Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2670/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2670/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 39886/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din Camera de Consiliu din data de 21 februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. I.

GREFIER - P. A.-M.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2670

La ordine fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârât ., având ca obiect cerere de valoare redusă .

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 2 ), la prima strigare au lipsit părțile, situație în care potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din ROI, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se constată, de asemenea, lipsa acestora.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Constatând cauza în stare de judecată, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată, formulată de către reclamanta.

INSTANȚA

Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 10.12.2013, reclamanta S.C. S. C. S.R.L a solicitat obligarea pârâtei S.C. W. S. S.R.L, la plata sumei de 2499,90 lei, reprezentând debit principal neachitat și 240 cu titlu de penalități de întârziere.

In motivare, a aratat ca in baza contractului de certificare nr._/2011, pârâta s-a obligat să achite contravaloarea facturii fiscale nr._/19.06.2013, obligație ce nu a fost însă respectată de către pârâtă.

In drept, reclamanta a invocat disp.contractului incheiat cu pârâtii.

Cererea a fost legal timbrată si redactată conform formularului prevăzut de art. 1028 C.pr.civ.

Atasat actiunii, reclamanta a depus inscrisuri.

Pârâta nu au formulat întâmpinare.

Prin serviciul registratură, la data de 24.12.2014, s-a depus de către reclamantă o cerere de renunțare la judecata cauzei întrucât debitorul și-a achitat datoria, întemeiată pe dispozițiile art. 406 Codul de procedura civila.

În aceste condiții, față de dispozițiile art. 406 alin. 1 și 3 C.proc.civ., văzând că pârâții nu au formulat cerere de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, instanța va lua act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act că reclamanta S.C. S. C. S.R.L., având CUI RO22088675, cu sediul în București, .. 14, sector 1 renunță la judecarea cererii de valoare redusă formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. W. S. S.R.L. cu sediul în Iași, .. 54, ., ScA, parter, ..

Cu recurs în 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.02.2014.

Președinte, Grefier,

C. I. P. A.-M.

Red/teh I.Chi

4 ex/15.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2670/2014. Judecătoria IAŞI