Pretenţii. Sentința nr. 2399/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2399/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 32710/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 17 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –Ș. A. P.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2399
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari . cu pârâții P. M. și P. F., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 27.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 10.02.2014, când pentru același motiv a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 09.10.2013, sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari . în Iași, ., prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâții P. M. și P. F., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care pârâții să fie obligați la plata sumei de 6115,51 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere neachitate pe perioada 01._ și a sumei de 3502,70 lei penalități de întârziere pentru perioada 03._. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, se arată că pârâții nu și-au mai achitat obligațiile ce le revin cu privire la plata cheltuielilor de întreținere, deși au fost somați în acest sens. În consecință, au fost calculate penalități de întârziere de 0,15%/zi de întârziere, în conformitate cu decizia Comitetului Executiv al Asociației din data de 29.02.2008.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 49, 50 din Legea nr.230/2007. În dovedirea cererii, la dosarul cauzei au fost depuse fișa de calcul individuală a debitorului, defalcata pe luni, decizia Comitetului Executiv al Asociației din data de 29.02.2008, liste de plată, calcul penalizări.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.
Pârâții au depus întâmpinare prin care au arătat că recunosc debitul principal în valoare de 6115,59 lei, dar nu recunosc cuantumul penalităților. Pârâții au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru penalitățile aferente perioadei 03._.
Analizand actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Pârâții, în calitate de proprietari ai apartamentului nr. 6 situat în Iași, ., . ai Asociației de P. reclamante, calitate în care sunt obligați să plătească lunar, potrivit art.46 din Legea nr. 230/2007, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari.
Prin depunerea listelor de plată a cheltuielilor de întreținere reclamanta a făcut dovada existenței obligației de plată pe care pârâții o au față de ea; revenea pârâților sarcina de a proba faptul că a achitat acest debit sau că a intervenit o cauză exoneratoare de răspundere. Pârâții nu a făcut însă o asemenea dovadă, recunoscând, prin întâmpinare, obligația de plată a sumelor pretinse de reclamantă. În consecință, în baza art. 46 din Legea nr. 230/2007, pârâții vor fi obligați să plătească reclamantei suma de 6115,51 lei cu titlu de restanțe la plata cotelor din cheltuielile asociației de proprietari.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a cere plata penalităților de întârziere pretinse de reclamantă, instanța învederează că sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. a din actul normativ menționat, cursul prescripției extinctive se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cãrui acțiune se prescrie, fãcuta de cel în folosul cãruia curge prescripția. O asemenea recunoaștere trebuia să fie expresă sau tacită, dar neîndoielnică. Plata unei sume de bani ce reprezintă debit principal nu putea avea valoarea unui act de recunoaștere neechivocă a datoriei constând în penalități. Creanța constând în penalități are o relativă independență față de cea reprezentată de debitul principal, astfel încât recunoașterea debitului principal nu poate fi echivalată cu o recunoaștere și a debitului constând în penalități. Reclamanta a arătat, în răspunsul la întâmpinare, că ultima plată efectuată de pârâți, care ar fi întrerupr cursul prescripției, a fost realizată la datat de 30.04.2010, cu chitanța nr._. Se constată însă că și raportat la această dată, a întreruperii cursului prescripției, era împlinit, la momentul formulării acțiunii, termenul de prescripție de 3 ani.
Mai reține instanța că, potrivit prevederilor art. 1 alin.1 și art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167 din 1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul de prescripție fiind de 3 ani.
Constatând că nu este incident niciunul dintre cazurile de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției extinctive reglementate de art. 13, art. 14, respectiv 16 din Decretul nr. 167 din 1958, și reținând că prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 09.10.2013, față de scadențele menționate în listele de plată, instanța apreciază ca întemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune privind plata penalităților de întârziere aferente perioadei martie 2008 – 08.10.2010, motiv pentru care o va admite și va respinge ca prescrisă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere aferente acestei perioade.
Referitor la penalitățile neprescrise se constată că, potrivit deciziei Comitetului Executiv al Asociației din data de 29.02.2008, s-a stabilit un procent al penalităților datorate în caz de neplată la termen a cheltuielilor de întreținere de 0,15%/zi de întârziere. Or, potrivit art. 49 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizãri pentru orice suma cu titlu de restanta, afișatã pe lista de plata. Penalizãrile nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai dupã o perioada de 30 de zile care depãșește termenul stabilit pentru plata, fãrã ca suma penalizãrilor sa poatã depãși suma la care s-au aplicat. În baza acestor dispoziții legale și a procesului-verbal al ședinței Adunării Generale a Asociației de P. reclamanta a calculat penalități de întârziere aferente perioadei 09.10._ în cuantum de 3065,10 lei, potrivit fișei de calcul a penalităților depusă la dosar, sumă la plata căreia pârâții urmează a fi obligați față de reclamantă.
Având în vedere cele anterior expuse, instanța urmează a admite acțiunea și a obliga pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 6115,51 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor comune de întreținere aferente perioadei 01._, și a sumei de 3065,10 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 09.10._.
Întrucât pârâții au pierdut procesul vor fi obligați să plătească reclamantei, în baza art. 453 N.C.p.c., suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocat dovedit prin chitanța de la fila 4.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune având ca obiect plata penalităților aferente perioadei 03._10. Respinge ca prescrise pretențiile reclamantei având ca obiect plata penalităților aferente perioadei 03._10.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . sediul în Iași, ., C._, în contradictoriu cu pârâții P. M. și P. F., domiciliați în Iași, ., ., .> Obligă pârâții la plata, către reclamantă, a următoarelor sume:
- 6115,51 lei cu titlu restanțe la plata cotelor din cheltuielile asociației de proprietari aferente perioadei 01._.
- 3065,10 lei penalități de întârziere la plata cheltuielilor de întreținere pentru perioada 09.10._
Obligă pârâții să plătească reclamnatei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de appel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.02.2014.
Președinte, Grefier,
P. Ș. A. R. C. L.
Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.
5ex/30.05.2014
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 7017/2014.... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2390/2014.... → |
|---|








