Fond funciar. Sentința nr. 4556/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4556/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 21790/245/2012

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 27 Martie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. O.

Grefier A. M.

SENTINȚA Nr. 4556/2014

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant V. ED. G. și pe pârât C. JUDEȚEANĂ IAȘI DE FOND FUNCIAR, pârât C. M. IAȘI DE FOND FUNCIAR, având ca obiect fond funciar obligația de a face.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 27.02.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 06.03.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 13.03.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 20.03.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, completată ulterior, reclamanta V. Ed.G. a chemat în judecată pe pârâtele C. Județeană de Fond Funciar și C. M. de Fond Funciar Iași, solicitând obligarea pârâtelor la întocmirea fișei de punere în posesie și a documentației necesare eliberării titlului de proprietate și să emită pe numele reclamantei titlul de proprietate pentru suprafața de teren de 4200 mp, situată pe raza administrativă a municipiului Iași, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că reclamanta este moștenitoare a defunctului Z. E., tatăl său, decedat la data de 26.05.1964, care a figurat în registrul agricol al satului M., jud.Iași cu suprafața de teren de 0,72 ha, situată în Iași, Ș. Bahlui, iar, după ce reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 1,05 ha ce a aparținut autorului său, a fost respinsă cererea ei de emitere a titlului de proprietate pentru suprafața de teren de 0,42 ha cu motivarea că acesta se află pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Iași, fiindu-i emis titlu de proprietate doar pentru suprafața de teren de 6300 mp, situată pe raza comunei M., jud.Iași.

Legal fiind citate, pârâtele au depus la doar întâmpinări.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași, prin reprezentanții săi legali,a invocat excepția prematurității formulării acțiunii, deoarece nu a primit documentația necesară emiterii titlului de proprietate de la cealaltă comisie pârâtă, astfel că nu poate fi obligată la emiterea titlului de proprietate și nici la plata de cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta C. M. de Fond Funciar Iași, prin reprezentanții să legali, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în cauza de față și excepția inadmisibilității acțiunii, solicitând respingerea acțiunii, deoarece nu are ea responsabilitatea emiterii titlurilor de proprietate și nici nu s-a făcut dovada că suprafața de teren pentru care s-a solicitat anterior respectivei comisii avizarea Procesului-verbal reprezintă amplasamentul fosei proprietăți a autorului reclamantei.

Instanța a pus în discuția părților, legal citate, excepțiile invocate în cauză la termenul de judecată din data de 18.10.2012 și a dispus unirea lor cu fondul cauzei, fiind necesară administrarea de probei pentru soluționarea lor.

În probațiune, s-au depus la dosar acte și înscrisuri, s-a răspuns în scris de către pârâte la interogatoriile formulate de către reclamantă, s-au audiat doi martori propuși de către reclamantă și s-a efectuat o expertiză tehnică topometrică.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că excepțiile invocate în cauză sunt neîntemeiate și urmează a le respinge.

Acțiunea de față este admisibilă, având în vedere prevederile legilor de fond funciar, nu este prematură, iar pârâta C. M. de Fond Funciar are calitate procesuală pasivă în cauza de față, în condițiile în care reclamanta a completat ulterior acțiunea inițială, solicitând și obligarea pârâtelor la întocmirea fișei de punere în posesie și a documentației necesare, pe lângă cererea de obligare a pârâtelor la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de teren solicitată, din acțiunea inițială.

Prin răspunsurile în scris la interogatoriu, de la filele 156-158 dosar, pârâta C. Județeană Iași de Fond Funciar, prin reprezentanții săi legali, a susținut că nu are atribuții privind stabilirea amplasamentului terenului pentru care i s-a reconstituit reclamantei dreptul de proprietate, iar prin hotărârea nr.6189/18.04.2007 s-a reconstituit reclamantei dreptul de proprietate pentru suprafața de teren de 1,05 ha, situată pe raza Comunei M., județul Iași, ca urmare a cererii formulate de aceasta înregistrată sub nr.295/19.09.2005 la Primăria Comunei M., jud.Iași.

Prin răspunsurile în scris la interogatoriu, de la filele 174-175 dosar, pârâta C. M. Iași de Fond Funciar, prin reprezentanții săi legali, a precizat că reclamanta a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr.295/19.09.2005 la C. Locală de Fond Funciar M., iar prin cererea nr.94.212/17.12.2007, înregistrată într-adevăr, la sediul comisiei pârâte, s-a solicitat emiterea unei hotărâri prin care să se dispună radierea suprafeței de teren de 0,42 ha de pe raza Comunei M. și înscrierea în anexa corespunzătoare a Municipiului Iași, ceea ce echivalează c o solicitare de modificare a Hotărârii nr.6189/18.04.2007 a pârâtei C. Județeană Iași de Fond Funciar.

Aceeași comisie pârâtă a susținut că documentația necesară emiterii titlului de proprietate ar trebui să fie întocmită de către C. Locală M. de Fond Funciar, conform Hotărârii nr.6189/18.04.2007, că nu se contestă niciun moment faptul că amplasamentul suprafeței de teren de 4200 mp nu ar fi pe raza administrativă a municipiului Iași, că faptul că nu s-a făcut dovada identității dintre acest amplasament, astfel cum a fost stabilit de C. Locală de Fond Funciar M. și fosta proprietate revendicată de reclamantă.

Instanța reține că din declarațiile celor doi martori audiați în cauză reține că ei sau autorii lor au deținut și martorii dețin în prezent suprafețe de teren învecinate cu terenul din litigiu fiind depus în acest sens la fila 231 dosar titlul de proprietate nr.86.243/08.10.2004, emis pe numele M. O., mătușa martorului B. C..

Instanța constată că, prin Hotărârea nr.6189/18.04.2007 a pârâtei C. Județeană de Fond Funciar Iași s-a reconstituit reclamantei dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 1,05 ha, situată pe raza comunei M., județul Iași, din totalul de 5,58 ha teren cu care autorul său Z. E. a fost înscris în rolul agricol al Comunei M., județul Iași.

Conform procesului verbal încheiat la data de 27.03.1995, aflat la fila 81 dosar, a avut loc la data respectivă un schimb de terenuri între ., fostă I.A.S.Iași și Primăria comunei M., județul Iași, iar prin Hotărârea nr.42/25.09.1995 a Comisiei Județene Iași de Fond Funciar s-au validat propunerile Comisiei Comunale M. de Fond Funciar de reconstituire a dreptului de proprietate pentru persoanele nominalizate în anexele la respectiva hotărâre.

Prin adresa nr.10.12/06.12.2007, aflată la fila 94 dosar, Primăria Comunei M. a înaintat Primăriei Municipiului Iași fișa de punere în posesie, în vederea întocmirii titlului de proprietate pe numele reclamantei, pentru suprafața de teren de 4200 mp, situată în tarlaua T190, . administratorul Municipiului Iași.

Reclamanta a formulat cererea nr. 94.212/17.12.2007, aflată la fila 93 dosar, prin care a solicitat emiterea de către C. M. Iași de Fond Funciar a unei hotărâri,prin care să se dispună radierea suprafeței de 0,42 ha, teren situat pe raza comunei M. și înscrierea în anexa corespunzătoare a Municipiului Iași prin referatul de la fila 92 dosar, având în vedere și documentația ce i-a fost înaintată de C. Locală M. de Fond Funciar, conform disp.art.33 din Legea nr.1/2000 rep., pârâta C. M. Iași de Fond Funciar a constatat că terenul revendicat de reclamantă, în suprafață de 4200 mp, se află pe raza administrativă a Municipiului Iași.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză și prin suplimentul la acest raport, a fost identificată suprafața de teren de 4200 mp, ce constituie vechiul amplasament al acestei suprafețe de teren, ce a fost deținută de autorul reclamantei, defunctul Z. E..

Față de aceste considerente, constatând că acțiunea de față, așa cum a fost completată ulterior, este întemeiată, instanța o va admite și va dispune în sensul celor solicitate de către reclamantă.

În baza disp.art.18 din O.U.G. nr.51/2008 rep., vor fi obligate pârâtele să suporte suma de bani pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar în cauza de față, constând în onorariul expertului ce a întocmit raportul de expertiză din cauza de față.

Potrivit disp.art.51 din Legea 18/1991 rep., C. Județeană de Fond Funciar este competentă să soluționeze contestațiile și să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale, iar potrivit disp.art.52 alin.3, din aceeași lege, prevederile art.274 Cod proc.civ., cu privire la cheltuielile de judecată sunt aplicabile.

În consecință, instanța a obliga ambele Comisii pârâte la plata de cheltuieli de judecată către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile prematurității formulării acțiunii, a inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. M. Iași de Fond Funciar, iar pe fond admite acțiunea civilă formulată și completată ulterior de reclamanta V. Ed.G., din Iași, . nr.9, ..3, jud.Iași, împotriva pârâtelor C. Județeană Iași de Fond Funciar și C. M. Iași de Fond Funciar și, în consecință:

Obligă pârâtele să întocmească fișa de punere în posesie și documentația necesară eliberării titlului de proprietate și să emită pe numele reclamantei titlul de proprietate pentru suprafața de teren de 4200 mp, identificată în suplimentul la raportul de expertiză tehnică topo-cadastrală întocmit în cauză, aflat la filele 317-336 dosar, raport care, împreună cu anexele sale, urmează să facă parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:

a) suprafața de teren arabil de 3.086 mp, amplasată în

intravilan, conform P.U.Z.Mun.Iași, sectorul cadastral (tarlaua) 190, . în planșa nr.2 cu contur verde, de punctele 1-2-3-6-1, având ca vecinătăți: la nord – DE, canalul CCN 1788 din planul cadastral neexistând în fizic pe teren, la est – M. O., cu nr.cad._, la sud- Vico Ed.G. și la vest-Ț. D., cu nr.cad. 18.697;

b) suprafața de teren arabil de 1.114 mp, amplasată în

extravilanul Municipiului Iași, sectorul cadastral (tarlaua) 38, . în planșa nr.2, cu contur verde, de punctele 3-4-5-6-3, având ca vecinătăți: la nord – V. Ed.G., la est – M. O., cu nr.cad.19.406, la sud – Râul Bahlui – HC 2268 și la vest – Ț. D., cu nr.cad.18.697.

Obligă pârâtele să plătească reclamantei, în solidar, suma de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În baza disp.art.18 din O.U.G. nr.51/2008 rep., obligă pârâtele să plătească, în solidar, statului suma de 1163 lei, pentru care s-a acordat ajutor public judiciar reclamantei în soluționarea prezentei cauze.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03.2014.

Președinte Grefier

Red. O.M./Tehnored. M.S.M.

5 ex. 03.07. 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 4556/2014. Judecătoria IAŞI