Obligaţie de a face. Sentința nr. 1668/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1668/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 13762/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 05 Februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. N.
Grefier: P. T.
Sentința civilă nr. 1668/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții M. E., M. V. și pe pârâta ., având ca obiect obligație de a face constatare nulitate absolută clauze abuzive și acte adiționale; restituire sumă - Lg. 193/2000.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 29.01.2014, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 25 aprilie 2014 sub nr._, reclamanții M. E. și M. V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate caracterul abuziv al clauzelor 3d și 5a din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._/30.04.2008 și să fie obligată pârâta la eliminarea acestor clauze din Convenția de credit nr._/30.04.2008. De asemenea s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a actului adițional unilateral, încheiat în temeiul acestor clauze abuzive, să se constate că până la data de 28.02.2013 au achitat comision de risc/administrare în cuantum de 8.239,64 CHF în baza unor clauze lovite de nulitate absolută, și să se constate că această plată este nedatorata, pârâta să fie obligată la restituirea sumei achitate cu titlu de comision de risc(renumit de administrare) în cuantum de 8.239,64 CHF și a dobânzilor legale până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanții au arătat că la data de 30 aprilie 2008 au încheiat cu . convenția de credit nr._/30.04.2008, la momentul semnării, aceasta fiind consemnată pe formulare tipizate, condițiile de acordare a împrumutului fiind impuse și nu negociate. Clauza prevăzută de art. 3d din Condițiile Speciale ale Convenției pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Conform art. 1 lit. a din Anexa Legii, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul. Motivul întemeiat prevăzut în contract este acela al „intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară". Prin „motiv prevăzut în contract", în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce. Reclamanții au subliniat că motivul unei „schimbări semnificative pe piața monetară" nu îndeplinește această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs. O schimbare pe care o persoană sau o instituție bancară o apreciază ca fiind semnificativă poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativă. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanța învestită cu verificarea legalității acestei clauze și a aplicării ei. Reclamanții au menționat că, atunci când s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția „motivului întemeiat", pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui ca în urma revizuirii ratei dobânzii clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul, o astfel de posibilitate nefiind prevăzută în cazul de față. Clauza prevăzută de art. 5a din Condițiile Speciale ale Convenției, privitoare la comisionul de risc, este abuzivă, creând în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant este abuzivă, fiind îndeplinită această ipoteză în cazul clauzei prevăzută de art. 5a. Astfel, rata lunară a comisionului de risc este foarte ridicată, în condițiile în care în favoarea băncii s-a constituit o ipotecă de rang I asupra unui imobil evaluat de bancă, în limita acestei evaluări. Riscul solicitat a fi acoperit de bancă nu reprezintă acoperirea unui eventual prejudiciu datorat modificării valorii de referință a monedei de acordare a creditului.
Banca percepe o garanție dublă fără a justifica nevoia suplimentară de garantare a sumei împrumutate față de garanțiile imobiliare deja constituite.
Totodată prin aplicarea respectivei dispoziții contractuale impusă se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus ; în acest sens, tot în convenția încheiată între părți s-a stabilit o dobânda penalizatoare +5 % p.a, pentru fiecare zi de întârziere (art. 3.2 din Condiții Generale), aplicată la debitul neachitat, clauză care ar fi stabilit într-un mod rezonabil prejudiciul suferit de Banca, prin neachitarea ratelor la termen, însă această clauză este dublata de aplicarea comisionului de risc din contract care este mult mai oneros pentru debitori.
Reclamanții au mai arătat că acest comision de risc a fost achitat până în luna septembrie 2010, după această dată fiind încheiat actul adițional unilateral la convenția de credit, iar comisionul de risc renumit „de administrare". Au declinat acest act adițional, precizând în mod expres că nu suntem de acord cu modificarea contractului în modalitatea expusă. Plata comisionului „de administrare" a fost efectuată lunar până în prezent, cuantumul total al comisionului de risc/administrare achitat până la aceasta dată este de 8.239,64 CHF.
În drept, reclamanta a invocat prevederile legii nr. 193/2000 și ale Directivei 93/13/CEE.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997 și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.
În dovedirea acțiunii s-a solicitat proba cu înscrisuri, fiind atașate în copie invitația pârâtei la conciliere directă și răspunsul scris al acesteia la această invitație, convenția de credit nr._/30.04.2008, planul de rambursare al creditului.
Acțiunea a fost formulată și semnată de mandatar avocat R. C., conform împuternicirii din 20.03.2013.La data de 08 mai 2013 reclamanții au formulat precizări la acțiune, indicând valoarea în lei a sumelor a căror restituire o solicită – 28.819 lei (echivalentul a 8.239,64 CHF la un curs de 3.4978 lei), iar dobânda legală o solicită începând cu data de 22.04.2013 (data la care pârâta a fost pusă în întârziere). Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pe cale de excepție a invocat inadmisibilitatea acțiunii, excepția lipsei calității procesual active, excepția prescripției, excepția lipsei de obiect pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei 3d. În dovedire s-au solicitat proba cu înscrisuri, martori și interogatoriul reclamantei. Au fost anexate în copie: credit nr._/30.04.2008, planul de rambursare al creditului, precum și dosarul întocmit de bancă pentru acordarea împrumutului.
Întâmpinarea a fost formulată prin mandatar avocat I. M., conform împuternicirii nr. 277/04._.
La data de 17 iulie 2013, reclamanții au răspuns apărărilor pârâtei, solicitat respingerea ca neîntemeiate a excepțiilor invocate, pe fondul cauzei reiterând susținerile din cererea inițială.
Prin încheierea de ședință din data de 02 octombrie 2013 au fost respinse excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesual active și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate prin întâmpinare. Excepția lipsei de obiect a cererii de a constata caracterul abuziv al clauzei 3 d din Convenția de credit a fost pusă în discuție în ședința publică din 22 ianuarie 2014.
La termenul din data de 18 decembrie 2013 a fost administrată proba cu interogatoriile reclamanților, solicitată de pârâtă (filele 67-72). A fost anexată notificarea din 16.09.2010 și draft-ul actului adițional.
Analizând prioritar excepția lipsei de obiect a cererii de a constata caracterul abuziv al clauzei 3 d din Convenția de credit, invocată de pârâtă, instanța va respinge această excepția lipsei de obiect, constatând că reclamanții critică atât forma inițială a clauzei, prin care se stabilea dobânda, clauză care a existat și a produs efecte între părți, cât și forma clauzei după modificarea sa. Cât timp a existat în contract și a produs efecte, nu se poate susține că cererea reclamanților este lipsită de obiect, motiv pentru care excepția lipsei de obiect urmează a fi respinsă.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, precum și motivele și argumentele părților, instanța reține următoarele:
În fapt, între pârâta . calitate de bancă împrumutătoare, și reclamanții M. E. și M. V., în calitate de împrumutați, s-a încheiat convenția de credit nr. Convenția de credit nr._/30.04.2008, în temeiul căreia pârâta a acordat reclamanților, în calitate de soți un credit în valoare de 70.000 CHF, pe o durată de 250 de luni. În partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct. 3 lit. d s-a prevăzut că banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării.
De asemenea, la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale ale convenției”, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției. Creditul acordat reclamanților urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract, în care este prevăzut, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție. Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang II asupra unui apartament proprietatea acestora, după cum rezultă din pct. 7 din Condițiile Speciale ale Convenției de credit. Polița de asigurare a acestui imobil pentru acoperirea tuturor riscurilor a fost cesionată în favoarea pârâtei, așa cum se prevede în art. 7 lit. b din „condițiile speciale” ale convenției de credit.
La data de 16 septembrie 2010, sub nr. 9932/16.09.2010, reclamanții au notificat pârâta aducând la cunoștința Băncii că nu acceptă dobânda variabilă. Au informat totodată banca, că resping draftul Actului Adițional în forma comunicată, solicitând stoparea încasării comisionului de risc care contravine prevederilor legale existente, cu data intrării în vigoare a OUG 50/2010 și rambursarea sumelor reținute de la momentul intrării în vigoare a OUG 50/2010. Mai mult au arătat că vor continua să alimenteze contul aferent convenției de credit cu sumele prevăzute în coloana Total a graficului de rambursare eliberat la data de 30.04.2008, data încheierii convenției.
Raporturile contractuale dintre părți intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant – pârâta . consumatori – reclamanții M. E. și M. V., astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000.
Legea nr. 193/2000 prevede însă și o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”. Clauza de la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit are ca obiect stabilirea unui comision, așadar a unui element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și, deci, această clauză nu ar putea fi supusă controlului privind caracterul abuziv. Trebuie însă observat faptul că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb (fiind necesar să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput), precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil. Or, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc este doar o parte a costului contractului; partea cea mai importantă a costului contractului este dată de dobânda la credit, la care se adaugă o . comisioane, printre care și cel de risc. Secțiunea 3, intitulată „Costuri” din condițiile generale ale convenției de credit, la art. 3.5, definește comisionul de risc ca fiind acel comision perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, definiție care este identică în substanță cu cea oferită de art. 3.1 cu privire la dobânda curentă. Nicio altă prevedere contractuală, fie ea din Condițiile generale sau speciale, nu oferă alte informații cu privire la destinația comisionului de risc, justificarea acestuia. În consecință, se constată că pentru același serviciu se percep două costuri, fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, așa cum cer art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000. Perspectiva din care simpla determinare a prețului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clară și inteligibilă a clauzei referitoare la preț nu poate fi primită, întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce trebuie cunoscute de cocontractant, trebuie să fie transparente, condiție ce nu e îndeplinită în speță. De altfel, în preambulul Directivei 93/13/CEE se menționează că, deși aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate, totuși acest raport poate fi luat în considerare la aprecierea corectitudinii altor clauze. Această declarație va fi interpretată de instanță, raportat la situația din prezenta cauză, în sensul că, întrucât, cel puțin aparent, pentru același serviciu sunt percepute două costuri, poate fi analizat caracterul eventual abuziv al unuia dintre ele, prin prisma perceperii, deja, a celuilalt cost. De asemenea, prevederea mai multor clauze având ca obiect costuri diferite percepute pentru același serviciu aduce în discuție problema existenței unei veritabile contraprestații pentru unele dintre aceste costuri, în speță comisionul de risc, aspect ce va fi analizat însă cu prilejul examinării cerinței bunei credințe în stipularea clauzei cenzurate.
Împrejurarea că reclamanții M. E. și M. V. au avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce le reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și au fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu erau de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care prin edictarea sa legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat cu comercianți contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 cod civil conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr. 193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Având în vedere ansamblul celor anterior expuse, instanța apreciază că poate proceda la analiza caracterului eventual abuziv al clauzei de la art. 5 lit. a, respectiv 3d din Condițiile speciale ale Convenției de credit, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul.
Din răspunsul reclamantului la interogatoriu instanța reține că la momentul încheierii convenției, aceasta corespundea intereselor și previziunilor sale de o manieră suficientă pentru ca reclamantul să nu inițieze absolut nici un demers de negociere, nici măcar demersul de a se informa dacă era posibilă o negociere, și pentru ca reclamantul să accepte fără obiecții oferta băncii fără a studia ofertele altor bănci. Această situație în sine nu ar împiedica admiterea cererii dacă reclamantul ar fi resimțit ulterior, pe durata executării convenției, o deteriorare a situației sale contractuale față de momentul încheierii contractului, la originea căreia s-ar afla o conduită abuzivă a băncii dincolo de dificultățile de executare a obligațiilor asumate și în concret un prejudiciu financiar care să fi fost creat de clauza referitoare la comisionul de risc, prin ea însăși sau împreună cu alte clauze. Or această dovadă nu a fost făcută în speță în condițiile în care încă din luna septembrie 2010 reclamantul a fost notificat cu privire la modificările pe care banca înțelegea să le implementeze urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 între care redenumirea comisionului de risc în comision de administrare, în aceeași valoare procentuală, continuând să achite sume de bani în contul comisionului respectiv timp de peste 2 ani. Instanța reține că reclamantul a înțeles să se înscrie, la peste 4 ani de la încheierea contractului, în contextul creat prin declanșarea a numeroase acțiuni în justiție prin care consumatorii de servicii bancare au tins în ultimii ani să obțină atenuarea anumitor obligații și în special a celei referitoare la plata comisionului de risc, chestiune de notorietate la nivel național.
Referitor la actul adițional implementat între părți potrivit adresei menționate mai sus, cât timp reclamantul însușii a arătat că a fost vorba despre o simplă redenumire și nu de un comision nou, considerentele de mai sus privind inexistența unui dezechilibru financiar datorat obligației respective se mențin. În consecință nu sunt îndeplinite condițiile pentru a constata nulitatea absolută nici cu privire la acesta
Pentru reținerea caracterului abuziv al unei clauze nu este suficient ca aceasta să aibă caracter oneros și nici să determine creșterea obligațiilor financiare pentru consumator pe parcursul contractului ( între altele în condițiile deprecierii monedei în care obține venituri raportat la moneda creditului) ci reclamantul ar fi trebuit să dovedească că respectiva clauză a creat prin ea însăși sau împreună cu alte clauze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, existent încă de la momentul contractului chiar dacă s-a manifestat ulterior, sub acest aspect revenindu-le sarcina probei. Reclamantul nu a dovedit acest aspect.
Reclamanții au luat acest credit pentru refinanțarea unui credit anterior, ceea ce presupune în mod rezonabil o comparație între cele două credite și o opțiune conștientă în favoarea creditului de refinanțare. În aceste condiții împrejurarea că reclamanții au introdus prezenta cerere la mai mult de 4 ani de la încheierea contractului, după ce a achitat aproape jumătate din valoarea totală a comisionului de risc, creează un dubiu semnificativ cu privire la susținerile sale privind împrejurările încheierii contractului și atitudinea sa subiectivă la acea dată, care profită pârâtei. Mai mult deși în anul 2010 au adus la cunoștința băncii că nu sunt de acord cu achitarea comisionului de risc, reclamanții au introdus prezenta acțiune abia în anul 2012.
Mai mult, instanța constată că art. 3 lit. d din Condițiile Generale ale Convențiilor respectă prevederile ar. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive și punctului 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193 din 2000, în sensul că s-a prevăzut obligația pârâtei de a-i informa pe împrumutații-reclamanți cu privire la modificarea adusă dobânzii iar aceștia aveau posibilitatea de a solicita rezilierea contractului. Împrejurările care ar putea justifica în mod legitim schimbările semnificative ce pot să apară pe piața monetară sunt, de regulă, neprevăzute și imposibil de descris de o manieră exhaustivă în cuprinsul unei clauze contractuale.
Așadar, față de cele arătate mai sus, în temeiul prevederilor art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, instanța apreciază ca neîntemeiată prezenta cerere de chemare în judecată, motiv pentru care urmează a o respinge ca atare.
În ceea ce privește cererile accesorii de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă, potrivit cărora partea care cade în pretenții poate fi obligată, la cererea părții adverse, la plata cheltuielilor de judecată. Deși pârâta a solicitat plata cheltuielilor de judecată, la dosar nu au fost atașate dovezi privind plata acestor cheltuieli, motiv pentru care, instanța urmează să respingă, ca neîntemeiată cererea pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei de obiect invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții M. E. și M. V., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat „R. C.”, situat în Iași, .. 3, ., în ., ., ., județul Iași, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, șoseaua P. nr 42, sector 2.
Respinge cererea reclamanților de obligare la plata cheltuielilor de judecată. Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, cerere care se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică, din 05 februarie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
5Ex./18.04.2014
Red./Tehnored. M.N.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 856/2014. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... → |
|---|
