Evacuare. Sentința nr. 8978/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8978/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 7593/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8978
Ședința din Camera de consiliu de la 24 Iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. F.
Grefier A. - M. P.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. V. R. și pe pârâtul P. O. C., având ca obiect evacuare .
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza aflându-se la primul termen de judecată, după care:
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța, în temeiul art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisuri.
Instanța, față de dispozițiile art. 1041 Cod procedură civilă, se consideră lămurită asupra probatoriului cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și apreciază că proba testimonială constând în audierea martorului I. R. nu este utilă pentru soluționarea cauzei.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu numărul_, reclamantul G. V. R. a chemat în judecată pe pârâtul P. O. C. solicitând instanței să dispună evacuarea pârâtului din imobilul situat în IASI, ., ..
În motivare reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului situat în IASI, ., ., ., dobândit prin actul de adjudecare emis in dosarul de executare silita nr. 694/2007 al B. B. G..
A aratat ca paratul a locuit in acel imobil timp de un an de zile cu acordul sau, insa in prezent are un alt domiciliu, iar cand l-a parasit pe cel adjudecat de reclamant, a schimbat yala usii, fiind imposibila patrunderea in interior.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1040 și urm. C.proc.civ.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
La solicitarea reclamantei, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate în copie la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Potrivit disp. art.1033 alin. 1 C.proc.civ, dispozițiile prezentului titlu se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane.
Acțiunea în evacuare are ca finalitate redobândirea atributului folosinței, aceasta putând fi folosită împotriva locatarului al cărui titlu locativ a expirat. Titularul dreptului afirmat este orice persoană care probează existența unui titlu legitim al posesiei imobilului (proprietarul, locatorul, uzufructuarul ș.a).
Reclamantul este proprietarul imobilului situat în IASI, ., ., ., dobândit prin actul de adjudecare emis in dosarul de executare silita nr. 694/2007 al B. B. G..
Între părți a intervenit un acord de voință în sensul ca pârâtul să locuiască în imobil timp de un an de zile de la data adjudecarii-20-10-2010 pana la 20.10.2011, care întrunește elementele unui contract de comodat pe durată determinată în sensul art. 1560 din Codul civil de la 1864 și art.2146 din Noul cod civil intrat în vigoare la 01.10.2011.
Instanța reține în fapt că pârâtului i-a fost legal comunicată cererea și a fost legal citat la acest imobil în conformitate cu art.1036 C.proc.civ și nu a înțeles să informeze instanța despre eventuala schimbare în fapt a domiciliului care ar fi survenit.
În drept, în condițiile în care părțile au stabilit un termen pentru dreptul locativ al pârâtului si in care la data notificării prin executor judecătoresc (căreia paratul nu i s-a conformat) și la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată pârâtul nu mai avea nici un titlu locativ, instanța va admite acțiunea reclamantei fiind întemeiată și va dispune potrivit art. 1040 C.proc.civ evacuarea imediată a pârâtului.
Avand in vedere dispozitiile art. 453 Cod procedura civila, cu privire la cheltuielile de judecata,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de reclamantul G. V. R. IAȘI, CU D.. ALES ÎN .. 28A, LA C.. AV. I. S. L., in contradictoriu cu paratul P. O. C., IAȘI, ., ., .> Dispune evacuarea paratului din imobilul situat in IASI, ., ., ..
Obliga paratul la plata cheltuielilor de judecata in suma de 100 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru.
Cu drept de apel in termen de 5 zile de la pronuntare.
Executorie.
Data in Camera de Consiliu si pronuntata in sedinta publica azi, 24.06.2014.
Președinte, PENTRU GREFIER
R.M.F. AFLAT IN CO, SEMNEAZA GREFIER SEF,
L. P. F.
RED. TEHN. R.M.F./07.07.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4179/2014.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








