Cereri. Sentința nr. 6833/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6833/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 36238/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6833

Ședința publică de la 12 Mai 2014

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE G. C. M.

Grefier D. B.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari MOARA DE FOC - BLOCURI 400 și pe pârâtul M. V., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 22.04.2013 în temeiul dispozițiilor art. 155 ind.1 C.pr. civ, după care:

Instanța pune în discuție, din oficiu, excepția perimării cererii, și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra acțiunii de față înregistrată sub nr._/245/2011*, constată următoarele:

Din verificările actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 22-04-2013, când a fost suspendată cauza conform disp. art. 155. Ind. 1 C. pr. civ. pentru lipsa de diligență a reclamatei care nu a formulat precizările solicitate.

Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 248 C. pr. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art. 252 C. pr. civ., perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de in an, instanța, în temeiul art. 248 și art. 252 C. pr. civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată de instanță din oficiu.

Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect actiune in pretentii, privind pe reclamanta Asociatia de P. „ Moara de Foc-Blocuri 400”, cu sediul in mun. Iasi, ., nr. 18, ., parter amenajat în contradictoriu cu paratul M. V., domiciliat in mun Iasi, ., nr. 4, ., ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2014

Președinte, Grefier,

Red./Tehnored.M.C.G../. ex./21.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 6833/2014. Judecătoria IAŞI