Validare poprire. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 18181/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2014

Ședința publică de la 10 Decembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R. E. I.

Grefier A. G. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditor . IFN SA și pe debitor C. A., terț poprit . U. SRL, având ca obiect validare poprire.

Instanța a reținut cauza spre deliberare și soluționare în data de 03.12.2014 când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Cererea de chemare in judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub număr dosar _ , executorul judecătoresc T. V. B. a solicitat validarea popririi înființate in dosarul de executare silită nr. 651 din 2013 asupra veniturilor debitoarei C. A., la solicitarea creditoarei S.C. E. R. SERVICES IFN S.A., terț poprit fiind S.C. MRM U. S.R.L.

In motivarea cererii, a arătat că societatea creditoare a solicitat executarea silită a debitoarei C. A., prin toate formele de executare silită mobiliară, imobiliară și prin poprire, in baza titlului executoriu constând in contract de credit nr._ din 26 mai 2007.

A arătat că debitoarea nu și-a executat de bună - voie obligația stabilită in titlul executoriu, astfel încât s-a înregistrat cererea creditoarei, apoi Judecătoria Iași, prin încheierea din 4 aprilie 2013, a încuviințat executarea silită.

Prin adresa de înființare a popririi emisă in dosarul de executare nr.651 din 2013, din data de 23 aprilie 2014, s-a pus in vedere terțului poprit să înființeze poprirea asupra veniturilor pe care debitoarea le are de încasat de la acesta, cu titlul de salariu.

A invocat faptul că terțul poprit nu s-a conformat dispoziției de poprire, conform art. 786 Cod de procedură civilă, astfel încât se impune validarea popririi pentru suma de 2354,32 lei reprezentând împrumut si suma de 483,60 lei,cu titlul de cheltuieli de executare.

S-a solicitat și amendarea terțului poprit întrucât cu rea credință a refuzat să-și îndeplinească obligațiile prevăzute de lege, conform art. 789 alineat 9 Cod procedură civilă.

In drept, au fost invocate prevederile art. 789 Cod de procedură civilă.

A solicitat judecata cauzei in lipsă.

Cererea a fost legal timbrată.

S-a atașat in copie dosarul de executare nr. 651 din 2013 al B.E.J. D. și Asociații, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași a comunicat instanței extras din registrul general de evidență a salariaților pentru debitoarea C. A..

Apărări formulate:

Deși legal citați, nici debitoarea și nici terțul poprit nu au depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

In fapt:

Intre debitoarea C. A. și creditoarea S.C. MRM U. S.R.L., la data de 26 mai 2007, s-a încheiat contractul de credit nr._.

Întrucât C. A. nu si-a executat obligația de plată, împotriva debitoarei s-a început executarea silita a titlului executoriu – contract de credit nr._ din 26 mai 2007, in dosarul de executare nr. 651 din 2013 al B.E.J. D. și Asociații.

La solicitarea executorului judecătoresc T. V. B., Judecătoria Iași, prin încheierea din 4 aprilie 2013, a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei C. A..

În perioada 2 aprilie 2013- 30 septembrie 2014, este înregistrat in registrul general de evidență a salariaților, contractul de muncă încheiat intre debitoarea C. A. si terțul poprit S.C. MRM U. 2004 S.R.L. (filele nr. 45-46 din dosar).

Prin adresa de înființare a popririi emisă in dosarul de executare nr. 651 din 2013, din data de 23 aprilie 2014, s-a pus in vedere terțului poprit să înființeze poprirea asupra veniturilor pe care debitoarea le are de încasat de la acesta, cu titlul de salariu.

Adresa a fost comunicată terțului poprit la data de 28 aprilie, astfel cum rezultă din dovada atașată la dosar la fila nr. 26.

Terțul poprit nu s-a conformat dispoziției de poprire, pentru suma de 2354,32 lei reprezentând împrumut si suma de 483,60 lei, cu titlul de cheltuieli de executare.

In drept:

In ceea ce privește legea aplicabilă, raportat la dispozițiile art. 24 Cod procedură civilă, instanța reține că executare silită a început după . noului cod, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile acestuia

Conform art. 789 Cod de procedură civilă, Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

(2) În cazul când asupra aceleiași sume datorate de terțul poprit există mai multe popriri, care nu au fost executate de către acesta, validarea lor se va putea judeca printr-o singură hotărâre.

(3) Instanța îi va cita pe creditorul urmăritor și pe cei intervenienți, dacă este cazul, precum și pe debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi.

(4) Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.

(5) Poprirea înființată asupra unei creanțe cu termen sau sub condiție va putea fi validată, dar hotărârea nu va putea fi executată decât după ajungerea creanței la termen sau, după caz, la data îndeplinirii condiției.

(6) Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente. În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanța va dispune menținerea popririi până la realizarea integrală a creanței.

(7) Dacă poprirea a fost înființată asupra unor bunuri mobile incorporale care se aflau, la data înființării ei, în mâinile terțului poprit, instanța va hotărî vânzarea lor.

(8) Dacă poprirea a fost înființată asupra unor bunuri mobile incorporale datorate debitorului, dar care, la data validării, nu se mai aflau în posesia terțului, acesta va fi obligat, prin hotărârea de validare, la plata contravalorii acestor bunuri, caz în care va fi urmărit direct de către executorul judecătoresc.

(9) Terțul poprit care, cu rea-credință, a refuzat să își îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei și 10.000 lei.

Soluția instanței:

Pentru a dispune validarea popririi, instanța urmează a verifica exclusiv existența titlului executoriu și existența raportului juridic valabil intre debitor si terțul poprit în temeiul căruia terțul poprit datorează sume de bani debitorului.

În speță, aceste elemente sunt întrunite. Sumele pentru care s-a înființat poprirea corespund titlurilor executorii contract de credit nr._ din 26 mai 2007, si respectiv procesul verbal al executorului din 13 aprilie 2013, privind cheltuielile de executare din dosarul de executare silită nr. 651 din 2013 al B.E.J. D. și Asociații.

La data comunicării adresei de înființare a popririi (23 aprilie 2014) cât și la data formulării cererii de validare a popririi (26 mai 2014), debitoarea C. A. era angajată a terțul poprit S.C. MRM U. 2004 S.R.L., contractul fiind înregistrat in registrul general de evidență a salariaților, astfel cum rezultă din relațiile furnizate de I.T.M. Iași, la data de 14 octombrie 2014 (filele nr. 45-46 din dosar).

Mai reține instanța că s-a solicitat validarea popririi in termen de 1 lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, iar acest termen este imperativ (peremptoriu), legal, fix si absolut, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii.

Terțul poprit, conform art. 786 Cod procedura civila, avea obligația ca, în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, să consemneze suma de bani poprită.

Având în vedere ca termenul de 5 zile a expirat fără ca terțul să fi consemnat vreo sumă la dispoziția creditoarei, rezultă că acesta si-a încălcat obligațiile ce-i reveneau privind efectuarea popririi.

Față de toate aceste considerente, instanța va admite cererea creditoarei si va dispune validarea popririi, cu luarea in considerare a perioadei in care figura activ contractul de muncă încheiat intre debitoare și terțul poprit, in acord cu prevederile art. 789 alineat 6 Cod procedură civilă.

Cu privire la cererea de amendare a terțului poprit, conform art. 789 alineat 9 Cod procedură civilă, instanța reține că este fondată si urmează să o admită. Astfel, terțul poprit, deși a primit adresa executorului judecătoresc a ignorat dispozițiile legale și nici nu a depus întâmpinare prin care să invoce motive de natură a-l absolvi de obligația de a plăti direct creditoarei sumele pentru care a fost înființată poprirea.

In aceste condiții, instanța va dispune amendarea terțului poprit cu suma de 2000 lei, conform art. 789 alineat 9 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de executor Judecătoresc T. V. B., cu sediul in Iași, .. 1-3, ., jud. Iași, pentru creditoarea S.C. E. R. SERVICES IFN S.A., cu sediul in București, .. 6A, Sector 2, în contradictoriu cu debitoarea C. A., CNP_, cu domiciliul in București, ., Sector 1 și terțul poprit S.C. MRM U. S.R.L., C._, cu sediul in București, ., ., .>

Dispune validarea popririi înființată prin adresa emisă la data de 23 aprilie 2014 în cadrul dosarului de executare nr. 651/2013, al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați D. C. și T. V. B..

Obligă terțul poprit S.C. MRM U. S.R.L., să plătească creditoarei S.C. E. R. SERVICES IFN S.A. sumele de bani datorate debitoarei de la data înființării popririi și până la data încetării contractului de muncă -30 septembrie 2014, până la concurența sumei de 2837,92 lei.

Dispune amendarea terțului poprit cu suma de 2000 lei, in baza dispozițiilor art. 789 alineat 9 Cod procedură civilă.

Cu drept de apel in termen de 5 zile de la comunicare, conform art. 790 Cod procedură civilă. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2014.

Președinte,Grefier,

I. R. ElenaMatei A. G.

Red. și tehnored.:I.E.R. – 5 ianuarie 2015 / 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI