Întoarcere executare. Sentința nr. 9932/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9932/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-07-2014 în dosarul nr. 13252/245/2014
Dosar nr._
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 23 Iulie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. B.
GREFIER M. P.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9932/2014
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe contestator . și pe intimat B.E.J. D. A., intimat ., având ca obiect contestație la executare întoarcere executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile cu privire la excepțiile invocate și asupra cererii de repunere în termen au avut loc în ședința publică de la 22.07.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ contestatoarea S.C. I. proiect S.R.L. a chemat în judecată intimații B. darie A. și .. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor de executare silită, să se constate ca fiind prescris dreptul de a cere și obține executarea silită, întoarcerea executării silite, cu cheltuieli de judecată.
Cererea a fost legal timbrată.
În motivarea cererii contestatoarea a susținut că între ea și intimata .. s-au desfășurat relații comerciale, iar pentru plata serviciilor prestate a emis la data de 07.12.2009 un bilet la ordin în valoare de_,54 lei. Intimata nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate însă a introdus la plată biletul la ordin, care în raport de data scadenței acestuia 21.12.2009 și data înființări poprii apreciază că este prescris dreptul de a solicitat și de a pretinde plata acestei sume de bani.
A aflat de executarea silită abia la data de 07.04.2014, când contabilul său s-a deplasat la bancă și a cerut un extras de cont, ori în aceste condiții în care nu i s-au comunicat actele de executare silită solicită anularea acestora.
În aceste condiții a solicitat totodată să fie repusă în termenul legal de promovare a contestației la executare.
În drept contestatoarea a invocat art. 662,666,667,671,703 și 705 C. proc. civ., Decretul nr. 167/1958, Lg. 58/1934.
Intimatul B. D. A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, fiind doar organul de executare.
Totodată a invocat excepția tardivității introducerii contestației, motivat de faptul că a fost introdusă cu depășirea termenului legal de 15 zile reglementat de art. 714 alin 1 C. proc. civ. și a solicitat respingerea cererii de repunere a contestatoarei în termenul legal de promovare a contestației ca nefondată, motivat de faptul că actele privind începerea executării silite au fost comunicate acesteia.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației, întrucât motivele expuse puteau fi analizate doar în cadrul unei opoziții la executare, termenul, în care putea fi promovată o atare cerere, fiind de 5 zile, iar în speță, de asemenea, fiind depășit.
Intimata .. nu a depus întâmpinare.
Contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a intimatului B., chemarea sa în judecată vizând faptul că a procedat la comunicarea actelor de executare silită.
Cu privire la tardivitate a susținut că acea persoană care a semnat de primirea unor acte nu are calitatea de salariat la său, iar sediul societății a fost schimbat încă din anul 2012 conform certificatului eliberat de ORC V..
Cu privire la cererea contestatoarei de repunerea în termenul legal de promovare a prezentei contestații.
Contestatoarea a susținut că a aflata de executarea silită demarată împotriva sa abia la data de 07.04.2014, în urma solicitării unui extras bancar.
Din actele dosarului rezultă că la data de 27.09.2013 intimata .. a formulat cerere de executare silită, iar prin încheierea dată în Camera de Consiliu la data de 29.01.2010, în dosarul nr._/245/2009, s-a dispus investirea cu formulă executori a BO emis de către contestatoarea debitoare.
La data de 02.10.2013 s-a formulat cerere de încuviințare a executării silite în baza titlului executoriu, bilet la ordin, iar prin încheierea dată în Camera de Consiliu la data de 08.10.2013, în dosarul nr._/245/2013, a fost admisă cererea intimatei creditoare.
La data de 15.10.2013 se realizează comunicarea către contestatoare, prin afișare,a înștiințării de executare, a încheierii prin care s-au stabilit cheltuielile de executare silită, a somației din data de 14.10.2013, a încheierilor de încuviințare a executării și de deschidere a dosarului de executare și copia titlului executoriu (fila 93 dosar).
La data de 22.10.2013 s –a comunicat contestatoarei, prin afișare, înștiințarea de poprire din data de 17.10.2013 (fila 94 dosar).
Ori la data de 22.10.2013 a fost întocmit procesul-verbal de înmânare a înștiințării de executare, a încheierii prin care s-au stabilit cheltuielile de executare silită, a somației din data de 14.10.2013, act semnat de către o persoană pentru contestatoare.
Contestatoarea a susținut că nu mai are același sediu unde a fost comunicat actul și nici că acea persoană nu este angajatul său, însă nici una dintre aceste susțineri nu are nici un fundament, nefiind dovedită cu vreun certificat privind schimbarea sediului sau de un extras din Revisal care să confirme că acea persoană nu a fost angajatul societății.
Ori comunicarea din data de 22.10.2013 a fost realizată tocmai la sediul indicat de către contestatoare în cererea de chemare în judecată, mai mult mențiunile din procesul-verbal fac dovada până la înscrierea în fals, cu privire la aspectele invocat de către contestatoare, ori aceasta nu a făcut vreo dovadă că s-ar fi adresat organelor competente în acest sens.
Conform art. 186 C. proc. civ. „partea care a pierdut un termen va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate”.
Ori în speță contestatoarea nu a dovedit un atare motiv justificat condiții în care instanța de judecată apreciază că cererea sa de repunere în termenul legal de promovare a prezentei contestații este nefondată și pe cale de consecință o va respinge.
În baza art. 224 C. proc. civ. instanța de judecată a pus excepțiile în discuția contradictorie a părților și a procedat la soluționarea acestora în ordinea lor de prioritate.
Prioritară este excepția tardivității, invocată de intimata, prin întâmpinare:
Astfel chiar prin cererea adresată instanței de judecată contestatoarea recunoaște implicit că a depășit termenul legal de 15 zile pentru introducerea contestației, solicitând repunerea înăuntrul acestuia.
Având în vedere pe de o parte soluționarea cererii de repunere în termenul legal în sensul respingerii, iar pe de altă parte natura termenului stabilit de legiuitor pentru promovarea contestației la executare reglementat de art. 714 alin. 1 C. proc. civ. și sancțiunea stabilită pentru nerespectarea acestuia instanța de judecată constată că excepția este întemeiată și pe cale de consecință o va admite și va dispune respingerea contestației ca tardiv formulată.
Soluționarea primei excepții face de prisos și analizarea excepției lipsei calității procesual pasive invocată de către același intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea contestatoarei de repunere în termenul legal de introducere a contestației.
Admite excepția tardivității formulării contestației invocat de intimatul B. D. A. și în consecință:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. I. P. S.R.L., cu sediul în V., ., ., apt. 2, jud. V. în contradictoriu cu intimații B. D. A., cu sediul în Iași, .. 1, . și .., cu sediul în Iași, .. 128, ., ., ca tardiv formulată.
Cu apel (care se depune la Judecătoria Iași) în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.07.2014.
Președinte, Grefier,
M.B.M.P.
Red./Tehnored. M.B.
5 ex. /05.12.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9185/2014.... | Validare poprire. Hotărâre din 13-10-2014, Judecătoria IAŞI → |
|---|








