Obligaţie de a face. Sentința nr. 5501/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5501/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 6506/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5501/2014
Ședința publică de la 14 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE B. Ș.
Grefier C. P. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta L. M. prin mandatar L. E. în contradictoriu cu pârât O.C.P.I. IAȘI, având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 17.03.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru data de 31.03.2014, când, din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
INSTANȚA,
P. cererea formulată, reclamanta L. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta O.C.P.I. IAȘI ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună în conformitate cu dispozițiile art. 37 pct. 5 din Legea nr. 50/1991 cu modificările și completările ulterioare, obligarea numiților la anularea intabulării construcției, singura de la imobilul din Iași, .. 14, cu nr. cadastral_ .), nr. sector cadastral 21. Reclamanta arată că această construcție îi afectează imobilul său din Iași, .. 16, fiind la 0,67 m față de grănițuire.
În drept a invocat dispozițiile art. 37 pct.5 și art.7 pct.1,2,3,4,8,9,18 din Legea nr. 50/1991, art. 612, 614 C.C.
Reclamanta a propus ca probe prin acțiune schița cadastrală a imobilului din Iași, .. 14, proiect construcție, autorizația de construire nr. 421/16.09.1994, martori, documente și înscrisuri și orice probă pentru aflarea pertinentă a adevărului.
În dovedire, reclamanta a depus înscrisurile aflate la filele 4-14 dosar.
Pârâta O.C.P.I. IAȘI a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca nefondată.
Analizând cererea formulată, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate - înscrisurile depuse de către părți și cele administrate de către instanță din oficiu - documentația care a stat la baza înscrierii în C.F. a nr. cadastral_/U.A.T. Iași, prezenta instanță apreciază:
Cu privire la situația de fapt, se va reține că O.C.P.I. a procedat la avizarea documentației cadastrale înregistrată sub nr._, având în vedere verificările efectuate ce au confirmat legalitatea operațiunilor privitoare la imobilul din Iași, .. 14.
În ceea ce privește salariatul O.C.P.I. - D. D. - se va aprecia lipsa sa de calitate în raport cu instituția reprezentată - O.C.P.I. Iași - și cu obiectul cererii.
Cu privire la situația de drept, potrivit art. 35 din Legea nr. 7/1996, coroborat cu Ordinul 946/2000, documentațiile cadastrale tehnice sunt necesare la înscrierea în C.F. a actelor și faptelor juridice referitoare la imobile, ceea ce, în speță, s-a efectuat, O.C.P.I. Iași procedând la admiterea cererii și înscrierea în C.F. a U.A.T. Iași având proprietari: S. E. și S. L., în cotă de 1/1.
Ca atare, motivul invocat de către reclamantă, pentru care aceasta cere „anularea intabulării construcției”, arătat explicit ca fiind „această construcție îmi afectează imobilul meu din Iași, .. 16, fiind la 0,67 m față de grănițuire”, va fi apreciat ca fiind nefondat, și pe cale de consecință, cererea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta L. M. - prin mandatar - în contradictoriu cu pârâta O.C.P.I. IAȘI.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi, 14.04.2014,în ședință publică.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Ș.B.
Pentru grefierul aflat în C.O.
semnează d-na grefier B. R. desemnată cu îndeplinirea atribuțiilor specifice Grefierului-Șef al Secției Civile
Red. Ș.B./Tehnored.L.C.
4 ex/21.08.2014
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Pretenţii. Sentința nr. 7639/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








