Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2316/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2316/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 20979/245/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2316/2014

Ședința publică de la 14 Februarie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. F. S.

Grefier C. M. S.

Pe rol se află pronunțarea cauzei Minori și familie privind pe reclamantele B. A. și B. N. - E. în contradictoriu cu pârâta B. M., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

La apelul nominal lipsesc părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 24.01.2014, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 31.01.2014, când din același motiv a amânat pronunțarea pentru data de 07.02.2014 și pentru azi, când

INSTANȚA,

Deliberând, constată că:

P. cererea inregistrată pe rolul acestei instante la data de 28.06.2011 sub nr. _ , reclamantul B. C. a chemat in judecată pe pârâta B. M., solicitând să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de părti in timpul căsătoriei,respectiv imobilul situat in Iasi, ., .. C, .. in cote de 50% pentru fiecare parte, sa-i fie atribuit bunul imobil.

In motivare, reclamantul a arătat că a fost casatorit cu pirita intre anii 1986-2009,in timpul casatoriei fiind dobindit bunul supus partajului.

In drept s-au invocat disp. 36,30 C fam.

In dovedire s-au atasat in copie urmatoarele inscrisuri certificat de casatorie, carte de identitate, proces verbal predare primire locuinta ,contract de vinzare cumparare cu plata in rate nr._/1992, .>

Cererea a fost legal timbrata.

Legal citata, pârâta a formulat intâmpinare si cerere reconventionala prin care a solicitat atribuirea bunului, sa se constate existenta unui drept de creanta in cuantum de_,97 lei si 5460 euro din care – suma de 15.005,3 lei reprezentind imbunatatirile aduse la imobil dupa ce reclamantul a parasit imobilul pina la data decesului, 11.989,67 lei imbunatatiri aduse la imobil de pirita de la data decesului si pina la data formularii cererii, suma de 3.036 lei reprezentind 50% din valoarea utilitatilor, taxelor, impozitelor pentru perioada cit reclamantul a locuit in imobilul supus partajului si 5460 euro reprezentind ½ din valoarea ratelor lunare ramase de achitat, conform contractului de credit bancar 3542/24.05.2007 .Pirita a precizat ca reclamantul a locuit in imobil pina in septembrie 2010, desi casatoria a fost desfacuta in 01.2009.

Cererea reconventionala a fost legal timbrata.

S-au anexat contractul de credit bancar 3542/24.05.2007, chitante plata impozit, facturi.

In cursul solutionarii cauzei, respectiv la data de 26.11.2011 reclamantul a decedat, astfel ca in cauza au fost introdusi mostenitorii acestuia Buhaescu A.-fiica si Buhaescu N.-E.-sotie .

In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri, expertiza evaluatorie raportul de expertiza intocmit de expert Boazu S. fiind depus la fila 182 dosar.

Reclamanta Buhaescu A. a aratat ca este de acord cu cererea reconventionala formulata de catre pirita.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanta retine următoarele:

Părtile s-au căsătorit la data de 23.10.1986 iar prin sentinta civilă 1109/2009 pronuntată de Judecătoria Iași, rămasă irevocabilă, a fost declarată desfăcută căsătoria partilor.

Retine instanta, cu privire la regimul matrimonial ca in cauza sint aplicabile dispozitiile Noului cod civil referitoare la regimul matrimonial al comunitatii legale de bunuri, reglementat in Cartea a II a, capitolul VI, sectiunea a 2 a din Noul Cod Civil.

Potrivit disp. art.320 Noul Cod Civil, in caz de incetare, regimul matrimonial se lichideaza potrivit legii, prin buna invoiala, sau, in caz de neintelegere, pe cale judiciara.

Potrivit art.339 Noul Cod Civil, bunurile dobândite in timpul regimului comunitatii legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune in devalmasie ale soților, iar, potrivit art. 343, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită. Astfel, in temeiul prezumției relative de comunitate instituite de către legiuitor la art 357 al 2 Noul Cod Civil, oricare bun dobândit in timpul căsătoriei de oricare dintre soți, se consideră comun, câtă vreme nu se face dovada că este propriu, respectiv că se incadrează într-una din categoriile prevăzute de art.340 Noul Cod Civil .

Reține astfel instanța că partile au dobindit in timpul casatoriei

- imobilul situat in Iasi, ., .. C, ., in valoare de 226.003 lei, potrivit raportului de expertiza intocmit de expert Boazu S. .

La stabilirea bunurilor dobindite de parti in timpul casatoriei, instanta a avut in vedere inscrisul depus la fila 10 dosar.

Cu privire la cota de contributie la dobândirea bunului, a apreciat instanța că probatoriul administrat in cauză nu înlătură prezumția contributiei egale a soților la dobândirea bunurilor comune si la sustinerea sarcinilor căsătoriei, prezumtie prevazuta la art 357 al. 2 din Noul Cod Civil.

Temeiul juridic al comunității de bunuri îl constituie nu numai existența căsătoriei, ci si participarea fiecăruia dintre soți prin munca sau prin mijloacele sale la dobândirea si conservarea bunurilor comune, stabilindu-se cota parte ce revine fiecăruia dintre soți functie de contributia la dobândirea si conservarea bunurilor comune, soluție ce se impune pentru a nu se ajunge la soluții inechitabile.

Determinarea cotei de contributie se face prin raportarea efortului financiar si material al sotilor la intreaga durată a căsătoriei si la toate obligatiile de natura căsătoriei in virtutea principiului unicității cotei de contributie. Comunitatea de bunuri este o masă de bunuri afectată intâmpinării sarcinilor comune ce revin sotilor in cadrul căsătoriei. Reglementarea raporturilor patrimoniale dintre soti nu-si are temeiul principal in consideratii de ordin patrimonial, ci in comunitatea de interese ale sotilor in cadrul căsătoriei, raporturile patrimoniale dintre soti fiind o consecință a relatiilor lor personale si nu invers.

In virtutea principiului unicității cotei de contributie si prezumției relative de comunitate ce nu a fost rasturnata, pentru motivele anterior expuse, instanta urmează a reține o cotă egală de contribuție la dobândirea imobilului .

Lichidarea comunității de bunuri urmează a se dispune in conformitate cu prevederile art.736, 741 C.civil, art.673 indice 5, 673 indice 9 C.pr.civ., prin atribuirea catre pirita a imobilului supus partajului cu obligarea acesteia la plata catre reclamante a sumei de 98.070,5 lei cu titlu de sulta. Intrucit imbunatatirile efectuate la imobil sint ulterioare desfacerii casatoriei partilor si profita piritei, la calcularea sultei corespunzator cotei de ½ s-a avut in vedere valoarea imobilului fara imbunatatiri, valoare ce se ridica la suma de 196.141 lei.

F. de inscrisurile depuse la dosar (contractului de credit bancar 3542/24.05.2007, chitante plata impozit, facturi) raportat la dispozitiile art. 351 NCPC va constata ca pirita are un drept de creanta constind in - ½ din valoarea utilitatilor, taxelor si impozitelor aferente imobilului supus partajului, respectiv suma de 3.036 lei, ½ din valoarea ratelor lunare aferente contractului de credit bancar nr. 3542/2007, respectiv suma de 5.460 euro.

P. urmare, vor fi obligate reclamantele sa plateasca in solidar piritei creanta in valoare de 3036 lei si 5460 euro( in echivalent lei la data platii). Pirita va fi obligata la rambursarea creditului bancar, cu dobânzile aferente, conform contractului de credit nr. 3542/2007 incheiat cu BCR SA.

Raportat considerentelor de fapt și de drept expuse, instanța va admite actiunea principala si in parte cererea reconventionala, în temeiul disp. art.320 Noul Cod Civil.

In temeiul disp. art. 274 C proc civ obliga pirita sa plateasca reclamantei B. N.-E. cheltuieli de judecata in suma de 1.534 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulata de reclamantul B. C., cu ultimul domiciliu in Iasi, ., ..6, . de B. A. cu domic in Iasi, ., .. C, .>B. N.-E. cu domic in Iasi, ., ., . cu parata B. M. cu domiciliul in Iasi, ., .. C, . procedural ales la C. Av D. C. din Iasi, .. 15, . .

Admite in parte cererea reconventionala .

Constata ca partile au dobandit in timpul casatoriei, cu o cota egala de 50% reclamantul si 50% parata bunul comun - imobil situat in Iasi, ., .. C, ., in valoare de 226.003 lei .

Constata ca lotul valoric cuvenit fiecarei parti este de 98.070,5 lei.

Dispune iesirea din indiviziune a partilor si atribuie piritei imobilul supus partajului .

Constata ca pirita are un drept de creanta constind in:

- ½ din valoarea utilitatilor, taxelor si impozitelor aferente imobilului supus partajului, respectiv suma de 3.036 lei.

- ½ din valoarea ratelor lunare aferente contractului de credit bancar nr. 3542/2007, respectiv suma de 5.460 euro.

Obliga pirita la plata catre reclamante a sumei de 98.070,5 lei cu titlu de sulta.

Obliga reclamantele sa plateasca in solidar piritei creanta in valoare de 3036 lei si 5460 euro( in echivalent lei la data platii).

Obliga pirita la rambursarea creditului bancar, cu dobânzile aferente, conform contractului de credit nr. 3542/2007 incheiat cu BCR SA.

Obliga pirita sa plateasca reclamantei B. N.-E. cheltuieli de judecata in suma de 1.534 lei.

Cu apel in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 14.02.2014.

P. Grefier

SAF .>

Red tehnored SAF

5 ex 09.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2316/2014. Judecătoria IAŞI