Pensie întreţinere. Sentința nr. 3328/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3328/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 31904/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 3328/2014
Ședința publică de la 05 Martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE D. M. F.
Grefier L. M. T.
Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant B. G. și pe pârât C. I., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, răspunde reclamanta personal, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că s-a răspuns la adresa înaintată de instanță către Casa Teritorială de Pensii.
Instanța îi aduce la cunoștință reclamantei faptul că nu s-a primit răspuns la adresa înaintată către ., însă a răspuns Casa Teritorială de Pensii, răspuns din care se poate observa venitul brut al pârâtului. Instanța nu apreciază că este necesară o revenire cu adresă la angajator pentru a solicita date suplimentare având în vedere și adeverința depusă de pârât la dosar.
Văzând că nu mai sunt alte cereri, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta solicită plata pensiei de întreținere raportată la venitul minim pe economie. Arată că pârâtul lucrează la negru la firma angajatoare, însă nu poate dovedi cu acte acest lucru. Precizează faptul că o persoană nu poate trăi doar cu 200 de lei.
Instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi la 3.10.2013 reclamanta B. G. a chemat in judecata pe parat C. I., solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna obligarea pârâtului la plata unei pensii în favoarea minorei C. Ș. începând cu 10.05.2011. S-au solicitat cheltuieli de judecată.
Motivand in fapt cererea, reclamanta a arătat că pârâtul, tatăl minorei cu care a trait în concubinaj, a parasite domiciliul comun la 19.10.2010, copilul a rămas în îngrijirea sa, iar pârâtul refuză să acorde de bună voie întreținertea minorului începând cu 10.05.2011. solicit să fie obligat pârâtul să achite din urmă pensia, acsta fiind salariat.
Acțiunea nu a fost motivata în drept.
In susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar certificat de nastere, adeverința privind calitatea de elev a minorei,.
Paratul nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în instanță la termenul din 22.01.2014, poziția sa procesuală fiind consemnată în încheierea de ședință, în sensul că va plăti pensia.
La solicitarea instantei, la dosar s-au depus relații privind veniturile pârâtului.
Instanta a încuviințat ambelor parti proba cu inscrisurile depuse.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Potrivit certificatului de naștere depuse in copie la dosar, pârâtul este tatăl minorei C. Ș. născută la 21.04.2002.
Art. 499 al.1 din Noul cod civil arată că părinții sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor.
Potrivit art. 529 din Noul Cod Civil ,, Întreținerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmeaza a plati. Când întretinerea este datorata de parinte, ea se stabileste până la o patrime din venitul sau lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumatate pentru trei sau mai multi copii. ,,
Conform adeverintei nr. 63/21.01.2014 emisa de ., pârâtul este salariat al acestei societăți comerciale, pe durată nedeterminată,, beneficiind de un salariu lunar net de 225 lei.
Însă, instanta va lua ca baza de calcul venitul minim net garantat pe economie, avind in vedere disp. art. 527 al 2 din Noul Cod Civil potrivit caruia,, la stabilirea mijloacelor celui care datoreaza intretinerea se tine seama de veniturile si bunurile acestuia, precum si de posibilitatile de realizare a acestora,,. Astfel, împrejurarea obținerii unor venituri inferioare venitului minim pe economie nu este de natura sa limiteze obligatia legala de întretinere, astfel ca instanta se va raporta la nivelul salariului minim pe economie, pârâtul având obligatia de a asigura în favoarea minorului un minimum de conditii pentru întretinerea si cresterea sa.
Legiuitorul a stabilit un nivel al salariului minim brut pe economie (800 lei începând cu 1 iulie 2013 și 850 lei începând cu 1 ianuarie 2014), iar pe de alta parte a prevazut ca parintele este obligat la plata unei pensii de întretinere în cuantum variabil din venitul acestuia care nu poate fi, în conditii normale, mai mic de salariul minim pe economie.
Împrejurarea ca pârâtul întelege sa lucreze doar cu program redus, de câte două ore pe zi, după cum a precizat oral, nu poate conduce în speță la diminuarea cuantumului obligatiei de întretinere sub cota de 1/4 din salariul minim pe economie, având în vedere vârsta și capacitatea de muncă a pârâtului, neexistând impedimente dovedite pentru obținerea de venituri cel puțin egale cu venitul minim garantat. De altfel, chiar în situatia în care pârâtul nu ar fi realizat venituri, cuantumul obligatiei de întretinere ar fi fost stabilit tot la 1/4 din salariul minim pe economie. Desigur, realizarea pe viitor a unui venit mai mare decât venitul minim garantat pe economie urmează a majora implicit cuantumul pensiei datorate minorului.
Pe de altă parte, potrivit art.532 NCC, pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată, legiuitorul prezumând astfel că acesta este momentul apariției stării de nevoie a creditorului întreținerii, orice rămânere în pasivitate anterior introducerii cererii fiind imputabilă acestuia. Numai dacă s-ar dovedi că introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului pârât, pensia poate fi acordată și pentru o perioadă anterioară.
Or, întrucât în speță nu s-a invocat vreo culpă a pârâtului care să fi determinat introducerea cu întârziere a acțiunii, instanța apreciază că obligația acestuia de plată a pensiei poate fi stabilită numai începând cu data introducerii acțiunii.
Retinand toate acestea, instanta urmeaza sa admita în parte actiunea si să dispună obligarea pârâtului să plătească pensie de întreținere, în cuantum de 25% din venitul lunar minim net pe economie, începând cu data introducerii acțiunii (3.10.2013) și până la majoratul minorei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamant B. G., domiciliată în Tomești, jud. Iași în contradictoriu cu pârât C. I., domiciliat în Iași, . nr.20, ., ., jud. Iași.
Obligă pârâtul C. I. la plata în favoarea minorei C. Ș. născută la 21.04.2012, a unei pensii de întreținere în cuantum de 25% din venitul lunar minim net pe economie, începând cu data introducerii acțiunii (3.10.2013) și până la majorat.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 5.03.2014.
Președinte, Grefier,
F. D. M. T. L. M.
Pt. grefier, căruia i-a încetat
raportul de muncă, semnează
FDM/TLM/17.07.2014 grefierul șef al secției civile
| ← Ordin de protecţie. Hotărâre din 01-08-2014, Judecătoria IAŞI | Contestatie la executare. Sentința nr. 6502/2014. Judecătoria... → |
|---|








