Plângere contravenţională. Sentința nr. 2716/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2716/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 39442/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 24 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – P. DIANMA
GREFIER- N. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2716
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul D. A. în contradictoriu cu intimatul I. IAȘI - BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă petentul și reprezentantul legal al intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pentru acest termen de judecată, intimatul, prin reprezentant legal a înainta CD-ul ce conține filmarea video a presupusei contravenții petentului, după care,
Instanța constată că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor legale.
Instanța, din oficiu verificându – și competența constată că este competentă teritorial, material și general conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă să judece prezenta plângere contravențională.
Instanța încuviințează pentru ambele părți litigante proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar, conform dispozițiilor art. 292 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
A.Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la numărul de mai sus, petentul D. A. a contestat procesul-verbal ., nr._ din 04.12.2012 încheiat de Biroul Rutier Iași.
În motivare, a arătat că atunci când a ajuns cu partea din față a mașinii la marcajul pentru trecerea de pietoni, respectivul pieton a pășit pe trecere și că a continuat deplasarea deoarece nu a putut opri fără a pune în pericol siguranța sa și a celorlalți participanți la trafic.
În drept a invocat jurisprudență CEDO.
În susținerea plângerii, a depus copie după procesul-verbal contestat.
B. Organul constatator a solicitat respingerea plângerii.
A arătat că fapta este reală și sancțiunea legală.
A depus raportul agentului constatator, planșe foto și CD.
A invocat OUG 195/2002.
C. În cauză au fost administrate probele de la punctele A și B.
D. Estimând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
E. prin procesul-verbal ., nr._ din 04.12.2012 încheiat de I. Iași – Poliția Mun. Iași, petentul D. A. a fost amendat cu suma de 320 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135/h din OUG 195/2002 .
S-a reținut că în ziua de 4.12.2013 petentul a condus auto_, pe direcția P. de Piatră – Piața N., pe . Mun. Iași, iar în dreptul TNT Imobiliare nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a străzii prin loc semnalizat cu marcaj și indicator.
Faptele se probează cu CD, planșe foto și raportul agentului constatator, prezumția de nevinovăție a petentului fiind deci înlăturată. Rezultă mai presus de orice îndoială …………………..că petentul nu i-a acordat prioritate de trecere pietonului, susținerile sale referitoare la imposibilitatea subiectivă de o face fiind contrazise de planșele foto.
Individualizarea sancțiunii este făcută în raport de criteriile prevăzute de art. 21 (3) din OG nr. 2/2001, gradul de pericol social concret ridicat al faptei, determinat de punerea în primejdie a vieții, sănătății și integrității corporale a persoanei, împrejurările în care a fost comisă, faptul că rezultă că petentul a mai fost sancționat anterior, că sancțiunea (amendă) și măsura luată (reținerea permisului) sunt legale și temeinice și nu se impune revenirea asupra acestora.
Din punct de vedere legal prevederile imperative ale OG nr. 2/2001 (art. 16, 17 și 19) au fost respectate.
Nu sunt motive de nulitate absolută sau relativă a procesului verbal, nefiind făcută nici dovada unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.
Sub aspectul temeiniciei, așa cum s-a arătat mai sus, situația descrisă în procesul verbal a fost dovedită.
Față de cele reținute, rezultă că prezenta plângere este neîntemeiată și, în baza art. 34 (1) din OG nr. 2/2001 și OUG 195/2002, instanța o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul D. A. - Iași, ., nr. 12, ., . împotriva procesului verbal . nr._/4.12.2013 încheiat de I. Iași – Biroul Rutier – Poliția Mun. Iași – .. 2 prin care i s-a aplicat o amendă de 320 lei, conform art. 135/h/OUG 195/2002 și i s-a reținut permisul de conducere.
Cu apel în 30 de zile de la comunicarea/înmânarea prezentei hotărâri și care se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată azi, 24 Februarie 2014, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Redactat D.P. – 24.02.14
Tehn. 4ex. I.L. – 24.03.14
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7241/2014. Judecătoria IAŞI | Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 19/2014.... → |
|---|








