Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7915/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7915/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 2211/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 7915

Ședința publică de la 03 Iunie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. C.

Grefier L. L.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. R. CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL și pe pârât A. E., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că,

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in ședința publică din data de 27.05.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de fata:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 23.01.2014, reclamanta C. R. CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL a chemat în judecată pârâta A. E., pentru obligarea acesteia la plata sumei de 493,09 lei, reprezentând contravaloare energie electrică neachitată, penalități de întârziere în sumă de 338,06 lei cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a beneficiat în perioada iunie 2010 – decembrie 2011 de energia electrică furnizată, pe care nu a achitat-o, debitul fiind de 493,09 lei.

Referitor la cuantumul penalităților solicitate, reclamanta a arătat că acestea au fost calculate conform centralizatorului calcul penalități.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1270 din Codul Civil, art. 1025-1032 Noul Cod procedură civilă.

În dovedire, a anexat înscrisuri.

Conform art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a comunicat pârâtului duplicatul actiunii formulată de reclamantă, pentru ca acesta să depună întâmpinare, sub sancțiunea prevăzută de lege, în termen de 25 de zile de la comunicare.

Pârâta nu a formulat si depus la dosar întampinare si nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima opinia cu privire la cererea reclamantei.

Potrivit art.1029 alin. 3 și 4 Cod procedură civilă, după primirea formularului de cerere completat corect, instanța va trimite de îndată pârâtului formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamant. În termen de 30 de zile de la comunicarea actelor sus menționate, pârâtul va depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească. Pârâtul poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns.

Potrivit art.1030 alin.2 Cod procedură civilă, în cazul în care nu se primește niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1.029 alin. (4), (6) sau (8), instanța se va pronunța cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională în raport cu actele aflate la dosar.

Pe fondul cauzei, prin înscrisurile depuse la filele 9-52 ale dosarului, respectiv contractul de furnizare a energiei electrice, situația centralizată a datoriilor și penalităților și facturile privind debitul în cauză, reclamanta a dovedit existența creanței și anume suma de 493,09 lei, reprezentând contravaloare energie electrică neachitată.

Totodată, instanța reține că, potrivit contractului pârâta datorează, în caz de neachitare a obligației de plată a debitului penalități iar instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 338,06 lei reprezentând penalități.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă, având în vedere că pârâtul urmează să cadă în pretenții, văzând dispozițiile art. 453 alin.1 și următoarele Cod procedură civilă, instanța urmează să oblige pârâta la plata sumei 50 lei cu acest titlu, reprezentând taxa judiciară de timbru .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. C. R. CREDIT MANAGEMENT SERVICES S.R.L., mandatara A E.ON ENERGIE R. SA, cu sediul ales în Calea Floreasca nr. 39, sector 1, București în contradictoriu cu pârâta A. E., cu domiciliul în .. 999, jud. Iași.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 493,09 lei reprezentând debit principal, a 0,04% pe zi din valoarea soldului restant reprezentând penalități până la achitarea debitului și a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.06.2014.

Președinte, Grefier,

C. I. L. L.

Red./tehn./C.I./4ex./02.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7915/2014. Judecătoria IAŞI