Contestaţie la executare. Sentința nr. 5325/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5325/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 39420/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 10 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier V. A.
Sentința civilă Nr. 5325
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe contestator B.- G. SOCIETE GENERALE SA PRIN G. IASI și pe intimat B. E. JUDECATORESTI ASOCIATI M. I. SI M. L., intimat M. L., intimat M. I., având ca obiect contestație la executare plângere refuz executor judecătoresc.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 27.03.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi 10.04.2014, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
F. de cererea reclamantei . SA inregistrata cu nr_ la data de 05.12.2013 in contradictoriu cu B.E.J. M. I. si M. L. si personal interogatoriu executorii judecatoresti M. I. si M. L. prin care solicita:
- anularea Procesului verbal de rezultat la vanzarea la licitatie din 29.11.2013
- Obligarea excutorilor judecatoresti la continuarea executarii silite
- obligarea la plata cheltuielilor de judecata .
In sustinerea cererii reclamantii arata ca la data de 8.03.2011, reclamanta a formulat cerere de executare silita asupra bunurilor imobile apartinind garanților ipotecari Z. E. si I. pentru recuperarea sumei de_,27 RON. cererea a fost inregistrata la B. M. L. sub nr. 173/2011- anexa 1.
Atașat cererii d e executare silita s-a depus: contractul de credit 5632/03.07.2007- anexa2-; contractul de ipoteca_/03.07.2007- anexa 3 ; Extras de carte funciara 06.07.2007- anexa 4- si copie extras cont - anexa 5.
În cursul executării silite, piritii au procedat la evaluarea bunului imobil supus executarii prin efectuarea unui raport de expertiza tehnica extrajudiciara -anexa 6.
La data de 01.04.2013, reclamanta a depus la pârâti adresa nr. 501 din 29.03.2013 prin care le aduce la Cunoștința ca stăruim in continuarea executării silite, dat fiind faptul ca pâna la acel moment debitul se cifra la suma de 172.825,52 Ron- anexa 7.
La data de 5 nov. 2013, pârâtii au comunicat procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor suplimentare de executare din 22 oct. 2013 - anexa 8- insotit de factura 314/24 oct. 2013 pentru suma de 2792,4 RON reprezentind cheltuieli de executare.- anexa 9.
Prin acest proces-verbal s-au stabilit cheltuieli de executare suplimentare fata de cele stabilite prin procesul-verbal nr. 1/173 din 21.03.2011, in suma de 2792,4 RON. In finalul acestui proces-verbal. in mod nelegal si in totala contradicție cu textele d e lege aplicabile cauzei executorii judecătorești au menționat: ..punem in vedere creditoarei sa a chite suma de 2792,48 RON cu titlu de c/v cheltuieli d e executare stabilite si efectuate pina in prezent in d. ex. 173/2011, urmind ca suma sa fie recuperata in urma valorificării imobilului".
Potrivit Codului de .procedura .civila. care s e aplica executării silite in cauza „Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt in sarcina debitorului urmărit, afara de cazul cind creditorul a renunțat la executare sau daca prin lese se prevede altfel De asemenea, debitorul va fi ținut sa suporte cheltuielile de executare făcute dupa înregistrarea cererii de executare si pina la data realizării obligației stabilita in titlul executor prin executare voluntara.
Având în vedere aceasta dispoziție clara a legii, subscrisa, la data d e 6 nov. 2013 a restituit piritilor factura in original indicând textul mai sus menționat si care prevede ca cheltuielile sunt in sarcina debitorului- anexa 10.
Cererea a fost legala timbrata .
Pârâții legali citați depun intimpinare arata ca invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a persoanelor fizice M. I. șl M. L., in condițiile In care actul contestat de către contestatoarea creditoare B. SG a fost emis de către B. M., in desfășurarea unei activități execuționale. Ca urmare înțeleg, să se opună in ceea ce privește solicitarea creditoarei de a se administra ca probatoriu interogatoriul persoanelor fizice M. L. și M. I. - nefiind indicată nici măcar teza probatorie pentru administrarea acesteia.
Solicitata sa se constate că această contestație la executare silită a fost motivată în drept pe dispozițiile Codului de procedură Civilă 1865, acesta de altfel fiind norma legală aplicabilă speței de față, întrucât Dosarul de executare silită 173/2011 a fost format sub imperiul vechiului cod de procedură civilă. Față de această situație, înțelege să solicite instanței de Judecată stabilirea cadrului procesual ca fiind cel al Codului de procedură Civilă 1865 in drept invocând dispozițiile art. 24 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Pe fondul cauzei
1. Critică ca fiind netemeinic motivul invocat de către contestatoare că nu poate fi obligată la acoperirea cheltuielilor ocazionate de desfășurarea unei executări silite, invocând in susținere disp. art. 3717 alin.2 din codul de procedură civilă 1865. Considerăm eronată interpretarea de către contestatoare a textului de lege menționat mai sus.
Creditoarea este obligată la avansarea și suportarea cheltuielilor ocazionate de desfășurarea unei activități execuționale la cererea ei, însă, toate aceste cheltuieli cad, la finele executării silite, in sarcina debitorului. A.. 2 al art. 371 nu face altceva decât să expliciteze și să stabilească cadrul legal a măsurii luate de executor de stabilire a cuantumului cheltuielilor de executare și faptul că recuperarea acestora se va face, intru-un final, tot de la debitor.
Insă, pentru ca să se ajungă la desfășurarea unei activități execuționale in contra unui debitor, trebuie ca mai întâi creditorul să procedeze la avansarea sumelor necesare către executorul judecătoresc. Acest aspect este reglementat legal tocmai de dispozițiilor art. 371 indice 7 alin. 1 și alin.4. din Codul de procedură Civilă 1865.
Instanța fata de exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a celor doi executori judecatoresti retine ca cererea reclamanta este formulată in legatura cu atributiile profesionala ale executoriilor fapt care impune participarea lor la judecarea cauzei, motiv pentru care va respinge exceptai lipsei calitatii procesuale pasive a executorilor
Pe fondul cauzei instanța reține următoarele
La cererea reclamantei a fost pus in executare titlul executoriu contractul de credit 5632 / 03.07.2007 contractul de ipoteca_/ 2007
În cursul executării silite, piritii au procedat la evaluarea bunului imobil supus executarii prin efectuarea unui raport de expertiza tehnica extrajudiciara -
La data de 01.04.2013, reclamanta a comunicat paratilor adresa nr. 501 din 29.03.2013 prin care le aduceam la Cunoștința ca stăruim in continuarea executării silite, dat fiind faptul ca pâna la acel moment debitul se cifra la suma de 172.825,52 Ron.
La data de 5 nov. 2013, pârâtii au comunicat procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor suplimentare de executare din 22 oct. 2013 - însotit de factura 314/24 oct. 2013 pentru suma de 2792,4 RON reprezentind cheltuieli de executare.
Prin acest proces-verbal s-au stabilit cheltuieli de executare suplimentare fata de cele stabilite prin procesul-verbal nr. 1/173 din 21.03.2011, in suma de 2792,4 RON. In finalul acestui proces-verbal. in mod nelegal si in totala contradicție cu textele d e lege aplicabile cauzei executorii judecătorești au menționat: ..punem in vedere creditoarei sa a chite suma de 2792,48 RON cu titlu de c/v cheltuieli d e executare stabilite si efectuate pina in prezent in d. ex. 173/2011, urmind ca suma sa fie recuperata in urma valorificării imobilului".
Potrivit art. 371 indice 7 al. 2 C.pr.civ. care s e aplica executării silite in cauza „Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt in sarcina debitorului urmărit, afara de cazul cind creditorul a renunțat la executare sau daca prin lese se prevede altfel De asemenea, debitorul va fi ținut sa suporte cheltuielile de executare făcute dupa înregistrarea cererii de executare si pina la data realizării obligației stabilita in titlul executor prin executare voluntara.
Instanta analizind dis part 371 indice 7 din codul de procedura civila reține faptul ca
1)Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.
(2)Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.
(3)Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.
(4)Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, procesul-verbal constituie titlu executoriu
Astfel instanta retine ca in mod gresit relamantii invoca disp. art 37 ind 7 alin 2 ignnorind disp alin 1 in care se arata ca
1)Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.
Ca urmare, instanța retine ca sunt intemeiate pretentiile paratilor de a solicita reclamantei sa avanseze cheltuielile de executare in conditiile in care acest este reglementat in mod expres de lege
Ipoteza prezentata de reclamanti si anume ca aceste cheltuieli trebuie suportate de debitor sunt reglementata de legiuitor doar in situatia in care legea nu prevede altfel
Ori, legiuitorul a stabilit in mod clar aceste aspecte in alin 2 al aceluiasi articol .
Ca urmare, instanta urmeaza sa respinga cererea reclamantilor, ca fiind neîntemeiata
Pentru aceste considerente dispune
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calitatii procesuale pasive .
Respinge cererea reclamantei . SA inregistrata cu nr_ la data de 05.12.2013 in contradictor cu B.E.J. M. I. si M. L. si personal la interogatoriu executorii judecatoresti M. I. si M. L..
Cu recurs in 10 zile de la comunicare, calea de atac urmind a fi depus al Judecatoria Iasi .
Pronuntata azi, 10.04.2014 in sedinta publica.
Președinte, Pentru Grefier, transferat la altă instanță
semnează Grefierul șef al Secției civile,
redactat C.C.
tehn. C.C./I.L.
5ex. – 29.04.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4128/2014.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 6249/2014.... → |
|---|








