Evacuare. Sentința nr. 597/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 597/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 27575/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. C. M.
Grefier D. B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 597
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant C. V. și pe pârât C. O., pârât C. P. M., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 12.11.2012, după care:
Instanța constată că părțile au fost citate cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării.
Instanța pune în discuție, din oficiu, excepția perimării cererii, și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii de față înregistrată sub nr._ constată următoarele:
Din verificările actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 12.11.2012, când a fost suspendată cauza conform disp. art. 242 alin. 1 pct. 2 C. pr. civ. pentru lipsa părților.
Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 248 C. pr. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art. 252 C. pr. civ., perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de in an, instanța, în temeiul art. 248 și art. 252 C. pr. civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. V., cu domiciliul in comuna H., . in contradictoriu cu paratii C. O. si C. P.-M., domiciliati in comuna H., ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2014 .
Președinte, Grefier,
Red./tehnored.:M.C.G.
2 exemplare/27.01.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2229/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7854/2014.... → |
|---|








