Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 15298/245/2014
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 15.10.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. M. F.
Grefier: A. M. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari . ., PT 9 REGIE, având ca obiect “acțiune în răspundere contractuală”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, au lipsit părțile. În temeiul art.104 alin.(13) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, instanța dispune lăsarea dosarului la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, precum și depunerea prin serviciul registratură, la data de 19.09.2014, respectiv 02.10.2014, a precizărilor formulate de părți cu privire la excepția dreptului material la acțiune, după care,
Observând că prezenta cauză este la primul termen de judecată, instanța procedează, din oficiu, în baza art. 131 din Noul Cod de procedură civilă, la verificarea competenței sale generale, materiale și teritoriale, stabilind că, față de dispozițiile art. 94 Noul Cod de procedură civilă, raportat la art. 97 Noul Cod de procedură civilă, este competentă să judece pricina.
Instanța, în raport de disp. art. 6 alin. 4 N.C.civil și ale Decretului nr. 167/1958, invocă din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la penalități calculate pentru debite achitate sau stinse în alt mod cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii, după care, în raport de disp. art. 248 alin. 4 C.proc.civ., dispune unirea acesteia cu fondul cauzei.
În temeiul art. 238 C.proc.civ, având în vedere obiectul cauzei și probele susceptibile a fi administrate, instanța estimează durata cercetării procesului la 30 de zile, apreciindu-l drept termen optim soluționării prezentei cauze.
Instanța, în temeiul art. 238 C.proc.civ, având în vedere obiectul cauzei și probele susceptibile a fi administrate, estimează durata cercetării procesului la termenul de astăzi, apreciindu-l drept termen optim soluționării prezentei cauze, după care, în raport de disp. art. 255 C.proc.civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile aflate la dosar și o consideră administrată.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în vederea soluționării.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05.05.2014, reclamanta S.C. C. IAȘI S.A în contradictoriu cu pârât Asociația de Proprietari . . – PT9 Regie, cod client_, a solicitat instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie obligată pârâta la plata sumei de 4803,49 lei reprezentând energie termică facturată în perioada februarie 2010 - octombrie 2011 și a sumei de 6723,53 lei penalități de întârziere pe perioada noiembrie 2006 - decembrie 2013.
În fapt, aceasta a arătat că în baza relațiilor contractuale stabilite cu pârâta a furnizat energie termică pentru încălzire și apă caldă menajeră. Contractul a dat nașterea la posibilitatea de a factura cantitățile puse la dispoziție și obligației corelative de a acoperi aceste debite. Pentru neachitarea sau achitarea cu întârziere a debitelor au fost calculate penalități de întârziere. Nici una dintre facturile fiscale emise nu a fost contestată de către pârât. Mai mult, deși acesta din urmă a fost invitată la conciliere, nu a înțeles să dea curs invitației adresate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.194 C., art. 1270, 1516, art. 1169 C.civ, coroborate cu dispozițiile legii 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, ordinul ANRSC 483/2008.
În baza art. 77 din legea 85/2006 cererea a fost scutită de la plata taxei de timbru.
S-a solicitat și judecarea cauzei în lipsa reprezentantului legal.
Au fost anexate cererii următoarele înscrisuri: proces verbal de conciliere, componența sold, convenție facturare consumuri energie termică, anexe la contract, facturi fiscale.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
La primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la debite și penalități calculate pentru debite scadente și neachitate nici parțial sau stinse în totalitate cu mai mult de 3 ani anterior introducerii acțiunii, respectiv anterior datei de 05.05.2011.
Reclamanta a depus precizări cu privire la excepția invocată, arătând că penalitățile de întîrziere sunt imputate în temeiul clauzei penale contractuale, iar debitele solicitate prin acțiune au fost recunoscute de pârâtă prin efectuarea de plăți succesive, conform art.2538 NCC acestea constituind acte de recunoaștere tacită care au întrerupt cursul prescripției.
Pârâta a depus precizări, solicitând admiterea excepției.
La ultimul termen de judecată instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și a reținut cauza spre soluționare asupra excepției prescripției invocate din oficiu și a fondului
Analizând cu prioritate excepția prescripției extinctive, instanța reține următoarele considerente:
Pe de o parte, art.6 al.4 NCC coroborat cu art.18 din decretul nr.167/1958 obligă instanța ca în privința raporturilor juridice născute anterior intrării în vigoare a Noului cod civil să invoce din oficiu prescripția dreptului material la acțiune.
Art.1 din Decretul 167/1958 (numit în continuare „Decretul”), aplicabil în speță dat fiind momentul desfășurării raporturilor dintre părți, chiar dacă a fost abrogat între timp, prevede că „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”. A..2 prevede că „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.”
Potrivit art.3 alin.1, termenul prescripției este de 3 ani, iar prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, conform art.7.
În privința penalităților de întârziere, se observă că acestea sunt aplicabile, conform contractului nr.1388/2007 încheiat între părți și mențiunilor înscrise pe facturi, în caz de neplată a facturilor în termen de 30 de zile de la scadență (scadența fiind în 15 zile lucrătoare de la data emiterii) și curg zi cu zi, începând cu data scadenței debitului principal, stingându-se fiecare prin prescripții separate de cea a debitului principal, după 3 ani de la data nașterii lor, cel mai târziu la data prescrierii dreptului la acțiune privind debitul principal (art.1 al.2, art.3, art.12 din Decretul 167/1958). De asemenea, plata debitului principal în cursul termenul de 3 ani valorează recunoaștere și determină întreruperea prescripției și curgerea unui nou termen de prescripție în privința penalităților.
1.Cu privire la debitele principale solicitate prin acțiune, acestea sunt aferente facturilor scadente în perioada aprilie 2010 - decembrie 2011.
Față de data scadenței fiecărui debit principal, instanța observă că ultima factură al cărui termen de scadență se înscrie în termenul general de prescripție de 3 ani anterior introducerii acțiunii aplicabil în prezenta cauză este cea emisă la 31.03.2011, scadentă la 09.05.2011, iar pentru factura emisă la 28.02.2010 plata din 21.11.2011 a întrerupt termenul de prescripție (fila 27), însă dreptul de a solicita obligarea pârâtei la plata sumei de 3065,57 lei reprezentând debite scadente anterior datei de 05.05.2011 – 3 ani anterior datei introducerii acțiunii (cu excepția restului de plată din factura emisă la 28.02.2010), fiind prescris.
2. Cu privire la penalitățile solicitate prin acțiune, acestea sunt aferente facturilor emise în perioada ianuarie 2005 – octombrie 2011.
Față de data introducerii acțiunii și data scadenței debitelor principale, penalitățile facturate pentru debite acumulate în perioada ianuarie 2005 – noiembrie 2009, puteau fi solicitate fiecare în parte într-un termen de 3 ani de la data nașterii lor, cel mai târziu în 3 ani de la data plății integrale a debitului principal aferent, sub sancțiunea stingerii dreptului material la acțiune. Or, reținând că aceste debite au fost stinse integral prin plăți efectuate cu mai mult de 3 ani anterior introducerii acțiunii, respectiv plăți efectuate succesiv în perioada noiembrie 2006 – 14 iulie 2010, instanța conchide că s-a prescris dreptul material la acțiune cu privire la aceste penalități.
De asemenea, aceeași este și soarta penalităților aferente debitelor facturate în perioada martie 2010 – februarie 2011, întrucât stingerea debitelor principale prin prescripție, conform analizei de la pct.1, conduce la stingerea dreptului cu privire la debitele accesorii.
Cu privire la penalitățile solicitate pentru debitele facturate în perioada decembrie 2009 – februarie 2010, instanța reține că plățile efectuate de debitoare la 21.11.2011 cu privire la aceste debite (f.27) au generat curgerea unui nou termen de prescripție pentru penalitățile aferente, pentru aceste penalități nefiind împlinit termenul de prescripție.
În ceea ce privește penalitățile constatate ca fiind prescrise, cu privire la trimiterea reclamantei la pretinsele plăți succesive pretins efectuate de către pârâtă, instanța reține că plata parțială a datoriei la care se referă art.2538 NCC (deși inaplicabil prezentului litigiu), se referă la efectuarea unei plăți parțiale dintr-o datorie unică, care are ca efect recunoașterea întregii datorii, iar nu la plata unei facturi, care ar implica recunoașterea tuturor facturilor existente în debit, căci în cazul contractelor cu executare succesivă, pe măsura executării se nasc obligații distincte în patrimoniul debitorului, fiecare supusă unui termen diferit de prescripție și susceptibilă de aplicarea unor cauze proprii de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, plata parțială a unei facturi neavând efect decât asupra obligației imputate prin acea factură, și în nici un caz nu s-ar putea deduce recunoașterea suitei de debite născute succesiv numai în măsura îndeplinirii propriilor obligații de către furnizor.
Pentru aceste considerente, în urma admiterii excepției prescripției, instanța va respinge acțiunea cu privire la suma de 3065,57 lei reprezentând debite scadente anterior datei de 05.05.2011 și neachitate parțial în 3 ani de la scadență, și cu privire la penalitățile de întârziere aferente debitelor scadente și neachitate parțial în 3 ani de la scadență sau stinse anterior datei de 05.05.2011, ca fiind prescrisă.
Pe fondul cauzei, analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, prin prisma motivelor invocate de părți, instanța reține următoarele aspecte:
Între părți au fost stabilite raporturi juridice contractuale prin semnarea contractului nr.1388/2007, în temeiul căreia reclamanta a emis facturile anexate cererii. Potrivit mențiunilor contractuale și inserate în facturi în caz de neplată a facturilor în termen de 30 de zile de la scadență (scadența fiind în 15 zile lucrătoare de la data emiterii), se aplică penalități de întârziere egale cu nivelul de penalizare pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
După cum reiese din înscrisurile dosarului (facturi, componența sold), pârâta a beneficiat de serviciile reclamantei in perioada decembrie 2009 – februarie 2010, martie - octombrie 2011, dar a achitat cu întîrziere debitele aferente facturilor emise în decembrie 2009 – februarie 2010 (parțial) și nu a achitat debitele născute în perioada martie - octombrie 2011, iar la sumele datorate cu titlu de debit au fost calculate penalități de întârziere în baza disp. OG nr.93/2003, OUG nr.39/2010, OUG nr.88/2010, procentul de penalitate aplicat fiind de 0,1%, 0,05%, respectiv 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.
Din situația de fapt reținută anterior, având în vedere faptul că pârâta nu a contestat existența raporturilor contractuale și îndeplinirea obligațiilor de către reclamantă, reiese faptul că S.C.”C. SA Iași a dovedit existența raporturilor juridice între părți, generatoare de drepturi și obligații reciproce pentru acestea, convenția încheiată în acest sens având putere de lege, în timp ce pârâtul nu au probat stingerea obligației de plată a debitelor principale aferente facturilor emise în perioada februarie 2010 (parțial), martie - octombrie 2011, și a penalităților de întârziere aferente debitelor din perioada 31.12._10 achitate cu întârziere și din perioada 31.03 – 31.10.2011 rămase neachitate, prin nici unul din modurile prevăzute de către lege, nerespectând clauzele asumate la încheierea contractului.
Instanța observă că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Noului Cod Civil, dar convenția a fost încheiată între părți în 2007 astfel încât legea aplicabilă este legea în vigoare la data încheierii actului juridic între părți, regulă ce se desprinde atât din dispozițiile art. 6 alin.(2) și (3) Noul Cod civil (reluate în art. 3 și 4 din Legea 71/2011), cât și din art. 102 alin.(1) Legea nr. 71/2011, potrivit căruia „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiata în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.
Prin urmare instanța va face aplicarea Codului civil de la 1865.
Potrivit art.969 Cod Civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 970 alin.1 Cod Civil „convențiile trebuie executate cu bună credință”. Totodată, potrivit art.1073 Cod Civil, creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației.
Aplicând dispozițiile legale menționate la situația de fapt, rezultă că beneficiarii nu și-au achitat la timp obligațiile contractuale față de furnizoare, astfel încât datorează plata sumei de 1737,92 lei reprezentând contravaloare energie termică facturată în perioada 28.02.2010 (rest), 31.03 – 31.10.2011 2011 și la plata penalităților de întârziere aferente debitelor reprezentând contravaloare energie termică facturată în perioada la 31.12._10 și 31.03 – 31.10.2011, în cuantum de 0,05% pe zi de întârziere până la 30.09.2010, respectiv de 0,04% pe zi de întârziere începând cu 1.10.2010, calculate asupra fiecărui debit lunar neachitat, din ziua următoare datei scadenței fiecărei facturi până la 28.01.2014, fără ca valoarea penalităților să depășească valoarea debitului lunar asupra căruia sunt calculate.
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite în parte cererea în sensul celor arătate, urmând a respinge acțiunea cu privire la suma de 3065,57 lei reprezentând debite scadente anterior datei de 05.05.2011 și neachitate parțial în 3 ani de la scadență, și cu privire la penalitățile de întârziere aferente debitelor scadente și neachitate parțial în 3 ani de la scadență sau stinse anterior datei de 05.05.2011, ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la suma de 3065,57 lei reprezentând debite scadente anterior datei de 05.05.2011 și neachitate parțial în 3 ani de la scadență, și cu privire la penalitățile de întârziere aferente debitelor scadente și neachitate parțial în 3 ani de la scadență sau stinse anterior datei de 05.05.2011.
Admite în parte acțiunea promovată de reclamanta C. Iași SA (înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_) prin administrator judiciar Management reorganizare lichidare Iași SPRL, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari .>(C._), cu sediul în Iași, ., ., ., jud. Iași.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1737,92 lei reprezentând contravaloare energie termică facturată în perioada 28.02.2010 (rest), 31.03 – 31.10.2011 2011 și la plata penalităților de întârziere aferente debitelor reprezentând contravaloare energie termică facturată în perioada la 31.12._10 și 31.03 – 31.10.2011, în cuantum de 0,05% pe zi de întârziere până la 30.09.2010, respectiv de 0,04% pe zi de întârziere începând cu 1.10.2010, calculate asupra fiecărui debit lunar neachitat, din ziua următoare datei scadenței fiecărei facturi până la 28.01.2014, fără ca valoarea penalităților să depășească valoarea debitului lunar asupra căruia sunt calculate.
Respinge acțiunea cu privire la suma de 3065,57 lei reprezentând debite scadente anterior datei de 05.05.2011 și neachitate parțial în 3 ani de la scadență, și cu privire la penalitățile de întârziere aferente debitelor scadente și neachitate parțial în 3 ani de la scadență sau stinse anterior datei de 05.05.2011, ca fiind prescrisă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M. F. A. M. B.
Reh./Thred. D.M.F./A.M.B./4ex/16.12.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 15-10-2014,... | Întoarcere executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|
