Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 19/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 17990/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ - ASOCIAȚII ȘI FUNDAȚII

Ședința publică de la 16 Decembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE T. B.

Grefier M.-M. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 19

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, prin reprezentant legal P. C. și pe pârâta S. A. "AGROCOMPLEX" BIVOLARI,, având ca obiect dizolvare persoana juridicăcerere de repunere pe rol.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților, prin reprezentanți legali.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței următoarele aspecte:

- procedura de citare este legal îndeplinită cu reclamanta și cu pârâta, prin afișare la ușa instanței, pe portal și la sediul acesteia (fiind predată de factorul poștal la Primăria comunei Bivolari).

Instanța admite cererea de repunere pe rol și o reține în pronunțare pe fond.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.05.2014 sub numărul_ PUBLICE IAȘI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI a solicitat instanței să dispună dizolvrea SOCIETĂȚII AGRICOLE „AGROCOMPLEX ” BIVOLARI .

În motivarea cererii petenta a arătat că S. A. „AGROCOMPLEX” BIVOLARI a fost înființată în temeiul Legii nr. 36/1991 și datorează bugetului consolidat al statutului obligații fiscale în sumă de 1900 lei.

În vederea recuperării debitelor datorate, organul fiscal a întreprins toate măsurile de executare silită prevăzute de OG nr. 92/2003, a întocmit titluri executorii li a transmis somații, a depus diligențe pentru identificarea bunurilor mobile și imobile ale debitoarei, a conturilor bancare, a încercat înființarea unor popriri, însă aceste măsuri de executare nu au condus la încasarea debitului.

Mai menționează reclamantul că societatea agricolă pârâtă nu mai funcționează, nu mai depune situații financiare și nu a mai efectuat plăți către bugetul consolidat al statului.

Debitorul S. A. „AGROCOMPLEX” BIVOLARI a fost declarată insolvabilă fără bunuri din 17.12.2009, conform dispozițiilor art. 176 C. proc. fisc. Totodată se menționează faptul că, întrucât au fost epuizate toate formele de executare fără a fi recuperat debitul, se impune desemnarea unui lichidator judiciar.

În drept cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 64 din Legea nr. 36/1991.

În susținerea cererii petenta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Analizând actele dosarului și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin cererea formulată petenta a solicitat dizolvarea societății agricole „ Belșug” Bivolari motivat de faptul că societatea nu mai funcționează fiind declarată insolvabilă fără bunuri conform disp. art. 176 din Codul de procedură fiscală, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 64 din Legea 36/1991.

Instanta constată că potrivit disp. art. 64 din Legea 36/1991 „societatea agricolã se dizolva:

a) la împlinirea termenului pentru care a fost constituitã;

b) la constatarea imposibilitãții de a realiza obiectul societãții;

c) la terminarea activitãții;

d) prin retragerea asociaților, dacã numãrul celor rãmași este mai mic decît cel prevãzut în statut și în prezenta lege;

e) prin hotãrîrea asociaților;

f) dacã societatea face operațiuni contrare legii sau obiectului stabilit pin statut.

In cazurile prevãzute la lit. a) - e), dizolvarea se hotãrãște de adunarea generalã, iar în cazul prevãzut la lit. f) prin hotãrîrea judecãtoriei unde a fost înscrisã, la sesizarea organelor Ministerului Finanțelor sau a procurorului.

Hotãrîrea adunãrii generale si, dupã caz, a instanței judecãtorești se înscrie în registrul societãților agricole și se publica în condițiile art. 16 alin. 2 din prezenta lege.

Astfel instanța reține că potrivit susținerilor petentei față de societatea agricolă „AGROCOMPLEX” Bivolari s-a declanșat procedura insolvenței reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2006.

Odată aleasă calea prevăzută de legea insolvenței, petenta nu va putea solicita în paralel aplicarea dispozițiilor legii 36/1991.

Potrivit disp. art. 1 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 85/2006, procedura generală prevăzută de prezenta lege se aplica societăților agricole. De asemenea, în anumite situații particulare societățile agricole pot fi supuse procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006.

De altfel legea specială nu prevede printre cauzele de dizolvare și insolvabilitatea ca modalitate de dizolvare la solicitarea creditorului care are o creanta certa, lichida si exigibila.

In plus, deschiderea procedurii insolvenței are si o . efecte, cum ar fi: suspendarea tuturor actiunilor judiciare si extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului, sau bunurilor sale, sau suspendarea termenelor de prescriptive ale actiunilor suspendate anterior.

În raport de toate aceste considerente, instanța apreciază că pentru dizolvarea societății agricole din prezenta speță nu sunt aplicabile dispozițiile legii nr.36/1991, petenta având posibilitatea continuării procedurii deja exercitată și prevăzută de legea 85/2006.

Petenta a indicat ca și temei legal al dizolvării disp. art. 64 lit. b din Legea 36/1991, însă cererea sa nu poate fi primită întrucât numai adunarea generală poate constatat imposibilitatea continuării obiectului de activitate și investi instanța cu o asemenea cererea potrivit disp. art. 64 al. 2 din același act normativ

Față de aceste considerente instanța va respinge cererea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamantul DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE IAȘI de dizolvare a SOCIETĂȚII AGRICOLE „AGROCOMPLEX” BIVOLARI, cu sediul în ..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va înregistra la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2014.

Președinte,

T. B.

Grefier,

M.-M. S.

Redactat judecător T.B./tehnored. grefier M.M.S.

5 ex./17 Decembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria IAŞI