Plângere contravenţională. Sentința nr. 3429/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 3429/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 19491/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 06 Martie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. G. T.

GREFIER M. P.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3429/2014

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent P. O. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI - SERVICIUL POLIȚIE RUTIERĂ, având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, răspunde pentru intimată consilierul juridic M. A. Ș., martorul C. P., lipsă fiind petentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la legitimarea martorului C. P., datele de identificare fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.

Instanța procedează în temeiul art. 321 și urm. Cod procedură civilă la audierea sub prestare de jurământ a martorului C. P., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, după citire și semnare.

Nemaifiind alte cereri de formulat și alte excepții de invocat, instanța declară cercetarea judecătorească închisă și acordă cuvânt asupra fondului cauzei.

Consilierul juridic pentru intimată solicită respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal ca fiind legal și temeinic întocmit. Potrivit dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001 procesul-verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie. Totodată, conform art. 10 coroborat cu art. 249 din Noul Cod de procedură Civilă, petentul trebuie să facă dovada celor susținute. Cât privește inserarea greșită a locului săvârșirii faptei, consilierul juridic este de părere că acest nu reprezintă un caz de nulitate absolută, iar în cazul în care ar fi un caz de nulitate relativă trebuie să se facă dovada vătămării intereselor.

Instanța de judecată declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare cu privire la fondul cauzei.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată sub nr._ din 18.06.2013, petentul P. O. a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._ din 07.06.2013 încheiat de IPJ Iași și a solicitat anularea acestuia.

În fapt, a motivat petentul că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate întrucât locul săvârșirii faptei a fost menționat greșit, nedescrierea exactă a locului săvârșirii faptei fiind echivalentă cu lipsa descrierii faptei contravenționale în actul constatator.

De asemenea, nu au fost menționate marca și nr. de înmatriculare ale autoturismului căruia nu i-ar fi acordat prioritate, acesta fiind identificat generic un autoturism care se deplasa dinspre C. către Gară.

Pe fond, a arătat că reiterează obiecțiunea de la rubrica obiecțiuni, nu este vinovat de săvârșirea vreunei fapte contravenționale, el însuși putea fi victima nerespectării regulilor de circulație de către un alt conducător auto.

Invocă prevederile art.6 din CEDO, cu referire la respectarea prezumției de nevinovăție.

În drept, au fost invocate disp. generale ale O.G. nr.2/2001, O.U.G. nr.195/2002 și Convenția CEDO.

A anexat înscrisuri, în copie.

Intimatul IPJ Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii întrucât fapta a fost săvârșită de către petent, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute sub sancțiunea nulității de O.G. nr.2/2001.

A anexat documentația ce a stat la baza întocmirii procesului-verbal.

Față de întâmpinarea intimatului, petentul a formulat răspuns scris, care a fost depus la dosar la data de 23.09.2013.

În cadrul cercetării judecătorești, au fost administrate proba cu înscrisuri și proba testimonială în cadrul căreia a fost audiat martorul asistent, C. P.-M..

Analizând plângerea prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal contravențional . nr._/07.06.2013 petentul P. O. a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 300 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute la art. 100 alin.3 lit. c) din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că: în ziua de 07.06.2013, petentul a condus auto Dacia cu nr. de înmatriculare_, ieșind de pe . C., nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism ce se deplasa dinspre C. către Gară, conducătorul fiind nevoit să frâneze brusc pentru a nu intra în coliziune.

Petentul a semnat procesul-verbal de contravenție consemnând următoarea obiecțiune: „Auto care circula venea cu viteză apropiindu-se intempestiv în timp ce viram spre stânga”.

Conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001 „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu”.

Verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Instanța reține, din descrierea faptei contravenționale realizată de către agentul constatator, precum și din obiecțiunea formulată de către petent, că locul săvârșirii faptei este identificat în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, acesta fiind la intersecția dintre . ..

Împrejurarea că în cuprinsul actului sancționator, la rubrica „locul săvârșirii faptei” apare mențiunea . este de natură să atragă nulitatea procesului-verbal, fiind doar o mențiune eronată a agentului constatator care poate atrage nulitatea relativă a actului sancționator condiționată de existența unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată altfel.

Or, instanța reține că petentului nu i-a fost produsă nici o vătămare prin inserarea acestei mențiuni în condițiile în care din descrierea faptei se poate identifica locul săvârșirii faptei contravenționale.

Cât privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1 din O.G. nr.2/2001, legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală și constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege (în sens larg). Aceste caracteristici generale ale contravenției, care se regăsesc și în norma specială care reglementează fapta reținută în sarcina petentului, determină caracterizarea acesteia ca acuzație în materie penală și, deci, includerea în câmpul de aplicare al art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Acest aspect a fost reținut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care în mod constant a reținut că deși norma internă nu include domeniul contravențional în domeniul penal, caracterul de generalitate al normei de incriminare, precum și scopul deopotrivă preventiv și represiv al sancțiunii imprimă procedurii în cauză un caracter penal.

Instanța reține aplicabilitatea în speță a garanțiilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din CEDO garanții procedurale specifice în materie penală, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție, prevăzută de alin. (2) al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art.6 par. 2 din Convenției nu interzice existenta unor prezumții de fapt sau de drept (Salabiaku c. Franta din 07.10.1988). Prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (Janosevic c. Suedia par.101).

Așadar, reținând concluziile Curții în materie contravențională instanța reține că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, contrară dispozițiilor art. 6 par.2 din Convenție.

Autorului contravenției i se asigură fără nici o îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului verbal de constatare a contravenției iar . situație, este firesc ca el sa dovedească netemeinicia sau nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate.

Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel care face o afirmație in justiție trebuie s-o dovedească.

Fapta contravențională a fost constată în mod direct și nemijlocit de către agentul constatator, astfel cum reiese din raportul întocmit de către acesta la data de 05.09.2013.

Din probele administrate (procesul-verbal de contravenție contestat, obiecțiunile petentului, raportul agentului constatator), reiese, fără îndoială, faptul că, petentul conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe . a efectuat virajul la stânga, în timp ce un alt autoturism circula pe . către Gară, sensul său de deplasare fiind direcția înainte, pe drumul cu prioritate.

Legea nu condiționează respectarea regulii priorității de trecere de modul regulamentar sau nu de deplasare a autoturismului de pe drumul cu prioritate.

Ceea ce atrage imperativul acordării priorității este simpla pătrundere a autovehicului care urmează să efectueze virajul la stânga, în intersecția dirijată, neavând relevanță dacă autoturismul ce circula pe drumul prioritar a încălcat sau nu o altă regulă de circulație.

Petentul nu a administrat nici o probă din care să reiasă o altă situație de fapt față de cea reținută prin procesul-verbal de contravenție.

Față de considerentele expuse instanța reținând culpa petentului la producerea accidentului, în temeiul dispozițiilor art.34 din O.G. nr.2/2001, va respinge plângerea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul P. O., cu domiciliul în . Valea L., ..59, jud. Iași, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, cu sediul în Iași, ..6, împotriva procesului-verbal . nr._ din 07.06.2013.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.03.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Pentru judecătorul aflat în C.O. Pentru grefierul aflat în C.O.

semnează Președintele Secției Civile semnează d-na grefier B. R. desemnată cu îndeplinirea atribuțiilor specifice Grefierului-Șef al Secției Civile

Red./Tehnored. T.M.G. 4 ex. /19.08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3429/2014. Judecătoria IAŞI