Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 846/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 846/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 28652/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 846/2014
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. C.
GREFIER: V. I. D.
Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta Z. M. în contradictoriu cu pârâtul Z. I., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 09.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, pentru a da posibilitatea intimatei să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 16.01.2014 când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 19.09.2012, sub nr._, reclamanta Z. M. a solicitat partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu pârâtul Z. I., respectiv a unui apartament situat în Iași, ., .> Reclamanta susține că a avut o egală contribuție cu a pârâtului la dobândirea apartamentului cu o cameră, solicitând totodată atribuirea bunului imobil în lotul său, obligându-se să plătească pârâtului sultă.
Pârâtul Z. I., legal citat, s-a prezentat în fața instanței și a depus întâmpinare și cerere reconvențională, la data de 19.12.2012 – fila 14, prin compartimentul registratură, prin care a solicitat partajarea apartamentului cu reținerea pentru el a unei cote majoritare de contribuție de 80% în dobândirea acestuia și atribuirea bunului în lotul său. De asemenea, s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pârâtul a arătat că a realizat venituri mai mari decât reclamanta, anterior căsătoriei având o sumă de bani strânsă în acest scop el a realizat venituri suplimentare iar apartamentul nu este comod partajabil în natură
În drept, au fost invocate dispozițiile art.631 și urm. și art.669 și urm.Cod civil.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarea situație de fapt:
Părțile în timpul căsătoriei au dobândit apartamentul compus din două camere situat în Iași, ., ., ., județul Iași.
Prin încheierea de ședință din data de 16.01.2013 instanța a încuviințat administrarea probelor cu înscrisuri, a probei testimoniale, interogatoriul reclamantei precum și cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea „construcții civile”, fiind desemnat pentru efectuare expert S. I..
Conform raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert S. I. valoarea apartamentului care face obiectul prezentului litigiu este de 163.261 lei – filele 122 -125.
Cu privire la cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune există o prezumție relativă că acestea sunt dobândite de soți în cote egale, partea care solicită o cotă de contribuție mai mare urmând a o răsturna prin probe.
Pentru a dovedi cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune solicitate de pârât, respectiv 80% pentru el și 20% pentru reclamantă, dar și pentru dovedirea celorlalte capete de cerere, au fost propuși ca martori pe numiții Nigăi I., S. D. de către pârât și P. I., de către reclamantă, filele 107, 213, 261 dosar, persoane aflate în relații apropiate cu părțile în timpul căsătoriei lor.
Totodată, reclamanta a depus declarațiile extrajudiciare ale numitelor Z. A. și S. A. M., fiicele părților – filele 112 – 115, iar pârâtul a depus un număr de 13 declarații extrajudiciare denumite „caracterizare” filele 129 – 141.
Referitor la probatoriul administrat pentru cotele de contribuție ale părților, instanța va înlătura declarațiile extrajudiciare depuse de părți. Aceste declarații, în primul rând, sunt luate în afara cadrului procesual și, din punct de vedere al conținutului, nu sunt utile soluționării cauzei, respectiv cele depuse de către reclamantă sunt părtinitoare – sunt ale fiicelor părților, care au fost crescute de ea, iar cele depuse de pârât sunt vagi, nu fac referire la obiectul cauzei.
Din declarațiile martorilor audiați de către instanța de judecată și din interogatoriul reclamantei nu a rezultat ca în timpul căsătoriei contribuția pârâtului să fie disproporționat mai mare decât a reclamantei, în cotele solicitate de acesta.
Față de împrejurările sus menționate anterior, potrivit disp. art. 6731 Codprocedură civilă și a art. 728 Cod civil, texte de lege aplicabile, instanța va constata că reclamanta are o cotă de contribuție de 50% la, iar pârâtul de 50% la dobândirea bunurilor comune.
Codul civil consacră în articolul 741 principiul în baza căruia la formarea și compunerea loturilor trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare, evitându-se pe cât este posibil, îmbucătățirea peste măsură a imobilelor și divizarea unei unități gospodărești.
Deși dispozițiile legale se referă în mod expresiv la împărțirea succesiunilor, ea este aplicabilă oricărei împărțeli de bunuri indiferent de cauza care a determinat starea de indiviziune sau de devălmășie.
Față de aprecierile făcute de expert referitoare la identificarea și evaluarea masei de partajat, poziția părților, instanța urmează a lichida starea de codevălmășie a părților prin formarea și atribuirea loturilor în natură, cu respectarea art.6739 Cod procedură civilă, respectiv, prin formarea și atribuirea în natură a bunurilor supuse partajării.
Astfel, instanța va ține cont de faptul că apartamentul se află, după separarea în fapt și după divorț în posesia pârâtului,reclamanta fiind plecată de o perioadă lungă de timp.
Cum nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, conform, dispozițiilor art. 728 cod civil aplicabile în cauză conform art. 6 alin. 2 din Noul cod civil și a art. 91 din Lg nr. 71/2011, instanța va admite cererea va atribui pârâtului, apartamentul situat în Iași, ., ., . și bunuri mobile.
Cum valorile loturilor sunt inegale, în temeiul art. 742 Cod civil, pentru echilibrarea diferențelor valorice, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma de 81.630,5 lei sultă.
În procesele de partaj, soluția fiind deopotrivă în interesul ambelor părți, în temeiul art. 274, 276 Cod procedură civilă, pârâtul va plăti reclamantei suma de 2430 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, prin compensare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea.
Admite în parte cererea reconvențională
Constată că masa bunurilor comune se compune dintr-un apartament situat în Mun. Iași, . ., ., în valoare de_ lei.
Constată că reclamanta are o cotă de contribuție de 50% iar pârâtul de 50% la dobândirea bunurilor comune.
Atribuie în lotul pârâtului apartamentul situat în Mun. Iași, . ., ..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 81.630,5 lei sultă.
Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți și obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2430 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2014.
Președinte, Grefier,
C. I. D. V. I.
RED./ TEHNORED.: C.I./D.V.I.
4 ex./25.02.2014
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Atribuire beneficiu contract de inchiriere. Hotărâre din... → |
|---|








