Pretenţii. Sentința nr. 4167/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4167/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 37571/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 21.03.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER-P. A. -M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4167
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . contradictoriu cu parata RĂUT M. , având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 35), la prima strigare au lipsit părțile, situație în care potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din ROI, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se constată, de asemenea, lipsa acestora.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În temeiul art. 131 din Noul Cod de procedură civilă instanța procedează la verificarea competenței sale de a soluționa cauze constatând, în baza art94 alin.1 lit j raportat la art.107 din Noul cod de procedură civilă competența sa generală, materială și teritorială de a soluționa cauza.
Instanța, punând în discuție durata estimativă pentru cercetarea procesului, raportat la dispozițiile art. 238 din Noul Cod de Procedură Civilă, apreciază ca durată estimativă trei luni.
Apreciind asupra utilității,pertinentei si concludentei probei cu înscrisuri, solicitată de către reclamanta prin cererea de chemare in judecată, instanța constată că aceasta tinde să ducă la justa soluționare a cauzei, considerent pentru care în temeiul dispozițiilor art. 258 coroborat cu art.254 si 255 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, o încuviințează.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri în completare, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare, având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsa părților.
INSTANȚA:
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._ /21.11.2013., rclamanta . chemat in judecată pe pârâta R. M. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 385,20 lei reprezentând debit principal aferent perioadei mai 2011-ianuarie 2013 și suma de 71,46 lei penalități de întârziere calculat pentru acest debit până la data de 29.07.2013..
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, in baza contractului încheiat cu pârâta, a prestat acesteia servicii de salubritate insă, întrucât aceasta nu a înțeles să-si achite obligațiile contractuale privind plata prețului, s-a acumulat debitul solicitat.
Coeficientul de penalizare aplicat este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, egal cu cel utilizat pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat – conform OUG 39/2010 si OUG 88/2010.
Reclamanta a mai arătat că încercat soluționarea litigiului pe calea medierii, pârâta refuzând să se prezinte in fața mediatorului in vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului.
În drept, reclamanta a invocat disp.art.1516 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009.
Cererea a fost legal timbrată.
Atașat cererii, a depus in copie înscrisuri .
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Intre pârâtă si societatea reclamantă s-a încheiat contractul nr._/_/29.10.2004 pentru prestări servicii de salubritate.
În îndeplinirea obligațiilor asumate prin acest contract, reclamanta a prestat pârâtei servicii de salubritate, servicii pentru care a emis facturile fiscale depuse la dosar, pe care pârâta nu le-a achitat.
În drept, instanța retine că prezentul litigiu se ghidează după dispozițiile de drept material anterioare actualului Cod Civil. Urmărind dispozițiile de aplicare a legii în timp inserate în art. 6 alin.2 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, instanța notează că unul dintre principiile fundamentale este reprezentat de neretroactivitatea legii civile. În acord cu art. 102 alin.1 din Legea 71/2011, „ contractul este supus dispozițiilor legii in vigoare la data când a fost încheiat in tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea si încetarea sa.”
Conform art. 969 Codul civil în vigoare la data încheierii contractului analizat și, prin urmare incident în prezenta cauză conform art. 6 din Codul Civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 coroborat cu art. 3 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Potrivit art. 56 Cod Comercial, în vigoare la data încheierii contractului analizat și, prin urmare incident în prezenta cauză conform art. 6 din Codul Civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 coroborat cu art. 3 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, dacă una dintre părți este comerciant atunci legea aplicabilă este cea comercială pentru ambele părți, iar art. 46 din Codul comercial înțelege factura ca un act sub semnătură privată ce face proba contractului pe care îl constată. Factura, independent de orice semnătură, dovedește, față de emitent, încheierea și condițiile de existență ale operațiunii comerciale pe care o menționează. Pentru a avea însă forță probantă față de persoana de la care nu emană, în speță față de pârâte, aceasta trebuie să fie semnată sau acceptată. Factura poate fi acceptată expres, în scris ori verbal, sau tacit prin fapte concludente.
Art.6 pct.2 al contractului încheiat cu pârâta, prevede obligația beneficiarului de a achita contravaloarea serviciilor prestate, în termenele legale.
În materia răspunderii contractuale, câtă vreme creditorul a făcut dovada existenței unei creanțe, revine debitorului sarcina de a proba efectuarea plății, prin aplicarea principiului general statuat prin dispozițiile art. 1169 din Codul civil decretat în 1864, conform căruia acela ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Or, în prezenta cauză, pe baza probelor administrate rezultă că sumele au fost facturate corect, în termenele legale, însă acesta nu și-a îndeplinit obligația corelativă.
Observând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată că acestea susțin caracterul cert, lichid și exigibil al creanței de care se prevalează reclamanta, fiind asumate în mod tacit prin necontestarea facturilor conform clauzei prevăzută la art. 5.5 din contractul semnat de către părți coroborat cu art. 277 alin 2 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Astfel, potrivit art. 662 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, creanța este certă atunci când existența sa neîndoielnică rezultă din titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui, precum și exigibilă dacă este ajunsă la scadență sau debitorul este decăzut din beneficiul termenului. După cum se poate observa creanța rezultă în mod direct din înscrisurile depuse, cuantumul sumei facturate este expres indicat și rezultă din totalizarea sumelor pentru fiecare dintre mărfurile indicate în facturi, iar termenul de scadență este împlinit la momentul promovării acțiunii, fiind înscris în facturile depuse.
Neachitând suma solicitată de reclamantă, in temeiul art.8 pct.3 din contractul nr._/_/29.10.2004, au fost calculate in sarcina pârâtului majorări de întârziere.
În ceea ce privește majorările de întârziere, instanța constată că raporturile comerciale dintre părți s-au derulat pe baza convenției, în care au prevăzut o clauză penală potrivit căreia, pentru neplata la termen a sumelor datorate, se percepe o penalitate pe zi întârziere.
Clauza penală este o convenție prin care părțile evaluează anticipat prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării necorespunzătoare sau cu întârziere a unei obligații contractuale și, implicit daunele ce i se cuvin pentru acoperirea acestuia. În cauza dedusă judecății, aceste daune, stabilite anticipat și convenționale, au natură moratorie, fiind datorate pentru întârzierea în executarea obligației.
Întrucât pârâtul a acceptat contractul nr._/_/29.10.2004, însușindu-și conținutul acestuia prin semnătură, aceasta și-a însușit implicit și conținutul clauzei penale stipulate la art. 8.4 din contract.
În prezența clauzei penale, instanței nu îi este permis să verifice întinderea prejudiciului suferit de către creditor și nici să ceară creditorului să dovedească întinderea prejudiciului efectiv suferit. Clauza penală fiind rezultatul unui acord de voință, este obligatorie pentru părți și pentru instanță. Pârâta a acceptat o astfel de evaluare a prejudiciului născut prin neexecutarea obligației.
Față de prevederile contractuale menționate, față de textul legal sus – menționat, si față de neîndeplinirea obligației asumate de pârâtă - de plată a contravalorii serviciilor de salubritate prestate, instanța constată întemeiată acțiunea introdusă de reclamantă.
Ținând seama de aceste considerente, instanța va admite acțiunea formulată, urmând să oblige pârâta la plata sumei de 385,20 lei reprezentând debit principal aferent perioadei mai 2011-ianuarie 2013 și suma de 71,46 lei penalități de întârziere calculat pentru acest debit până la data de 29.07.2013.
În baza art.453 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, va fi obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată in cuantum de 50,82 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar datorate conform Legii nr. 146/1997 în vigoare la data înregistrării cauzei, urmând a respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 35 lei cu titlu de cheltuieli mediere întrucât acestea nu sunt incluse in dispozițiile art. 451 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, ce reglementează cheltuielile de judecată. Cheltuielile de mediere nu pot fi incluse în enumerarea dispozițiilor art. 451 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, nefiind cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului ci, sunt făcute pentru preîntâmpinarea procesului civil, modul in care se suportă aceste cheltuieli de mediere, fiind prevăzut de art. 45 lit. f din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. S. S.A., având CUI RO14816433, cu sediul în Iași, ., jud. Iași împotriva pârâtei R. M., având CNP_, cu domiciliul în Iași, ., ., jud. Iași.
Obligă pârâta sa plătească reclamantei suma de 385,20 lei reprezentând debit principal aferent perioadei mai 2011-ianuarie 2013 și suma de 71,46 lei penalități de întârziere calculat pentru acest debit până la data de 29.07.2013.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50,82 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de mediere, ca neîntemeiată.
Cu drept a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.03.2014.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A.-M.
Red/Teh I.Chi
4 ex/20.05.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1592/2014. Judecătoria IAŞI | Fond funciar. Sentința nr. 4556/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|
