Contestaţie la executare. Sentința nr. 6969/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6969/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 1143/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 15.05.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. D. C.
Grefier - L. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6969
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. L. D. și pe intimat ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 08.05.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi, 15.05.2014, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA:
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Sub nr._ s-a înregistrat la Judecătoria Iași, contestația la executare formulată de către contestatoarea C. L. D. în contradictoriu cu intimata S.C. OMW P. S.A. prin care a solicitat anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în ds. de executare nr. 242A/2013 al B. A. C. & N. I., anularea încheierii de încuviințare a executării silite și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Contestația a fost legal timbrată.
În motivare, contestatoarea a menționat că a aflat despre începerea executării de la NexteBank S.A., care i-a comunicat faptul că s-a înființat de către creditoare poprire asupra conturilor sale, pentru suma de 57.659,6 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare. A mai menționat că nu a primit nicio somație, copie de pe încheierea de încuviințare a executării silite sau de pe titlul executoriu, astfel cum prevăd disp. art. 666 al. 1 NCPC, executarea fiind lovită de nulitate absolută.
A precizat contestatoarea că actele de executare sunt lovite de nulitate absolută și din cauza faptului că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, cf. disp. art. 705-710 NCPC, având în vedere că au trecut mai mult de 3 ani de când creditoarea putea cere executarea silită.
În ceea ce privește încheierea de încuviințare a executării, a menționat că, din cauza faptului că a intervenit prescripția dreptului de a cere executare silită, titlul executoriu nu mai îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a se putea apela la forța coercitivă a statului, în vederea punerii sale în executare.
În drept au fost invocate prevederile art. 665-666, 705-710-9 NCPC.
În susținerea acțiunii a depus înscrisuri.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației,în principal ca tardivă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
În motivarea excepției a menționat că debitoarea a formulat și înregistrat contestația la data de 14.01.2014. La data de 22.11.2013, au fost transmise acesteia somația, copii ale titlului executoriu, încheierii de încuviințare a executării, precum și ale adresei de înființare a popririi, înscrisuri ce au fost comunicate la domiciliul debitoarei din Iași, . nr. 4, ., . titlul executoriu pus în executare. Comunicarea către debitoare s-a efectuat la domiciliul din titlul executoriu, astfel cum apărea în dosarul de personal al acesteia, ca fostă salariată a sa, iar faptul că debitoarea și-a schimbat adresa nu-i este imputabil creditoarei, aceasta având obligația de a-i aduce la cunoștință noul domiciliu.
În ceea ce privește fondul, a menționat că atât timp cât debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată ce-i revenea și și-ar fi sustras veniturile și bunurile de la urmărire, acest fapt ar fi condus la suspendarea cursului prescripției, în cf. cu prev. art. 707 al. 1 pct. 3 C.. În adresa nr._/2013, Municipiul Iași a menționat expres că debitoarea nu figurează înregistrată pe raza acestuia cu bunuri mobile sau imobile, deși are domiciliul în această localitate. Acest aspect confirmă faptul că debitoarea fie nu are bunuri urmăribile, fie și le sustrage de la urmărire.
A mai menționat că debitoarea nu a făcut nici un demers pentru executarea de bunăvoie a obligației, iar faptul că figurează cu debite și în evidențele fiscale ale Municipiului Iași dovedește comportamentul său de rău-platnic.
Intimata a mei arătat că debitoarea în mod legal a fost obligată la restituirea sumei de 53.899 lei reprezentând cheltuieli de relocare, sumă ce i-a fost achitată de către societate în acord cu dispozițiile actului adițional la contractul individual de muncă, ca urmare a schimbării locului de muncă al acesteia. Or, debitoarea a încălcat una dintre condițiile esențiale ale acordării dreptului de relocare, contractul individual de muncă al acesteia fiind desfăcut din culpa exclusivă a acesteia, înainte de împlinirea termenului de 12 luni prevăzut în actul adițional.
În ceea ce privește somația, intimata a precizat că în cazul popririi aceasta nu este necesară, cf. prev. art. 782 C..
În drept au fost invocate prev. art. 205, 715 al. 3 NCPC.
În susținere a anexat înscrisuri.
La solicitarea instanței a fost înaintată o copie certificată a dosarului de executare nr. 242A/2013 al B. A. C. & N. I..
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității instanța urmează să o respingă, ca nefondată.
Se constată că, la data de 22.11.2013, a fost comunicată înștiințarea de înființare a popririi la vechiul domiciliu al debitoarei, din Iași, . (fl. 19 ds. ex.), iar la data de 29.11.2013, a fost comunicată somația (fl. 29 ds. executare).
Se mai reține că debitoarea nu avea obligația de a aduce la cunoștință creditoarei schimbarea domiciliului, în calitate de fostă salariată a acesteia, ci intimata trebuia, ca anterior formulării cererii de executare silită să facă demersuri în acest sens, în vederea indicării corecte a domiciliului, iar ulterior această sarcină îi revenea și executorului judecătoresc. Acesta din urmă a solicitat și a primit adresa noului domiciliu al debitoarei abia după ce i-a comunicat somația și înștiințarea la vechiul domiciliu (fl. 34 ds. ex.).
Mai mult, se mai constată că debitoarea și-a schimbat domiciliul la 30.12.2010, după ce hotărârea pronunțată în dosarul nr._/3/2009, care constituie titlul executoriu în baza căruia a fost pornită executarea silită, a devenit irevocabilă (fl. 4, 34 ds.), moment raportat la care aceasta nu avea obligația de a aduce la cunoștința creditoarei schimbarea adresei de domiciliu.
Se reține că executorul judecătoresc a recomunicat la noul domiciliu, în data de 20.01.2014, doar somația, titlul executoriu, încheierea vizând cheltuielile de executare și încheierea de încuviințare, nu și înștiințarea de înființare a popririi (fl. 36 ds. executare), după ce deja fusese formulată contestația la executare – 14.01.2014.
De asemenea, nu prezintă relevanță, raportat la susținerile intimatei, faptul că debitoarea ar fi aflat despre înființarea popririi de la terțul poprit, termenul calculându-se în raport de data la care s-a realizat, în mod legal, comunicarea de către executorul judecătoresc.
Prin urmare, având în vedere că, în mod legal, înștiințarea de înființare a popririi a fost comunicată legal la noul domiciliu al debitoarei după ce deja fusese formulată contestația la executare, văzând și motivele anterior detaliate, instanța constată că excepția tardivității este nefondată.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită, se constată că aceasta este incidentă în cauză.
Astfel, se reține că hotărârea pronunțată în dosarul nr._/3/2009 al Tribunalului București – Secția a VIII-a, care constituie titlul executoriu în baza căruia a fost pornită executarea silită, a devenit irevocabilă la data de 27.07.2010, iar cererea de executare silită a fost formulată în data de 23.09.2013 (fl. 1-2, 4 ds. ex. silită), cu depășirea termenului legal de 3 ani.
Prin urmare, văzând și disp. art. 719 al. 1 NCPC, instanța va admite contestația la executare, va anula încheierea de încuviințare a executării silite din 27.09.2013, pronunțată de Judecătoria Iași în ds. nr._/245/2013, precum și formele de executare silită din dosarul de executare nr. 242A/2013 al B.E.J.A. A. C. & N. I., dreptul de executare silită fiind prescris.
În tem. art. 453 al. 1 NCPC, va obliga intimata să achite contestatoarei suma de 1562 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat și taxă xerocopiere dosar de executare), pentru taxa de timbru putându-se formula cerere de restituire, în cf. cu dispozițiile legale în materie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității invocată de către intimată, ca nefondată.
Admite contestația la executare formulată de către contestatoarea C. L. D. domiciliată în Iași, .. 89, ., . domiciliul procedural ales la C.. Av. C. R.-D. din Iași, .. 140C în contradictoriu cu intimata S.C. OMW P. S.A. cu sediul în București, ., sector 1, nr. în Registrul comerțului J_, CUI RO_ și în consecință:
Anulează încheierea de încuviințare a executării silite din 27.09.2013, pronunțată de Judecătoria Iași în ds. nr._/245/2013, precum și formele de executare silită din dosarul de executare nr. 242A/2013 al B.E.J.A. A. C. & N. I., dreptul de executare silită fiind prescris.
Obligă intimata să achite contestatoarei suma de 1562 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red./Tehnored. C.A.D./ 4 ex/17.06.2014
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 6975/2014.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 25/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








