Acţiune în constatare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 6306/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 28 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE Z. L. F. M.
GREFIER Z. N.
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant I. M. prin mandatar M. G. C. și pe pârât STAȚIUNEA DE CERCEARE ȘI DEZVOLTARE AGRICOLĂ P. ILOAIEI, pârât U.A.T. ORAȘ P. ILOAIEI, pârât S. R. P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect acțiune în constatare hotărâre care ține loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care relevă instanței faptul că pentru acest termen de judecată procedura este legal îndeplinită.
Instanța a reținut cauza spre soluționare la termenul de judecată din data de 07.10.2014, apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul de judecată din 14.10.2014, pentru cel din 21.10.2014 și ulterior pentru cel de astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
I. Susținerile părților
1. P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 21.02.2014, sub nr. mai sus menționat, în antet, reclamantul I. M. a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre în contradictoriu cu Stațiunea de C. și Dezvoltare Agricolă P. Iloaiei, Unitatea Administrativ Teritorială P. Iloaiei și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care să se constate existența dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 554 ha intravilan, situat în orașul P. Iloaiei, ..98, jud.Iași, conform planului de situație din expertiya cadastrală întocmită de expert tehnic Ș. C. V. în noiembrie 2013 [în condițiile în care din totalul acestei suprafețe 134 mp de teren ocupat de locuință (C1 = 81 mp) și anexă gospodărească (C2 = 53 mp)].
A arătat și că nu solicită cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat următoarele:
A dobândit dreptul de proprietate împreună cu fosta lui soție (I. V.) asupra unui apartament situat în orașul P. Iloaiei, ..98, jud.Iași în baza deciziei civile nr.713/1998 pronunțată în dosarul nr.1334/1998 de catre Curtea de Apel Iași, rămasă definitivă și irevocabilă, ca urmare a plății prețului de_ lei.
În pofida acestui fapt, nu este și proprietar al suprafeței de 554 mp, care se găsește sub imobil și aferent acestuia, fapt nefiresc potrivit art.1 din legea 85/1992 și mai ales conform art.10 alin.3 și 4 din legea 85/1992, dar și ținând cont de faptul că ei îl dețin din 1981.
Astfel, încă din 1981 au deținut contract de închiriere pentru imobilul casă și teren aferent acesteia, iar din fișa de calcul din 01.12.1981 reiese că au primit în chirie și suprafața de 506 mp, fiind încheiate ulterior și alte contracte de închiriere cu Stațiunea de C. și Dezvoltare Agricolă P. Iloaiei.
Între 1993 și 1998, când a dobândit dreptul de proprietate asupra locuinței, a achitat taxele și impozitele pentru terenul de sub casă, chiar dacă erau chiriași (a se vedea chitanța nr.1274/27.08.1992), lucru pe care l-a făcut și după 1998 (a se vedea chitanțe din 2009 și 2013).
Având în vedere că față de acest bun și față de întreg imobilul s-au comportat și se comportă ca un adevărat proprietar, public, neîntrerupt, netulburat de nimeni, posesia sa îndeplinește toate condițiile de legitimitate ale unei posesii utile, în speță sunt aplicabile dispozițiile art.1846-1890 C.Civ., precum și dispozițiile art.916-947 C.Civ..
Totodată, sunt aplicabile dispozițiile art.1847 C.Civ., coroborat cu art.928 C.Civ., precum și următoarele, care indică viciile posesiei.
Dacă nu operează uzucapiunea de 30 de ani, trebuie luată în considerare uzucapiunea de la 10 la 20 de ani (uzucapiunea mică).
Din probele pe care le deține, rezultă că a avut o posesie utilă, neîntreruptă, netulburată, astfel încât s-a comportat ca un veritabil proprietar, deși nu are un titlu juridic pe aceste teren. Acest titlu îi este necesar pentru întabulare, dar și pentru întocmirea unor documente privind identitatea.
În drept, a invocat prevederile de mai sus, precum și art.111 C.pr.civ., art.480-481 C.Civ..
În dovedirea celor arătate, a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și martori, anexând înscrisurile la care a făcut referire.
2. Având în vedere specificul procedurii prevăzute de art.1049 și urm. C.pr.civ., instanța nu a dispus citarea pârâților Stațiunea de C. și Dezvoltare Agricolă P. Iloaiei și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca aceștia să depună întâmpinare.
Ei au fost citați din eroare după repunerea pe rol din 10.06.2014 (f.154), iar Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus o cerere la 02.10.2014, prin care a solicitat anularea rezoluției de fixare a primului termen de judecată și îndeplinirea procedurii de citare și comunicare a actelor de procedură cu el.
3. Reclamantul a depus precizări și la 09.04.2014 (f.113), prin care a lămurit unele aspecte privind timbrajul.
3’. La cererea instanței, a depus precizări și la 03.06.2014 (f.128 și urm.), prin care a arătat următoarele:
Excepția autorității de lucru judecat este neîntemeiată deoarece nu este întrunită tripla identitate de obiect, părți și cauză.
Astfel, în prima acțiune era vorba despre o suprafață de teren de 506 mp intravilan, delimitată conform unui plan de situație, cererea fiind respinsă acolo prin sentința civilă nr.7988/24.05.2013.
În prima acțiune a chemat în judecată doar Stațiunea de C. și Dezvoltare Agricolă P. Iloaiei, iar în prezenta a chemat și Unitatea Administrativ Teritorială P. Iloaiei și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește cauza acțiunii, sunt incidente dispozițiile art.966, 967, 968 C.Civ., reglementări cu corespondent în Noul cod civil (art.1236 și 1239), prin prisma cărora acțiunea sa nu are o cauza falsă, ci una adevărată, după cum cauza nu este nici imorală sau ilegală.
În plus, hotărârile judecătorești pronunțate în acțiunile în constatare au caracter declarativ, astfel încât nu conferă autoritate de lucru judecat, o nouă acțiune putând fi introdusă oricând dacă se schimbă obiectul cauzei, părțile din proces ori cauza juridică.
Instanța de fond nici nu a abordat în suficientă măsură problema prescripției achizitive în baza art.1746-1890 C.Civ., referindu-se generic doar la prescripția achizitivă de peste 30 de ani. Or, în speță el îndeplinește condițiile unei prescipții de 10-20 de ani, câtă vreme nu a făcut numai dovada stăpânirii neîntrerupte a bunului netulburat și sub nume de proprietar, ci are și înscrisuri în acest sens, de cumpărare a imobilului casă, de plată a impozitelor și taxelor și alte operații juridice și administrative.
A anexat înscrisuri și a depus apoi concluzii la termenul din 03.06.2014 (f.138).
3’. La solicitarea instanței, reclamantul a depus precizări și la 07.10.2014, prin care a arătat că are un just titlu cu toate atributele sale în legătură cu imobilul casă, dobândit prin vânzare-cumpărare în 15.04.1997 și prin decizia civilă nr.713/12.06.1998, însă nu are un tritlu translativ de proprietate în legătură cu terenul de sub construcție și aferent terenului din jurul construcției.
II. Aspecte procesuale
Dosarul a fost înregistrat pe rolul altui complet, dar a fost trimis la prezentul complet în temeiul art.962 din R.O.I..
Acțiunea a fost legal timbrată (f.123).
P. încheierea din 10.06.2014 (f.154), instanța a repus cauza pe rol, unind cu fondul excepția autorității de lucru judecat.
III. Excepția autorității de lucru judecat
Această excepție privește partea din acțiune prin care reclamantul a pretins instanței să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren prin uzucapiunea de lungă durată (30 de ani) și se raportează la judecata desfășurată și soluția pronunțată în dosarul nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Iași, finalizat cu sentința civilă nr.7988/24.05.2013, definitivă prin nerecurare (a se vedea această hotărâre și copia de pe acțiunea formulată în acel dosar, atașate prin grija instanței la filele 134 și urm. din prezentul dosar).
Conform art.430 alin.1 C.pr.civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.
Potrivit art.431 alin.1 (intitulat „efectele lucrului judecat”), nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
P. urmare, după cum a arătat și reclamantul, în speță trebuie verificată incidența triplei identități la care face referire la textul anterior.
Nu există dubii asupra identității de cauză, având în vedere că reclamantul invocă faptul că ar fi exercitat o posesie utilă de 30 de ani asupra unei suprafețe de teren aferente unui imobil casă pentru care deține titluri de proprietate (contractul de vânzare-cumpărare din 15.04.1997 și decizia civilă nr.713/12.06.1998). De altfel, când s-a referit la acest parametru în concluziile sale privind excepția în discuție, reclamantul a elaborat în mod inutil o teorie a trăsăturilor pe care trebuie să le aibă cauza unei convenții.
În ceea ce privește identitatea de obiect, aceasta nu este afectată de faptul că reclamantul solicită prin prezenta acțiune constatarea dreptului său de proprietate asupra unui teren diferit ca suprafață, de vreme ce este evident, prin compararea celor două cereri de chemare în judecată, că face referire la același teren, aferent aceluiași imobil casă pentru care deține titluri de proprietate, la care a făcut referire și în acțiunea anterioară.
Simplul fapt că între timp a efectuat măsurători mai riguroase sau pur și simplu prin metode diferite asupra terenului respectiv, în urma cărora a rezultat o suprafață puțin diferită, nu schimbă cu nimic concluzia potrivit căreia cele două acțiuni au același obiect.
Discuția poate fi mai complexă în cazul identității de părți, deoarece, pe lângă faptul că petentul a mai chemat în judecată alți doi pârâți prin prezenta speță, instanța nici nu a ținut cont de această voință a sa, din cauza specificului procedurii reglementate de art.1049 și urm. C.pr.civ., care presupune o componentă necontencioasă în prima sa parte.
Astfel, în dosarul nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Iași, finalizat cu sentința civilă nr.7988/24.05.2013, definitivă prin nerecurare, reclamantul a chemat într-adevăr în judecată doar Stațiunea de C. și Dezvoltare Agricolă P. Iloaiei, iar în speță a mai chemat, pe lângă această pârâtă, și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împreună cu Unitatea Administrativ Teritorială P. Iloaiei.
Una dintre principalele probleme relevate de practică și doctrină în cazul acțiunilor în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune în condițiile vechiului Cod de procedură civilă o reprezenta identificarea unui pârât cu legitimare procesuală pasivă în condițiile necunoașterii fostului proprietar, mai ales în cazul uzucapiunilor de lungă durată (a se vedea, de exemplu, minuta întâlnirii dintre conducerea CSM și membrii Comisiei unificarea practicii judiciare – cu președintele Secției civile de la ÎCCJ, reprezentantul PÎCCJ și președinții secțiilor civile, conflicte de muncă și asigurări sociale a curților de apel pentru discutarea problemelor de practică judiciară neunitară din 12 noiembrie 2008).
În general, în cazul necunoașterii identității fostului deținător (proprietar nediligent), practica a recunoscut legitimare procesuală pasivă entităților publice (unitate administrativ teritorială sau chiar S. R.), fie că problema calității a fost sau nu ridicată în mod expres.
În speță, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care a rezultat că acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra locuinței aflate pe terenul a cărui dobândire o pretinde prin această cerere. Sub acest aspect, a demonstrat că prin sentința civilă nr.7718/11.06.1994 a Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă, pârâta Stațiunea de Cercetări Agricole P. Iloaiei a fost obligată să încheie contractul de proprietate asupra apartamentului în care locuiesc el și soția sa, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de legea 85/2002 (f.11).
Ca urmare a refuzului acelei pârâte de a încheia actul în discuție, Iași prin decizia civilă nr.713/1998, pronunțată în dosarul nr.1334/1998, Curtea de Apel Iași a constatat dobândit dreptul său de proprietate asupra apartamentului situat în orașul P. Iloaiei, ..98, jud.Iași, tot în contradictoriu cu pârâta Stațiunea de Cercetări Agricole P. Iloaiei.
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iasi sub nr._, reclamantul a chemat în judecată continuatoarea în drepturi a acestei pârâte (Stațiunea de C. și Dezvoltare Agricolă P. Iloaiei), făcând trimitere la modalitatea de dobândire a apartamentului, expusă în paragrafele anterioare, și pretinzând că a posedat terenul aferent acestuia o perioadă suficientă de timp pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra sa prin uzucapiune.
Cererea sa a fost respinsă prin sentința civilă nr.7988/24.05.2013 a Judecătoriei Iași, care a rămas irevocabilă prin nerecurare. În cuprinsul acesteia, instanța a făcut o analiză a dispozițiile legale în materie de uzucapiune, după care a făcut o succintă aplicare a acestora la situația reclamantului, reținând următoarele:
„În prezenta cauză, reclamantul a specificat anul începerii posesiei suprafeței de 506 mp ca fiind anul 1980, acesta fiind momentul de la care trebuie analizate conditiile posesiei utile. Cu toate acestea reclamantul nu a dovedit prin niciun mijloc de proba ca a inceput sa posede terenul din 1980 si nici că a exercitat o posesie utilă de 30 ani. Reclamantul nu a făcut dovada achitării impozitelor și taxelor locale datorate pentru suprafața de teren impozabilă, deși susține că a posedat terenul în tot timpul prevăzut de lege.
Întrucât reclamantul nu a probat existența unei posesii utile pe o perioada de 30 ani instanța, apreciind că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art.1890 Cod civil pentru constatarea uzucapiunii, va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată”.
Ceea ce s-a reținut cu autoritate de lucru judecat în speța respectivă este, prin urmare, faptul că reclamantul nu a avut o posesie utilă pe o perioadă de 30 de ani, că nu a plătit impozitele pentru suprafața de teren respectivă și că nu a început să posede în 1980. Trebuie subliniat că, deși instanța a afirmat că reclamantul nu a dovedit diverse aspecte, aceasta practic echivalează cu lipsa adevărului juridic al afirmațiilor respective ale reclamantului, care nu pot fi contrazise într-o altă procedură. Astfel, în dreptul românesc acțiunile nu pot fi respinse ca nedovedite, cu posibilitatea ca subiectele de drept să introducă acțiuni viitoare în care să suplinească probatoriul, ci sunt respinse ca neîntemeiate, iar respectivele chestiuni de fapt și de drept, care au fost tranșate implicit sau explicit, nu mai pot fi repuse în discuție.
Autoritatea de lucru judecat a considerentelor respective, reflectate în soluția instanței de respingere pe fond a cererii, afectează posibilitatea reclamantului de a readuce în discuție aceleași argumente, chiar dacă înțelege să cheme în judecată o altă persoană.
Acest lucru ar fi valabil chiar dacă celei de-a doua cereri i-ar fi aplicabil vechiul Cod de procedură civilă și acesta ar chema alți pârâți sau și alți pârâți în judecată (cum a și înțeles să procedeze, în principiu) și este cu atât mai mult valabil în situația din speță, în care procesul începe cu o componentă necontencioasă, care este posibil să se mențină pe întreaga desfășurare a procedurii, în condițiile în care nicio persoană interesată nu ar înțelege să formuleze opoziție, în temeiul art.1051 alin.2 lit.e C.pr.civ..
Pentru ca instanța să dea o soluție favorabilă reclamantului din prezenta acțiune ar însemna ca ea să ignore complet hotărârea anterioară, în care s-a făcut o analiză (fie și succintă) a îndeplinirii de către reclamant a condițiilor pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune și s-a constatat că acesta nu a dobândit un astfel de drept.
Este adevărat, din cauza motivării succinte și a specificului acțiunilor în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, reclamantului nu îi este în mod necesar exclusă orice posibilitate de a mai formula o astfel de acțiune, întemeiată pe uzucapiunea de 30 de ani.
Astfel, faptul că nu a început să posede în 1980, după cum s-a reținut în sentința anterioară, nu înseamnă că este exclus ca acesta să dovedească iar o instanță să rețină faptul că a început să posede util mai târziu. În egală măsură, faptul că nu a posedat util timp în perioada de 30 de ani anterioară introducerii cererii respective nu exlude posibilitatea ca el să dovedească la un moment ulterior că a posedat util cu 30 de ani înainte de introducerea următoarei cereri.
În prezent, însă, reclamantul nu a folosit astfel de argumente, ci a formulat o acțiune identică, în care a expus aceleași argumente ca în cererea anterioară (privind posesia și momentul începerii ei), el considerând în continuare că, în esență, de vreme ce are un titlu de proprietate cu privire la casă, este nefiresc să nu aibă un titlu și cu privire la terenul aferent. Deși a făcut trimitere inclusiv la un act normativ în temeiul căruia a obținut titlul pentru locuință (art.1 și art.10 alin.3 și 4 din legea 85/1992), el nu și-a întemeiat acțiunea pe acele dispoziții legale, ci pe textele în materie de uzucapiune de scurtă durată, la fel ca și în acțiunea precedentă.
În aceste condiții, instanța nu poate să pronunțe o hotărâre prin care să dea o altă soluție decât cea din dosarul nr._, fără a încălca autoritatea de lucru judecat a sentinței nr.7988/24.05.2013 a Judecătoriei Iași, indiferent cu cine s-ar fi judecat reclamantul în cauza respectivă, în condițiile în care în speța anterioară nu s-a făcut o analiză raportată la identitatea și calitatea pârâtului, ci o analiză în fond a dreptului reclamantului, iar în speța aceasta ar urma să se facă o analiză a acelorași trăsături ale dreptului reclamantului, înainte să se ajungă la o procedură ce poate deveni contradictorie.
În consecință, instanța va admite excepția autorității de lucru judecat parțiale, ridicată de instanță din oficiu, în ceea ce privește cererea de a se constata existența dreptului de proprietate al reclamantului în temeiul uzucapiunii de 30 de ani.
IV. Analiza fondului
În ceea ce privește cererea reclamantului de i se verifica dreptul prin prisma dispozițiilor în materie de uzucapiune de scurtă durată, chiar dacă aceasta este nefirească (de vreme ce condițiile acesteia sunt mult mai stricte decât în cazul celei de lungă durată), este adevărat că hotărârea dată în cauza anterioară nu afectează posibilitatea unei asemenea analize, nici prin soluție, nici prin considerente. Mai exact, din punct de vedere teoretic, este posibil ca acțiunea întemeiată pe dispozițiile în materie de uzucapiune scurtă să fie întemeiată, fără ca vreunul dintre aspectele reținute în susținerea acestei concluzii să contrazică situația de fapt reținută în judecata anterioară.
Conform art.1847 C.civ. (aplicabil în speță, având în vedere momentul la care se presupune că ar fi început posesia reclamantului), ca să se poate prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Potrivit art.1895, cel ce castigă cu bună-credință și printr-o justă cauză un nemișcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevaratul proprietar locuiește în circumscriptia tribunalului judetean unde se afla nemișcătorul […].
Conform art.1897, justa cauză este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul etc..
Interpelat în speță cu privire la justul său titlu, reclamantul a subliniat că are un just titlu cu toate atributele sale în raport de imobilul-locuință, dar nu și în raport de terenul aferent acestuia, pe care a susținut că l-ar fi uzucapat.
Or, este o chestiune de evidență juridică faptul că dispozițiile Codului civil se referă la un just titlu asupra imobilului în raport de care se solicită constatarea dobândirii prin uzucapiune, nu în raport de alte imobile, indiferent de legătura dintre acestea și cel în discuție.
Fiind clar că reclamantul nu deține un just titlu în accepțiunea dispozițiilor art.1895 și 1897 C.Civ. vechi, nu se impune analiza celorlalte condiții prevăzute de același act normativ.
Instanța a făcut analiza de mai sus la acest moment, nu la cel avut în vedere de dispozițiile art.1051 alin.5 și 6 din C.pr.civ., deoarece niciuna dintre procedurile care ar fi fost parcurse până la momentul respectiv nu ar fi avut aptitudinea de a schimba vreun aspect al considerentelor de mai sus. Mai exact, lipsa justului titlu al reclamantului nu putea fi suplinită prin niciun element procedural sau de probatoriu.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea formulată de reclamantul I. M. în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 554 ha intravilan, situat în orașul P. Iloaiei, ..98, jud.Iași ca neîntemeiată în raport de temeiul uzucapiunii de 10-20 de ani).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității de lucru judecat parțiale, ridicată de instanță din oficiu, în ceea ce privește cererea de a se constata existența dreptului de proprietate al reclamantului în temeiul uzucapiunii de 30 de ani.
Respinge cererea formulată de reclamantul I. M. (cu domiciliul în P. Iloaiei, Șoseaua Națională nr.98, jud Iasi și cu domiciliul procesual ales în Iași, ., ., etaj 2, ., prin mandatar M. G. C.) în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 554 ha intravilan, situat în orașul P. Iloaiei, ..98, jud.Iași, formulată în contradictoriu cu Stațiunea de C. și Dezvoltare Agricolă P. Iloaiei și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (pentru autoritate de lucru judecat, în raport de temeiul uzucapiunii de 30 de ani, respectiv ca neîntemeiată în raport de temeiul uzucapiunii de 10-20 de ani).Cu apel la Tribunalul Iași (care se depune la Judecătoria Iași), în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2014.
Președinte Grefier
Z.L.F.M. N.Z.
Red/ Tehnored Z.L.F.M.
3 ex./22.12.2014
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2014/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3475/2014.... → |
|---|
