Pretenţii. Sentința nr. 7639/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7639/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 7105/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 28 Mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. N.
Grefier: P. T.
Sentința civilă nr. 7639/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari GARA,. contradictoriu cu pârâta F. N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, răspunde avocat B., pentru reclamantă, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța pune în dezbatere raportul de expertiză în specialitatea contabilitate, întocmit de expert Catre A. C..
Avocat B., pentru reclamantă, arată că nu înțelege să formuleze obiecțiuni. Precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, ori probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Solicită mandatarul avocat al reclamantei admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumelor solicitate cu titlu de debit și penalități, conform concluziilor raportului de expertiză. Cu cheltuieli de judecată.
înaintat precizări.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, notează următoarele:
La data de 27 februarie 2013, sub nr._, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași cererea prin carereclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI GARĂ .. PROF. CUJBA NR.5, a chemat-o în judecată pe pârâta F. N., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 6992,49 lei, din care suma de 690,07 lei, reprezintă suma restantă dosar precedent, suma de 2310,84 lei reprezintă întreținerea curentă, 33lei – fond de reparații, 50 lei – fond de rulment,iar 3908,58 lei, penalități care se vor calcula până la achitarea debitului. A solicitat și plata onorariului de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat, în esență, că, în fapt, pârâta, nu și-a achitat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere și a sumelor solicitate, penalitățile fiind calculate cu aplicarea coeficientului de 0,2% pe fiecare zi.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiilor Legii nr. 230/2007. În dovedirea cererii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, atașând la dosar în copii certificate, fișa individuală a pârâtei, calculul penalităților de întârziere, procesul verbal al Adunării Generale privind procentul de penalizare, adresa de poprire nr. 231/2011, listele de plată, certificatul de înregistrare al societății, . La dosar a fost depusă de asemenea o împuternicire de reprezentare juridică și chitanța nr. 479/28.05.2014.
Fiindu-i comunicată cererea de chemare în judecată, pârâta F. N. nu a depus întâmpinare.
Din oficiu, instanța a soliciat relații de la B. Zabolotnai V., fiind anexat în copie la dosar procesul verbal de încetare al executării silite, din dosarul de executare nr. 231/2011.
Judecarea cauzei s-a făcut în lipsa pârâtei legal citată, reclamanta fiind reprezentată de mandatar avocat. În cadrul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiza judiciară contabilă, raportul de expertiză întocmit de către expert Catre A. C. fiind depus la dosarul cauzei (filele 99-123).
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, prin prisma susținerilor părților și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
În fapt, pârâta este proprietara apartamentului situat în Iași, .. 5, ..B, parter, ., fiind membră a asociației de proprietari reclamante. În aceasta calitate, pârâta era obligată la achitarea cheltuielilor de întreținere comune.
În drept, în conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007, intrată în vigoare în august 2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Din înscrisurile depuse la dosar, dar și din concluziile raportului de expertiză contabilă, instanța reține că pârâta figura, la data introducerii acțiunii, cu o restanță la plata cotelor de întreținere aferente perioadei noiembrie 2010-noiembrie 2012 în cuantum de 2.310,95 lei. În realitate expertul a calculat suma de 2.345.05 lei, însă din această sumă 43,10 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pentru luna noiembrie 2010 și care au făcut obiectul dosarului_/245/2010.
În ceea ce privește capătul de cerere privitor la penalitățile de întârziere, instanța reține că art. 49 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, intrată în vigoare în august 2007, prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
În prezenta cauză, instanța reține că pentru perioada aferentă penalităților solicitate s-a aplicat o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere, pentru perioada noiembrie 2010-noiembrie 2012, procentul de penalizare fiind stabilite prin procesele-verbale adoptate de către Adunarea Generală a Proprietarilor din cadrul asociației reclamante.
Din listele de plată depuse la dosar coroborate cu modul de calcul al penalităților, așa cum a stabilit și expertul contabil rezultă că, pentru perioada noiembrie 2010-noiembrie 2012, cu titlu de penalități de întârziere, pârâta datorează reclamantei suma de 1.564,72 lei. În realitate expertul a calculat suma de 1.602,78 lei, însă din această sumă 38,06 lei reprezintă penalități calculate la debitul cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru luna noiembrie 2010 și care au făcut obiectul dosarului_/245/2010.
În consecință, instanța urmează să admită în parte acțiunea să oblige pe pârâta să plătească reclamantei suma de 2.310,95 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și suma de 1.564,72 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada decembrie 2010 – noiembrie 2012.
În ceea ce privește plata sumei de 690,07 lei, reprezentând sumă restantă dosar precedent, instanța va respinge această solicitare în contextul în care sentința civilă pronunțată în dosarul precedent – respectiv_/245/2010 a fost pusă în executare la cererea reclamantei de B. Zabolotnai V., dosar de executare nr. 231/2011, dosar în care la data de 13.12.2012 s-a emis procesul verbal de încetare a executării, debitul fiind recuperat integral, inclusiv cheltuielile de executare.
În ceea ce privește fondul de rulment instanța reține că prin Procesul verbal al Adunării Generale al Asociației din 15.05.2011, s-a stabilit valoarea fondului ca fiind de 1 leu/cameră/lună. Așa cum rezultă din listele de plată, dar și din concluziile raportului de expertiză, instanța reține suma de 50 lei, ca și obligație pe care pârâta o are de achitat către Asociația reclamantă cu titlu de fond de rulment. Așadar, instanța va admite și această cerere și va obliga pârâta să plătească reclamantei și suma de 50 lei cu titlu de fond de rulment.
Din concluziile raportului de expertiză contabilă instanța reține că suma de 48 lei reprezentând fondul de reparații este inclusă în cheltuielile de întreținere aferente perioadei noiembrie 2010 – noiembrie 2012.
În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtei în declanșarea procesului, instanța va admite în parte cererea asociației reclamante de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Instanța reține plata către avocat a unui onorariu total de 1000 lei, conform chitanței nr. 479/28.05.2014, însă va obliga pârâta la plata parțială a acestuia, motivat de faptul că acțiunea a fost parțial admisă, respectiv 600 lei. Reclamanta a făcut dovada achitării onorariului de expert, în valoare de 400 lei, onorariu pe care instanța în va pune în sarcina pârâtei obligând-o la plata acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI GARĂ .. PROF. CUJBA NR.5, cu sediul în .. 5, . Iași, C._, în contradictoriu cu pârâta F. N., domiciliată în Iași, .. 5, .. B, . Iași.
Obligă pârâtaF. N. să plătească reclamantei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI GARĂ .. PROF. CUJBA NR.5 suma de 2.310,95 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, suma de 1.564,72 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada decembrie 2010 – noiembrie 2012 și suma de 50 lei, reprezentând fond de rulment.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din care 400 lei reprezintă onorariu expert și 600 lei, onorariu avocat, achitat conform chitanței nr. 479/28.05.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. În situația formulării unei cereri de apel, aceasta se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2014.
PREȘEDINTEGREFIER
Pentru grefier aflat în C.O.
semnează grefierul șef al secției civile, L. P.
Red / Tehnored. N.M.
4 exemplare, 16.07. 2014
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 5501/2014. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... → |
|---|








