Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 104/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 104/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 32085/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 104/2014

Ședința publică de la 09 Ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. C.

GREFIER V. I. D.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . ROMANIA SRL în contradictoriu cu pârâtul S. I., pârâta S. E., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, desfășurându-se fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași și reține cauza spre soluționarea acestei excepții.

INSTANȚA,

Asupra excepției de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta . ROMANIA SRL a chemat in judecată pe pârâții S. I. și S. E., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 815,08 lei cu titlu de debit principal rezultat din contractul de închiriere dispozitiv medical B 2 bis/01.07.2012, precum si la plata penalităților de întârziere contractuale in cuantum de 0,10% pe zi din soldul restant; cu cheltuieli de judecată 310 lei .

În motivarea actiunii, reclamanta a arătat că la data de 01.07.2012 a încheiat cu pârâtul S. I. contractul de închiriere dispozitiv medical B 2 bis/01.07.2012, pârâta S. E. având calitatea de fidejusor, iar pârâții nu au achitat debitul conform contractului .

În drept, reclamanta a invocat disp.art.1025 si urm. Noul C. de Proc. civ., art 1350 Cod Civil,.

Cererea a fost legal timbrată si redactată conform formularului prevăzut de art. 1719 Cod civil.

Atasat cererii, a depus in copie inscrisuri .

Pârâtul P. T. a depus intâmpinare prin care și-a precizat poziția procesuală, respectiv cea de admitere în parte a cererii .

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prezenta cauză are ca obiect judecarea cererii formulate de reclamanta . ROMANIA SRL, prin care aceasta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. I. și S. E., domiciliați în .,, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 815,08 lei cu titlu de debit principal rezultat din contractul de închiriere dispozitiv medical B 2 bis/01.07.2012, precum si la plata penalităților de întârziere contractuale in cuantum de 0,10% pe zi din soldul restant; cu cheltuieli de judecată 310 lei

În baza art. 107 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Iași, invocată din oficiu .

Instanța reține că potrivit art. 107 al. 1 din Noul Cod de procedură civilă „cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”

Întrucât în acest context nu acționează vreuna din regulile competenței teritoriale alternative prevăzute la art. 113 al. 1 din Noul Cod de procedură civilă, este competentă a soluționa cauza instanța pe a cărei rază teritorială domiciliază pârâții, respectiv în a cărei rază se află ..

Întrucât . este arondată Judecătoriei Oltenița, potrivit HG 337/9 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, instanța în temeiul art.158 al.1 și 3 C.pr.civ., cu referire la art.32 al.2 din O.G.nr.2/2001 va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oltenița.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași.

Declină cauza spre competentă soluționare către Judecătoria Oltenița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.01.2014.

Președinte, Grefier,

C. I. D. V. I.

RED./ TEHNORED.: C.I./D.V.I.

28.01.2014/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 104/2014. Judecătoria IAŞI