Obligaţie de a face. Sentința nr. 5757/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5757/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 38409/245/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Ședința publică de la 17.04.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. D. C.
Grefier L. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5757
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant P. M. R., reclamant P. C. și pe pârât ., având ca obiect obligație de a face constatare caracter abuziv și nulitate clauză.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 10.04.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi, 17.04.2014, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA:
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Iași, reclamantele P. M. R. și P. C. au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: constatarea caracterului abuziv al clauzei înscrise la punctul 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/10.04.2008, privind aplicarea comisionului de risc, obligarea pârâtei la eliminarea din convenție a acestei clauze, obligarea să le restituie contravaloarea comisionului de risc achitat până la data de 16.08.2010 inclusiv, în cuantum de 2908,78 CHF, precum și obligarea la plata dobânzii legale aferentă debitului.
Au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Acțiunea este scutită de timbru judiciar și taxă de timbru.
În motivare, reclamanții au precizat că la data de 10.04.2008 au încheiat cu pârâta, Convenția de credit cu nr._/10.04.2008, prin care au primit un credit de 48.500 chf, garantat cu ipoteca de rang II pe bun imobil (apartamentul nr. 49, situat în Iași, ., nr. 1, ., .. cadastral 1767/1/VIII/49) intabulat în Cartea Funciară nr. 25.853 a localității Iași. La puncul 5, litera “a” din secțiunea “Condiții Speciale” a convenției de credit, banca a prevăzut o clauză cu privire la un așa numit comision de risc de 0,22%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.
Consideră reclamanții că această clauză îndeplinește condițiile prevăzute de lege (art. 4, alin. 1 din Legea nr. 193/2000) pentru a putea fi considerată drept o clauză abuzivă, respectiv nu a fost negociată direct cu consumatorul, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și de asemenea nu s-a explicat într-un limbaj ușor inteligibil care este serviciul oferit în schimb iar în ceea ce privește negocierea, aceasta nu s-a realizat iar legea plasează obligația probei în sarcina băncii, care nu poate proba o negociere, întrucât aceasta nu a existat.
Reclamanții arată în continuare că în ceea ce privește dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, clauza creează un astfel de dezechilibru, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe, aceasta întrucât, pe perioada întregului contract, clientul ar urma să plătească un comision total de risc în valoare de_,68 chf fără a primi nimic în schimb.
Reclamanții precizează că așa după cum reiese din punctul 7, litera a și b din Convenție, creditul este garantat cu garanție reală imobiliară – ipoteca rang I, creditul nu depășește 75% din valoarea ipotecii, plafonul de 75% fiind stabilit de către bancă și evaluatorul fiind de asemenea unul agreat de bancă. În plus băncii i-a fost cesionată o poliță de asigurare pentru orice riscuri a imobilului ipotecat, asigurare făcută la valoarea ipotecii, la asigurator agreat de bancă iar prin aceste prevederi banca elimină orice risc iar în aceste împrejurări perceperea unui comision de risc fără contraprestație în schimb, nu poate fi privită decât ca o clauză abuzivă.
În drept au fost invocate prev. Lg. 193/2000, art. 1092 C.civ.
În motivarea cererii reclamanții au depus înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepțiile inadmisibilității și prescripției, referitor la cererea de restituire a prestațiilor.
S-a precizat că admiterea acestei acțiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate iar contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă, deoarece obligația împrumutatului se execută în timp, prin rate succesive iar obligația împrumutătorului de a lăsa la dispoziția celui dintâi suma de bani, se întinde pe toată durata contractuală. Conform teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explică prin imposibilitatea uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte.
În situația în care numai banca ar fi obligată la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situație inechitabilă, caracterizată juridic de îmbogățirea fără justă cauză a clienților. Patrimoniul băncii s-ar îmbogății cu sumele de bani echivalente folosinței sumelor acordate prin contractul de credit. Dreptul de a solicita restituirea anumitor prestații se prescrie într-un termen de 3 ani de la data la care s-a produs faptul prejudiciabil. Ca și pentru celelalte acțiuni care pornesc de la un fapt licit, data de la care începe să curgă prescripția este data producerii faptului licit. Prin urmare, prescripția dreptului la acțiune pentru restituirea fiecărei sume, va începe să curgă de la data la care aceasta s-a plătit.
Deoarece acțiunea a fost introdusă la data de 27.11.2013, petenții nu s-ar afla în termen pentru solicitarea restituirii sumelor achitate băncii, decât pentru introducerea unei acțiuni prin care se solicită restituirea unor sume achitate cu maxim 3 ani în urmă.
Referitor la fondul cauzei a menționat că rațiunea economică a comisionului de risc nu este una care reflectă un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ci, mai degrabă, o modalitate de asigurare a echilibrului contractual față de evoluția financiară a pieței cât și a împrumutaților.
În perioada de referință, 2007-2008, practicile bancare permiteau inserarea acestui comision de risc în contractele de credit bancar, sub diverse denumiri, respectiv comision de risc sau comision de administrare, calculat prin aplicarea unui procent la soldul curent creditului.
Odată cu . O.U.G. nr. 50/2010 (art. 36), terminologia bancară a fost unificată și acest comision a primit denumirea de comision de administrare, care poate fi calculat tot ca un procent aplicat la soldul curent al creditului, pentru monitorizarea, înregistrarea, efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului de către consumator. Întrucât O.U.G. 50/2010 nu prevede expres comisionul de risc, lasă să se înțeleagă faptul că acesta nu mai este permis în noul legislativ.
În speță, însă întrucât este vorba despre un contract de credit încheiat anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, având în vedere și principiul neretroactivității legii, este vădit incorectă orice analiză sau perspectivă asupra acestui tip de comision prin optica pe care acest act normativ o creează asupra raporturilor juridice care se nasc în temeiul contractelor de împrumut bancar.
Reclamanții au avut la dispoziție perioade de gândire considerabile anterioare semnării convențiilor de credit, în așa fel încât aceștia să poată aprecia impactul pe care contractarea unui astfel de credit îl va avea asupra situației financiare ori sociale a acestora.
Lipsa caracterului negociat al unei clauze contractuale nu presupune că aceasta nu a fost negociată în concret ci presupune că nu a existat, obiectiv vorbind posibilitatea unei astfel de negocieri. Dacă această posibilitate a existat, dar ea nu a fost utilizată de către împrumutat, cum s-a întâmplat în cauză, acesta agreând clauzele contractuale astfel cum au fost propuse de către bancă, aceasta nu înseamnă că acel contract s-a transformat într-un contact nenegociat.
Buna credință a băncii s-a manifestat atât anterior încheierii contractelor, prin termene de gândire îndelungate acordate anterior încheierii convențiilor de credit, cât și ulterior, prin receptivitate la propuneri de refinanțare, reeșalonare a creditelor, precum și prin actele adiționale și tranzacțiile judiciare care s-au încheiat cu o parte dintre împrumutați în cursul judecății în primă instanță. Nu mai puțin, comisionul de risc a fost calculat la soldul creditului, adică la suma rămasă de rambursat: cu cât soldul creditului era mai mic, iar împrumutatul datora mai puțin, cu atât scădea și valoarea comisionului de risc, reducându-se evident și riscul pentru bancă, ce era pusă în situația de a avea de suportat o pierdere mai mică.
Ca și alte comisioane, comisionul de risc este un element al prețului creditului, o componentă a costurilor aferente punerii la dispoziție a creditului, o componentă a costurilor aferente punerii la dispoziție a creditului. În momentul acordării creditului, banca pune la dispoziția împrumutatului o sumă de bani pe care urmează să o recupereze într-un interval îndelungat de timp. Din partea împrumutaților nu mai există nici un risc de a nu obține plata sumelor împrumutate, în timp ce banca se confruntă pe întreaga durată a creditului cu riscul de a nu i se rambursa sumele acordate, precum și costurile și profitul preconizat în urma acestei prestații.
Prin urmare, riscurile care ar putea să apară pe parcursul derulării contractului de credit trebuie să fie administrate de bancă încă de la momentul acordării creditului și până la rambursarea acestuia, perioada de timp dintre cele 2 momente fiind foarte îndelungată.
În drept au fost invocate prevederile art. 205, 254, 255 NCPC, Lg. 193/2000, Directiva 93/13/CEE.
A solicitat administrarea probei cu înscrisuri și cu interogatoriu, aceasta din urmă fiind respinsă de către instanță, nefiind utilă soluționării cauzei.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Instanța va respinge excepția inadmisibilității, având în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 20 din Constituția României, accesul la justiție este garantat.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune, instanța reține că solicitarea reclamanților de a li se restitui sumele achitate cu titlu de comision de risc derivă din capătul principal de cerere având ca obiect constatarea nulității clauzei referitoare la perceperea comisionului de risc, ca fiind abuzivă, termenul de prescripție pentru cererea de restituire a sumelor începând în acest caz să curgă de la data pronunțării hotărârii, respectiv a constatării caracterului abuziv al clauzei.
Referitor la fondul cauzei instanța reține următoarele:
La data de 10.04.2008, s-a încheiat între părți convenția de credit nr._, având ca obiect acordarea unui împrumut în valoare de_ CHF, durata creditului fiind de 300 luni.
Raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta S.C. V. R. S.A.) și consumatori (reclamanții), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din lege.
Potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
În cuprinsul art. 5 lit. a din “condițiile speciale ale convenției” este menționată perceperea unui comision de risc de 0,22 %, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată durata de derulare a convenției de credit.
Prin urmare, o eventuală negociere ce a avut loc între părți s-a purtat exclusiv cu privire la modul de plată și termenele scadente, nu și asupra posibilității inserării sau nu a obligației de plată a unei asemenea sume, reclamanții neputând astfel influența nașterea unei asemenea obligații în sarcina lor, conform art. 4 alin. 2 din Legea nr.193 din 2000.
Instanța apreciază că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamantul întrucât contractul încheiat cu acesta a fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.
Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art.969 C.civ. (în vigoare la data încheierii contractului) conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Pentru a fi incidente prevederile art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit se impune și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct.5 lit.a din „condițiile speciale” ale convenției de credit reprezintă un element al prețului băncii, pentru acoperirea riscului bancar, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață.
Este adevărat că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar acestea trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avute în vedere solvabilitatea viitoare a clientului ori garanțiile materiale acordate.
În speță, s-a constituit o garanție reală cu privire la imobilul în vederea dobândirii căruia a fost contractat respectivul credit.
De asemenea, nu este menționată în contract posibilitatea de restituire către împrumutat a comisionului de risc, la finele perioadei de creditare, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acesta nu s-au materializat.
Instanța mai reține și faptul că, în momentul în care a fost încheiată convenția de credit în discuție, consumatorii au acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, contractul încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractanților de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorii nu au avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-le impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art.4 alin. ultim din Legea nr.193/2000, băncii pârâte îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele respective cu reclamantul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Desfășurarea activității comerciale are ca obiectiv obținerea unui profit, însă implică și suportarea anumitor riscuri și pierderi. Or, din drepturile și obligațiile generate de convenția de credit intervenită între părți, instanța reține că toate riscurile acestui contract au fost stabilite în sarcina împrumutaților.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța apreciază că prin inserarea respectivei clauze, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit.
Prin urmare, față de situația de fapt și de drept reținută, instanța va respinge excepțiile inadmisibilității și prescrierii dreptului la acțiune invocate de către pârâtă, ca nefondate.
Va admite acțiunea civilă, va constata nulitatea absolută a clauzei contractuale înscrise în convenția de credit la pct. 5 lit. a, în forma sa inițială și va obliga pârâta la eliminarea acesteia din contract.
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc și s-a dispus anularea acesteia și eliminarea din contract, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de către reclamanți către pârâtă, cu titlu de comision de risc, potrivit extrasului de cont, capătă caracter de plăți nedatorate, astfel încât, va obliga pârâta să le restituie reclamanților suma de 2908,78 CHF, achitată de către aceștia până la data de 16.08.2010 inclusiv, cu titlu de comision de risc, în baza clauzei anterior menționate.
Pentru repararea efectivă a prejudiciului, va obliga pârâta să achite reclamanților dobânda legală aferentă debitului principal, cu începere de la data înregistrării acțiunii – 27.11.2013 și până la data restituirii efective a comisionului achitat.
În tem. art. 453 C.pr.civ., va obliga pârâta să le achite reclamanților cheltuieli de judecată – c/val. onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile inadmisibilității și prescrierii dreptului la acțiune invocate de către pârâtă, ca nefondate.
Admite acțiunea civilă formulată de către reclamanții P. M.-R., CNP_ și P. C., CNP_, ambii cu domiciliul în Iași, . nr. 1, ., . și domiciliul procedural ales în Iași, . în contradictoriu cu pârâta S.C. „V. R.” S.A., CUI_, număr în Registrul Comerțului J_, cu sediul în București, Șoseaua P. nr. 42, ., sector 2 și în consecință:
Constată nulitatea absolută a clauzei 5 lit. a, în forma sa inițială, din convenția de credit nr._/10.04.2008, ca fiind abuzivă și obligă pârâta la eliminarea acesteia din contract.
Obligă pârâta să restituie reclamanților suma de 2908,78 CHF, achitată de către aceștia din urmă, până la data de 16.08.2010 inclusiv, cu titlu de comision de risc, în baza clauzei anterior menționate.
Obligă pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente debitului principal, calculată începând cu data introducerii acțiunii – 27.11.2013 și până la data restituirii efective a comisionului achitat.
Obligă pârâta să achite reclamanților suma de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi,17.04.2014.
Președinte, Grefier,
C. A. D. C. L.
Red/tehnored.C.A.D../R.C.L.
5ex/17.06.2014
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2390/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 7016/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|
