Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 17-12-2014, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 30039/245/2014

.

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința din camera de consiliu din data de 17 decembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. I.

GREFIER: P. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.N.T.F.M. C. MARFA SA SUCURSALA M. și pe pârâta S. I., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 03.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 10.12.2014 și respectiv pentru astăzi 17.12.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de valoare redusă ,reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 18.08.2014, reclamanta S.N.T.F.M. C. MARFĂ S.A. – SUCURSALA M., contradictoriu cu pârâta S. I., a solicitat obligarea acesteia din urmă, în cadrul procedurii speciale a cererii de valoare redusă, la plata sumei de 230 lei cu titlul de debit principal,acordarea dobânzilor aferente,precum și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt,s-a arătat că a efectuat o plată nedatorată către pârâtă, în temeiul sentinței civile nr.1408/2013 din 30.04.2013, sentință ce a fost ulterior casată în parte,în sensul respingerii obligației de achitare a drepturilor bănești către pârâtă aferente anului 2010,pentru perioada efectiv lucrată .În drept, au fost invocate prevederile art. 1341, 1635, 1516 și 153 NCC, precum și prevederile art. 1025 NCPC.

Au fost anexate cererii: procură de reprezentare, somație și dovada comunicării acesteia către pârâtă, fișă dbite achitate, ordin de plată, certificat de grefă Curtea de Apel Iași, sentința Tribunalului Iași.

Pârâta nu a formulat întâmpinare în termenul legal.

La data de 19.11.2014, reclamantul a depus precizări prin care a arătat că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect și că nu mai insistă în acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.

În cadrul ședinței de judecată din data de 3 decembrie 2014, instanța a luat act de aceste aspecte, a încuviințat materialul probatoriu ( înscrisuri) și a reținut cererea spre competentă soluționare. Pronunțarea a fost amânată pentru o perioadă de 15 zile ( în mod succesiv).

Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:

Conform dispozițiilor art.1025 NCPC: „Prezentul titlu se aplica atunci cand valoarea cererii, fara a se lua in considerare dobanzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depaseste suma de 10.000 lei la data sesizarii instantei. Prezentul titlu nu se aplica in materie fiscala, vamala sau administrativa si nici in ceea ce priveste raspunderea statului pentru acte sau omisiuni in cadrul exercitarii autoritatii publice. Reclamantul declanseaza procedura cu privire la cererile cu valoare redusa prin completarea formularului de cerere si depunerea sau trimiterea acestuia la instanta competenta, prin posta sau prin orice alte mijloace care asigura transmiterea formularului si confirmarea primirii acestuia.

Potrivit art.1029 NCPC, procedura cu privire la cererile cu valoare redusa este scrisa si se desfasoara in intregul ei in camera de consiliu . Instanta poate dispune infatisarea partilor, daca apreciaza acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre parti. Instanta poate sa refuze o astfel de solicitare in cazul in care considera ca, tinand cont de imprejurarile cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale. Refuzul se motiveaza in scris si nu poate fi atacat separat. Dupa primirea formularului de cerere completat corect, instanta va trimite de indata paratului formularul de raspuns, insotit de o copie a formularului de cerere si de copii de pe inscrisurile depuse de reclamant. In termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevazute la alin. (3), paratul va depune sau trimite formularul de raspuns completat corespunzator, precum si copii de pe inscrisurile de care intelege sa se foloseasca. Paratul poate sa raspunda prin orice alt mijloc adecvat, fara utilizarea formularului de raspuns. Instanta poate incuviinta si alte probe in afara inscrisurilor depuse de parti. Nu vor fi insa incuviintate acele probe a caror administrare necesita cheltuieli disproportionate fata de valoarea cererii de chemare in judecata sau a cererii reconventionale.

Rezultă așadar că procedura cererilor de valoare redusă constituie o procedură urgentă, delimitată din punct de vedere al etapelor strict de către legiuitor, procedură ce permite reclamantului să obțină judecarea cu celeritate a cererii sale, în contextul îndeplinirii tuturor cerințelor legale.

Cercetând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin prisma susținerilor reclamantei, în baza principiului disponililității, instanța va lua act de achitarea integrală a debitului pretins precum și de renunțarea la solicitarea dobânzii legale aferente debitului principal,renunțare formulată de reclamantă ( pentru această din urmă manifestare de voință pârâta neexprimând nici un punct de vedere, deși i-a fost comunicată legal). Astfel, instanța va da efect plenar manifestării de voință în sensul renunțării la acordarea dobânzii legale și va respinge ca devenit fără obiect capătul de cerere privind acordarea sumei de 230 lei cu titlul de debit principal, precum și cererea referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată. Va lua act că pârâta nu a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea la solicitarea dobânzii legale aferente debitului principal,renunțare formulată de reclamantă.

Respinge ca devenită fără obiect cererea reclamantei S.N.T.F.M. C. MARFĂ S.A. – SUCURSALA M., cu sediul în Iași,piața Gării nr.1, corp B,., J_ prin director A. D., în contradictoriu cu pârâta S. I., domiciliată în Iași, ..2, .,. la plata sumei de 230 lei cu titlul de debit principal, precum și cererea referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată.

Ia act că pârâta nu a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 decembrie 2014.

Președinte, Grefier,

Red/tehn. jud. II

4 ex, 8.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 17-12-2014, Judecătoria IAŞI