Ordin de protecţie. Sentința nr. 4286/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4286/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 19027/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 24 Martie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. C. B.

Grefier C. P.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4286

Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta F. C. și pe pârâtul F. G. C., având ca obiect ordin de protecție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că prezenta cauză a fost suspendată la data de 16.08.2013, potrivit disp. art. 411 alin. 1 Cod de procedură civilă, ca urmare a cererii formulate de părți, de suspendare voluntară a cauzei, cauza rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni.

Instanța pune în discuție excepția perimării cauzei invocată din oficiu și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 13.06.2013 sub nr._, reclamanta F. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta F. G. C. să dispună emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului.

Prin încheierea de ședință din data de 16.08.2013, Judecătoria Iași a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 411 alin. 1 Cod procedură civilă, ca urmare a cererii formulate de părți, de suspendare voluntară a cauzei.

Instanța, sesizându-se din oficiu, în baza dispozițiilor art. 420 Cod procedură civilă a dispus repunerea pe rol a cauzei.

Din verificarea actelor aflate la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în această cauză la data de 16.08.2013 când s-a dispus suspendarea judecății, potrivit art. 411 alin. 1 Cod procedură civilă.

De la această dată cererea a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților.

Constatând că de la data mai sus menționată și până în prezent nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, în conformitate cu dispozițiile art. 417 și art. 418 Cod procedură civilă, față de prevederile art. 416 Cod procedură civilă potrivit cărora Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni precum și prevederile art. 420 Cod procedură civilă conform cărora perimarea se poate constata și din oficiu, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va constata perimată cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată de instanță din oficiu.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta F. C., cu domiciliul în IAȘI, .. 31, ., . în contradictoriu cu pârâtul F. G. C., cu domiciliul în IAȘI, . Castel Medieval, nr. 58 județul IAȘI.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, cerere ce urmează a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi 24.03.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

B. E. C. P. C.

Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./27.03.2014, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 4286/2014. Judecătoria IAŞI