Pretenţii. Sentința nr. 7241/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7241/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 1810/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 20.05.2014
Instanța constituită din:
Președinte: Z. L. F. M.
Grefier: R. M. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7241/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant . pe pârât U. I. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare făcută în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că reclamanta a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, in temeiul art. 94 pct. 1 lit. j Cod Procedură Civilă, constată că este competentă material și teritorial să judece cauza de față.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod Procedură Civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 20.01.2014, sub nr. mai sus menționat (în antet), reclamanta S.C. S. S.A. a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâtul U. I. D. la plata sumelor de 237,50 lei, cu titlu de preț și 33,97 lei, cu titlu de penalități, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat următoarele:
Pârâtul nu a înțeles să-și achite obligațiile izvorâte din contractul_/01.10.2004, privind plata prețului, astfel încât s-a acumulat debitul menționat, reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada februarie 2012 - ianuarie 2013.
Penalitățile solicitate sunt datorate în temeiul art.5.4 din contract, în coeficient egal cu cel utilizat pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat.
S-a încercat soluționarea litigiului pe calea medierii, dar fără rezultat..
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.1516 C. Civ..
În dovedirea celor afirmate, a solicitat proba cu înscrisuri, anexând: proces-verbal de informare; contractul_/01.10.2004; grafic cu calculul penalităților; facturi emise în perioada invocată.
Pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări, deși a fost legal citat.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Instanța, la ultimul termen, a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând lucrările dosarului și legislația incidentă, instanța constată următoarele:
Între reclamantă (în calitate de prestator) și pârât (în calitate de beneficiar) a intervenit contractul de prestări servicii de salubritate nr._/01.10.2004, încheiat pe perioadă nedeterminată, prin care pârâtul se obliga să achite lunar contravaloarea facturilor emise de către reclamantă, în schimbul prestării serviciilor de salubritate, potrivit art. 4.8.
Cu privire la tarife s-a stabilit că acesta se modifică „prin negociere cu organele abilitate” (art.6.1).
Potrivit art.5.4, „întârzierea în achitarea sumelor achitate, după expirarea termenului de 30 de zile, atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare”.
În perioada februarie 2012 - ianuarie 2013, reclamanta a emis mai multe facturi, în cuantumul total indicat, pe care pârâtul nu a dovedit că le-ar fi plătit.
Totodată, graficul cu calculul penalităților, depus de reclamantă, a fost întocmit corect, pe bază de calcul matematic, potrivit verificărilor instanței.
În aceste condiții, instanța constată următoarele:
Potrivit art.969 C.Civ. vechi (aplicabil în prezenta speță), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar în cazul de față s-a reținut încheierea între părți a unui contract valabil de prestări servicii, cu reclamanta în calitate de creditor al obligației pârâtului de plată a unor sume de bani în fiecare lună.
Totodată, potrivit art.1073 C.Civ., creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației, ceea ce înseamnă în speță că pârâtul este obligată să-i achite reclamantei toate ratele restante.
Potrivit art.43 alin.5 din legea 51/2006, prețurile și tarifele pentru plata serviciilor de utilități publice se propun de operatori și se stabilesc, se ajustează sau se modifică prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale. Având în vedere această prevedere legală, apare ca fiind justificată clauza contractuală menționată anterior potrivit căreia tarifele nu se negociază cu beneficiarii.
În fine, art.1087 C.Civ. prevede că atunci când convenția cuprinde că partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare drept daune-interese, nu se poate acorda celeilalte părți o sumă nici mai mare, nici mai mică, acesta fiind textul cu caracter general aplicabil.
În cazul particular al obligațiilor constând în sume de bani, sunt relevante și art.1 din O.G.9/2000, respectiv O.G. 13/2011, conform cu care părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. În cazul de față, părțile au stabilit rata dobânzii prin trimitere la nivelul dobânzii în cazul obligațiilor bugetare, prevăzut de art.120 alin.7 C. pr. fiscală.
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumelor solicitate.
În temeiul art.274 C.pr.civ., pârâtul va fi obligat în mod corespunzător și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând contravaloarea sumelor achitate de reclamantă cu titlul de taxă de timbru, respectiv timbru judiciar.
Nu vor fi acordate cheltuielile de mediere, având în vedere că serviciile respective ar fi trebuit să fie gratuite, conform art.2 alin.14 din legea 192/2006. Astfel, nu i se poate imputa pârâtului faptul că reclamanta a făcut cheltuieli la care nu era obligată prin lege, chiar dacă acesta a căzut în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. S. S.A. (cu sediul în Iași, ..43), în contradictoriu cu pârâtul U. I. D. (domiciliat în Iași, ., ., etaj 3, .).
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 237,50 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de salubritate neachitate emise în perioada februarie 2012 - ianuarie 2013, precum și a sumei de 33,97 lei, reprezentând penalități de întârziere acumulate în raport de aceste facturi.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 22 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (reprezentând contravaloare taxă de timbru, fără cheltuieli de mediere).
Cu apel, în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05.2014.
Președinte Grefier
Pentru Judecător în C.O. R.M.G.
Președinte Secție Civilă
Red/ Tehnored Z.L.F.M.
4 ex./11.07.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9343/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2716/2014.... → |
|---|








