42 alin.10 lit.b din Legea nr.51/2006.

În speță instanța constată incidența disp. art.1.025 al.1 NCPC ce prevede că procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Totodată, având în vedere dispozițiile art. 5 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora„Dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .”, față de data încheierii contractului (01.03.2011) și data intrării în vigoare a Noului cod civil (01.10.2011), instanța reține că în prezenta cauză este aplicabil Codul civil de la 1864 din punctul de vedere al dreptului substanțial.

În temeiul art. 969 C.civ, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante iar art. 970 NCC consacră executarea cu bună credință a obligațiilor contractuale.

În speță, prin contractul depus la dosarul cauzei și facturile anexate, reclamanta a dovedit existența raporturilor juridice de natură contractuală, iar paratul nu a contestat sumele pretinse și n-a dovedit stingerea obligației de plată a sumei de 531,80 lei reprezentand c/v preț restant, la care a adăugat penalități, prin aplicarea procentului de 0,04% pe zi de întarziere prevăzut de OUG nr.88/2010, însumand 57,24 lei, acord care are valoarea unei clauze penale în condițiile art.1066 și urm. C.civ, reprezentând o modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului cauzat reclamantei în caz de neexecutare sau executare cu întârziere a obligațiilor de către cealaltă parte.

Pe de altă parte reiese că pentru facturile neachitate la termen din perioada iulie 2010-ianuarie 2013 reclamanta a adăugat penalități, prin aplicarea aceluiași procent, de 0,04% pe zi de întarziere prevăzut de OUG nr.88/2010, însumand 94,92 lei, astfel că, ținând seama de prev. art.1073 C.civ și având în vedere încălcarea de parată a principiilor de drept instituite de art. 969 și 970 C.civ), instanța va admite acțiunea și va obliga parata la plata către reclamantă a sumei de 531,80 lei cu titlu de debit și a sumei totale de 152,16 lei reprezentând penalități.

În temeiul art. 1031 alin. 1 NCPC va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 50,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta . sediul în Iași, ., jud.Iași în contradictoriu cu pârâtul Gradinariu M., cu domiciliul în Iași, ..14, ., ., jud. Iași.

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 531,80 lei, reprezentând c/v preț restant servicii prestate în perioada ianuarie 2013 – martie 2014 și suma de 152,16 lei, reprezentând c/v penalități de întarziere .

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând c/v taxă de timbru.

Executorie.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul Iași (se depune la Judecătoria Iași) .

Dată în Camera de Consiliu.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.12.2014.

Președinte, Grefier,

C.C. E.A.

Red. Pr.C.C.

4 ex./04.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI