Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 21531/245/2013

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Ședința publică de la 28.10.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. Z.

Grefier L. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestator C. P.-LA C..AV.E. COSMAN-CENTRU CIVIC și pe intimat ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, intimat B. – G. SOCIETE GENERALE SA, intimat R. B. SA, intimat V. R. SA, intimat ., intimat . - P. ADMINISTRATOR P. C., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 22.09.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 06.10.2014, apoi pentru data de 13.10.2014, apoi pentru data de 20.10.2014 și ulterior pentru astăzi, 28.10.2014, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de fata, instanța constata următoarele:

P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul_, contestatorul C. P. a formulat în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI contestație la executare silită împotriva somației de plată și a titlului executoriu emise de intimată la 22.01.2013, solicitând anularea lor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a precizat că intervine nulitatea actelor de executare având in vedere ca:

- actul administrativ fiscal, respectiv decizia de impunere nr. 167 din 13.08.2012 devine titlu executoriu la data de 20.07.203 si pe cale de consecinta acesta nu poate constitui titlu executoriu, intelegând să invoce prematuritatea inceperii executării silite ;

- cuantumul creantei nu este calculat in conformitate cu prevederile legale; contestatorul arătând ca formulat si contestatie, pe cale administrativa, impotriva deciziei de impunere;

Contestatorul a mai solicitat si suspendarea executării silite, pentru considerentele expuse in cadrul cererii. A mai învederat ca el a luat la cunoștința cu privire la actele de executare contestate, inclusiv cu privire la decizia de impunere doar in urma unei formulări exprese din partea lui in vederea comunicării actelor de executare, toate aceste acte fiind comunicate contestatorului la data de 27.06.2013 .

Cererea a fost motivata in drept pe prev. art. 172-173 Cod proc. Civ., art. 399-403 Cod proc civ.

In susținere, contestatorul a depus înscrisuri ( filele 12-19 ds).

Intimata a formulat întâmpinare înregistrata la dosar la data de 11.09.2013 ( fila 27 ds).

În motivarea ei, a solicitat respingerea acțiunii pentru că sumele sunt datorate iar actele de executare au fost emise cu respectarea Codului de procedură fiscală. A invocat, de asemenea, excepția inadmisibilității, dar si excepția tardivității formulării contestatiei la executare . Astfel, s-a încercat comunicarea actelor de executare la domiciliul contestatorului, însă, având in vedere ca, contestatorul nu a fost găsit acasă, s-a procedat la comunicarea actelor de executare in conformitate cu prevederile legale. În conditiile in care anuntul a fost afișat la data de 22.03.2013, actele de executare se considera comunicate la data de 08.04.2013, iar prezenta actiune a fost promovata la data de 05.07.2013 astfel incât contestatia la executare este introdusa tardiv. S-a solicitat si respingerea cererii de suspendare ca fiind inadmisibilă.

Cererea a fost motivata in drept pe prev art 145 si urm din Cod proc fiscală.

Intimata a atașat documentația care a stat la baza emiterii titlurilor executorii, depunând ( filele 34-44 ds).

Contestatorul a depus cerere completatoare prin care a arătata ca intelege să conteste si adresele de înființare a popririi, solicitând să se judece in contradictoriu si cu tertii popriti indicati la fila 50 ds .

Instanta a respins, pentru motivele expuse in cadrul încheierii de sedinta pronuntate la data de 14.10.2013, respingerea cererii de suspendare.

P. inscrisul depus la fila 83 ds, contestatorul si-a expus punctul de vedere fata de exceptia tardivității, mentionând ca nu se poate sti cu exactitate ce acte de executare i-au fost comunicate, raportat la plicul si confirmarea de primire atasate la filele 41 ds.

La data de 22.11.2013, contestatorul a depus si cerere de repunere in termenul de formulare a contestatiei la executare, având in vedere faptul că el a luat la cunostinta de actele de executare la data de 27.06.2013.

La solicitarea instantei, intimata a depus precizări cu privire la solicitarea contestatorului de a i se comunica actele de executare, atașând si inscrisuri in dovedire ( filele 131-146 ds).

Contestatorul a invocat si excepția suspendării cauzei raportat existenta ds 167/13.08.2012 înregistrat pe rolul Tribunalului Iasi.

Instanta a administrat proba cu inscrisuri.

Asupra excepției inadmisibilității acțiunii invocată de intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI prin întâmpinare, se reține că se contestă acte de executare fiscală și executarea silită însăși, contestația la executare fiind permisă de dispozițiile art.172 și urm. din OG nr.92/2003. Motivele invocate de contestator în susținerea contestației urmează a fi analizate pe fondul cauzei în măsura în care sunt compatibile cu calea procesuală aleasă, fără a închide dreptul părții de a-și vedea analizată contestația prin opunerea inadmisibilității, în condițiile în care intimata însăsi își circumscrie excepția la o eventuală contestație cu privire la decizia de impunere, care însă nu s-a formulat în cauză, fiind vizate doar acte de executare. P. urmare, instanța apreciază ca neîntemeiată excepția și o va respinge.

In ceea ce privește excepția suspendării, instanta mentioneaza următoarele:

Astfel, instanța urmează a constata faptul că contestatorul C. P. a formulat acțiune pe rolul Tribunalului Iași-secția contencios administrativ prin care a solicitat anularea unui act administrativ, respectiv a deciziei de impunere nr 167/13.08.2012, decizie în baza căreia s-a emis ulterior titlul executor și somația a căror anulare o solicită contestatorul.

În cadrul prevederilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă se arata ca instanta poate suspenda, fiind vorba de o măsura facultativa, considerând ca nu se impune suspendarea prezentei cauze până la soluționarea cauzei înregistrate pe rolul Tribunalului Iași-secția contencios administrativ, motiv pentru care va respinge excepția suspendării.

De altfel, instanta retine si ca, la acest moment, s-a pronuntat in ds _/99/2013, o solutie de respingere a acțiunii formulată de reclamantul C. P. în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA JUDETEANĂ A FINANTELOR PUBLICE IASI. In considerentele decizie civile nr. 1872/14.10.2014 pronuntata de către Tribunalul Iasi, atacata cu recurs, s-au retinut următoarele aspecte:

La data de 21.08.2012 a fost comunicată la adresa de domiciliu a contestatorului decizia nr. 167/13.08.2013, conform înscrisului de la fila 55 ds., iar datorită faptului că acesta nu a fost găsit la adresa cunoscută, s-a făcut aplicabilitatea disp. art. 44 alin. 4 și 5 din OG 92/2003, respectiv comunicarea prin publicitate pe site–ul AFP Iași la data de 06.09.2012.

Întrucît de la această ultimă comunicare, pe care instanța o apreciază perfect valabilă din moment ce contestatorul nu a fost găsit inițial de către poștaș, și pînă la data de 04.07.2013, cînd a fost înregistrată contestația administrativă, s-a depășit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin .1 din OG 92/2003.

Ca atare, în mod legal și temeinic pîrîta a procedat la respingerea contestației administrative ca fiind depusă cu depășirea termenului legal.”

Cu privire la cererea de repunere in termen instanta face amintire de prev. art. 186 C.pr.civ., prevederi ce sunt aplicabile raportat la prev art 2 al3 din Codul de procedura fiscală, conform căruia:

„(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.”.

Instanța considera ca nu s–a făcut dovada unui motiv temeinic mai presus de vointa petentului care să justifice cererea de repunere in termen, motivele invocate de petent cu privire la modul viciat de comunicare a actelor de executare nefiind de natura a atrage admiterea cererii de repunere, astfel încât va respinge ca neîntemeiata aceasta cerere pentru următoarele motive .

In ceea ce privește faptul că contestatorul s-a prezentat la intimata in vederea comunicării actelor de executare, inclusiv a deciziei de impunere ( fila 134 ds ) nu poate reprezenta un motiv temeinic de repunere in termen ,pentru ca, daca s-ar considera ca ar reprezenta un motiv temeinic, atunci orice persoana care ar dori să atace acte de executare ce au fost anterior comunicate, cu respectarea prevederilor legale, prin publicitate, ar trebui doar să se prezinte la intimat si să ceară o comunicare a acestor acte, sub luare de dovada si, in felul acesta, să se repuna in termenul de formulare a contestatiei la executare .Or, nu se poate ca, pe baza propriei sale vointe, fara existenta unui motiv temeinic, o persoana să se repuna in termen . In ceea ce priveste modalitatea de comunicare a actelor de executare, aceasta va fi analizata mai jos.

Instanța dorește să noteze si faptul că, potrivit prev art 186 al2 din Codul de proc civ., „ În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.”Astfel, cererea de repunere in termen trebuia a fi formulata, cu respectarea aceluiasi termen de 15 zile, in cadrul contestatiei la executare formulate. Or, contestatorul a formulat contestatia la executare la data de 05.07.2013, iar cererea de repunere in termen la data de 22.11.2013, adica fara respectarea termenului de 15 zile, fiind practic formulata tardiv. Pentru orice eventualitate, instanta a analizat si pe fond aceasta cerere de repunere in termen, potrivit considerentelor expuse anterior.

Analizând excepția tardivității raportat la înscrisurile administrate ca probă în prezenta cauză, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

Intimata a emis pe numele contestatorului decizia de impunere nr. 167/13.08.2012 stabilind, în sarcina contestatorului obligația de plată a sumei de 252.760 lei .

Potrivit art. 141 alin. 2 și 4, 145 și 205 C.proc.fiscală, titlul de creanță ( în speță decizia de impunere) devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată. Organul de executare fiscală va declanșa executarea silită, sens în care va emite titlul executoriu și somația de plată. În speță, în baza deciziei de impunere, având în vedere că nu a survenit plata sumelor menționate, au fost emise în sarcina contestatorului somația de plată și titlul executoriu din 22.01.2013 pentru aceleași sume.

Instanța reține astfel că este învestită cu o contestație la executare împotriva somației de executare din 22.01.2013 și împotriva titlului executoriu emis la aceeași dată.

Potrivit art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

Potrivit prev. art. 173 din Codul de proc fiscală cu privire la termenul de contestare, instanța precizează:

Contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când:

a) contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;”

Conform disp art. 141 cod proc fiscală: ”Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii.

Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. Modificarea titlului de creanță atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.”

Așa cum rezultă din dispozițiile legale menționate, titlul executoriu nu are o existență independentă față de titlul de creanță, ci reprezintă titlul de creanță, ajuns la scadență.

Scadența sumelor din decizia de impunere întocmită este legată de comunicarea acestuia act către contestatoare. În conformitate cu prevederile art. 45 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte numai din momentul în care este comunicat contribuabilului, obligativitatea comunicării acestuia, în condițiile legii, fiind instituită prin art. 44 alin. (1).

Codul de procedură fiscală reglementează, prin art. 44 alin. (2), mai multe modalități de comunicare a actelor administrativ fiscale, de natură să asigure confirmarea primirii acestora, precum și comunicarea prin publicitate (lit. d), care se efectuează în condițiile prevăzute la alin. (3).

Același text de lege dispune, prin alin. (4), că dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.

Potrivit art. 95 alin. (1) Cod procedură civilă, citarea prin publicitate se dispune atunci când reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului.

Într-o corectă aplicare a acestor prevederi legale, nu este suficient, așadar, ca intimata să afirme că nu cunoaște domiciliul contribuabilului, ci trebuie să învedereze împrejurări concrete din care să rezulte că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul acestuia, sau nu a putut realiza comunicarea actului la domiciliu, din împrejurări independente de voința sa.

Or, raportat la împrejurarea ca atât decizia de impunere, cât actele de executare au fost comunicate la domiciliul petentului, adică la cel indicat si in cadrul prezentei contestații la executare ( filele 38 si 41 ds), având in vedere ca contestatorul nu s-a prezentat in vederea ridicării lor, s-a trecut mai departe la comunicarea lor potrivit procedurii de comunicare prin publicitate, actele de executare considerându-se comunicate cu mult înainte de introducerea prezentei acțiuni . Apărarea contestatorului prin avocat in sensul ca nu se poate sti cu exactitate ce acte au fost comunicate pe baza plicului atasat la dosar nu poate fi primita in conditiile in care singurele acte de executare cu privire la care s-a incercat comunicarea lor la domiciliul contestatorului sunt somatia si titlul executoriu aflate la filele 39 si 40 ds astfel incât nu se pune problema comunicării si a altor acte de executare către contestator si nici a unei îndoieli cu privire la stabilirea identității actelor de executare ce au fost comunicate către contestator, fiind evident ca au fost comunicate somatia si titlul executoriu atacate in prezenta cauză ( filele 39-41 ds).

De altfel, aceleași concluzii au fost reținute si in considerentele deciziei civile nr. 1872/14.10.2014 pronunțata de către Tribunalul Iasi cu privire la modalitatea de comunicare a deciziei de impunere .

In aceste conditii, raportat la data la care se considera ca au fost comunicate actele de executare, raportat si la modalitatea de solutionare a cererii de repunere in termen, va admite excepția tardivității si va respinge ca atare contestația la executare formulata de contestatorul C. P. in contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI și terții popriți R. B. SA, V. R. SA si ..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția suspendării. Respinge cererea de repunere in termen.

Admite excepția tardivității si respinge ca atare contestația la executare formulata de contestatorul C. P., CNP:_, cu sediul ales LA C..AV.E. COSMAN-CENTRU CIVIC, cu sediul in IAȘI, . CU ABSIDA LAURENȚIUULICI, nr. 7, . cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI și tertii popriti R. B. SA, cu sediul in sector 1, București, Calea Floreasca, clădirea Sck Tower, nr. 246C, V. R. SA, cu sediul in sector 2, București, ., . 10 si ., cu sediul in IAȘI, S., nr. 1, . SI M.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 28.10.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red./Tehnored. Z.I./4 ex/12.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI