Întoarcere executare. Sentința nr. 377/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 377/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 24734/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 377/2014

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE T. G.

Grefier M. C. M.

Pe rol se află judecarea cauzei privind pe reclamant A. E. și pe pârât M. IAȘI - DIRECȚIA ECONOMICA ȘI FINANȚE PUBLICE LOCALE, având ca obiect întoarcere executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine de pe lista de ședință răspunde reclamanta personal, lipsă fiind reprezentantul legal al pârâtului.

Procedura de citare este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile litigante, după care,

Se procedează la identificarea reclamantei A. E. care se legitimează cu CI . nr._,CNP-_.

Instanța, in temeiul dispozițiilor art. 167 Cod Procedură Civilă, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri formulate sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe fond.

Având cuvântul pe fondul cauzei reclamanta solicită instanței admiterea acțiunii.

Fără cheltuieli de judecată.

În temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ, instanța declară dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02.08.2013, reclamantul A. E. a chemat în judecată pârâtul MUNICPIUL IAȘI - DIRECȚIA ECONOMICA ȘI FINANȚE PUBLICE LOCALE și a solicitat obligarea acestuia din urmă să restituie suma de 5000 lei și dobânda legală aferentă acestei sume, sumă reținută în mod necuvenit de Casa Județeană de Pensii Iași în baza popririi înființate prin adresa nr. 57/19.01.2011, emisă de DEFPL IAȘI.

Argumentele reclamantului:

Prin sentința civilă nr._ din 29.06.2011, pronunțată în dosarul nr._/245/2011, al Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă prin decizia Tribunalului Iași, a fost admisă contestația la executare formulată de reclamantă împotriva actelor de executare din dosarul de executare nr._/21.11.2007, întocmit de DEFPL IAȘI, dispunându-se anularea titlului executoriu emise de Casa Județeană de Pensii Iași.

Deși a formulat cerere de restituire a sumelor reținute în urma popririi, DEFPL a refuzat restituirea sumelor încasate fără drept.

În partea finală a cererii, reclamanta a arătat că solicită acordarea cheltuielilor de judecată care au fost efectuate (se înțelege în cadrul dosarului nr._/245/2011).

Reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 50 lei.

Instanța a calificat cererea reclamantei drept o cerere privind întoarecerea executării silite și a constatat că sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă 1865.

Prin cererea precizatoare depusă la fila 17 dosar, reclamanta a învederat instanței că DEFPL IAȘI i-.a restituit doar suma de 1100 lei, ceea ce reprezintă doar o parte din cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat (instanța a dedus că este vorba despre cheltuielile de judecată pe care partea le-a efectuat în dosarul nr._/245/2011).

La fila 18 dosar, reclamanta a depus un înscris din care rezultă care sunt sumele poprite de terțu poprit Casa Județeană de Pensii Iași în temeiul adresei de înființare a popririi nr. 57/19.01.2011, emise de DEFPL IAȘI.

La fila 24 dosar, reclamanta a depus precizări scrise cu privire la sumele a căror restiuire o solicită, repsectiv:

- 2394 lei, sume reținute de terțul poprit Casa Județeană de Pensii Iași;

- Cheltuielile de judecată efectuate în dosarul nr._/245/2011 al Judecătoriei Iași, fond și recurs;

- cheltuielile de judecată efectuate în dosarul nr._/245/2011 al Judecătoriei Iași, fond și recurs;

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele aspecte:

În temeiul adresei de înființare a popririi nr. 57/19.01.2011, emise de creditorul fiscal DEFPL IAȘI terțul poprit Casa Județeană de Pensii Iași a reținut din drepturile de pensie ale debitorului A. E. și a virat în contul creditorului suma de 2394 lei.

Prin sentința civilă nr._/29.06.2011, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2011, definitivă și revocabilă prin decizia nr. 916/06.04.2012 a Tribunalului Iași, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul A. E. și au fost anulate actele de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr._/12.11.2007 și care au stat la baza adresei de înființare a poprire nr. 57/19.01.2011.

Din motivarea sentinței civile nr._/29.06.2011, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2011 instanța reține că a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că executarea silită a debitorului a fost efectuată în temeiul unui titlu executoriu nevalabil.

Instanța a anulat actele de executare, deci, în raport de faptul că și titlul executoriu a fost reținut ca nefiind valabil, inclusiv titul executoriu.

În drept, potrivit art. 174 alin. (4) din OG nr. 92/2003, „în cazul anulării actului de executare contestat sau al încetării executării înseși și al anulării titlului executoriu, instanța poate dispune prin aceeași hotărâre să i se restituie celui îndreptățit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din reținerile prin poprire”.

Deși legal citat, DEFPL IAȘI nu a indicat un motiv temeinic pentru care nu a restituit debitorului sumele cu privire la care instanța a stabilit că au fost reținute și virate în temeiul unor acte de executare nelegale și care au fost anulate.

De asemenea, DEFPL IAȘI nu a făcut dovada faptului că a restituit reclamantului A. E. sumele virate în temeiul unor acte de executare desființate de instanță de către terțul poprit Casa Județeană de Pensii Iași.

În raport de aceste argumente de fapt și de drept instanța reține că reclamantul A. E. este îndreptățit la restituirea sumelor reținute și virate în contul creditorului DEFPL IAȘI în temeiul unor acte de executare desființate de instanță de către terțul poprit Casa Județeană de Pensii Iași.

În ceea ce privește sumele poprite de Casa Județeană de Pensii Iași, instanța reține că, potrivit relațiilor comunicare de terțul poprit (f. 18), valoarea acestora este de 2394 lei (2324 lei, sume reținute și 70 lei, comision).

Pentru aceste motive, instanța va admite cererea de restituire cu privire la suma de 2394 lei și va obliga DEFPL IAȘI să restituire reclamantului A. E. suma de 2394 lei cu titul de sume reținute și virate în temeiul unor acte de executare desființate de instanță de către terțul poprit Casa Județeană de Pensii Iași.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată avansate de reclamantul A. E. în dosarele nr._/245/2011 al Judecătoriei Iași, fond și recurs, și nr._/245/2011 al Judecătoriei Iași, fond și recurs, instanța reține că aceste sume nu sunt supuse restituirii și nici nu fac obiectul unei cereri în repunerea în situația anterioară.

Pentru aceste sume reclamantul este în posesia unor titluri executorii, titluri în temeiul cărora, dacă debitorul refuză executarea de bună-voie, reclamantul poate demara procedura de executare silită.

Ia act că în prezenta cauză reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea privind întoarcerea executării silite, cerere formulată de reclamantul A. E., cu domiciliul în Iași, ., .. B, ., jud .Iași în contradictoriu cu pârâtul DEFPL IAȘI, cu sediul în Iași, Bld. Ș. cel M. și Sfânt, nr. 11, jud. Iași .

Obligă pârâtul DEFPL IAȘI să restituie reclamantei suma de 2394 lei, sumă obținută în urma popririi înființate în dosarul de executare nr._/2007.

Respinge restul pretențiilor reclamantei.

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2014.

Președinte, Grefier,

RED.G.T./TEH .G.T.

4ex/27.05.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 377/2014. Judecătoria IAŞI