Plângere contravenţională. Hotărâre din 10-12-2014, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 11082/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 10.12.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER - P. A.-M.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul C. M. M., in contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. IAȘI - SERVICIUL SIGURANȚA CIRCULAȚIEI, având ca obiect plângere contravenționala .
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:
Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 03.12.2014 fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 28.03.2014 sub numărul de dosar de mai sus, petentul C. M. M. a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.03.2014 în contradictoriu cu intimatul Municipiul Iași – Poliția L. Iași - Serviciul Siguranța Circulației, solicitând anularea acestuia, obligarea la restituirea sumei de 170lei achitată cu titlu de amendă și obligarea la plata sumei de 430 lei cu titlu de despăgubiri civiel.
În fapt, petentul a criticat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției pentru motive de temeinicie, legalitate și pentru neproporționalitate a sancțiunii.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile legale prevăzute de O.G. nr. 2/2001.
A fost anexată plângerii copie a procesului-verbal contestat.
Intimatul Municipiul Iași – Poliția L. Iași - Serviciul Siguranța Circulației a depus întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal contestat este legal întocmit, nu conține vicii de formă sau de fond și respectă prevederile O.G. nr. 2/2001.
La termenul din 03.12.2014, petentul a precizat că temeiul juridic al capătului de cerere având ca obiect „pretenții –daune materiale” este reprezentat de răspunderea delictuală.
În prezenta cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.03.2014 petentul a fost sancționată cu amendă în cuantum de 340 lei și sancțiunea complementară a 3 puncte penalizare pentru că, la intersecția străzilor Octav B. cu Sfântul A., ar fi parcat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în zona statuii lui B.P.H., obligând astfel ceilalți participanți în trafic la efectuarea de manevre de ocolire, faptă care, conform procesului-verbal, este prevăzută și sancționată de art. 143 lit a din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002, art. 100 alin 2, art. 108 alin 1 lit b pct 7 din OUG nr. 195/2002. De asemenea, s-a dispus măsura complementară a ridicării autoturismului cu nr. de înmatriculare_ în temeiul art. 7 lit h din Legea nr. 155/2010.
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității exprese.
În ceea ce privește întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța constată că prin modalitatea de întocmire nu s-a adus nicio vătămare petentului, prin urmare nu poate fi atrasă nicio sancțiune potrivit dispozițiilor art. 174-175 din Codul de procedură civilă.
Instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității exprese, dar și toate mențiunile necesare pentru aprecierea gradului de pericol social concret al faptei reținute în sarcina petentei.
De asemenea, nici faptul că în procesul-vebral nu sunt consemnate datele de identificare ale unui martor nu poate fi reținut de către instanță ca un motiv nulitate a acestui act, pentru cele ce urmează.
Potrivit art. 19 din O.G. 2/2001, procesul-verbal se semneazã pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. In cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurãri, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnãtura acestuia, nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator iar în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Din analiza acestui text legal, instanța constată că nerespectarea acestor dispoziții nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității exprese, fiind astfel supuse regulii generale prevăzută de art. 105 din Codul de procedură civilă. Astfel, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Din analiza dispozițiilor art. 19, mai sus enunțate, instanța constată că rațiunea consemnării datelor de identificare ale unui martor este în sensul confirmării împrejurărilor în care a fost încheiat procesul-verbal, respectiv în lipsa contravenientului, a refuzului sau a imposibilității acestuia de a semna procesul-verbal.
Față de aceste argumente, văzând că petenta nu contestă modul de încheiere a procesului-verbal, și anume în lipsa sa, instanța constată că prin lipsa datelor de identificare ale unui martor și a consemnării motivului pentru care nu a fost semnat de un martor, respectiv lipsa unui martor, nu a adus petentului nicio vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea procesului-verbal. Pentru aceleași argumente, instanța nu poate reține nici apărările petentei referitoare la lipsa mențiunilor cu privire la dreptul de a face obiecțiuni.
Referitor la încadrarea juridică a faptei reținute în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța constată că încadrarea corectă urmează a fi realizată prin intermediul prezentei cauze, rămânând ca instanța să verifica dacă sancțiunea aplicată este legală și temeinică față de limitele încadrării juridice corecte.
În ceea ce privește întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A și nu cel prevăzut în anexa nr.1D din HOTARAREA nr. 1.391 din 4 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate datele specificate și în anexa nr. 1D, nefiind adusă nicio vătămare petentului prin întocmirea unui astfel de model, prin urmare nu poate fi atrasă nicio sancțiune potrivit dispozițiilor din Codul de procedură civilă.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Pentru a determina dacă aceste garanții sunt sau nu aplicabile in procedura contravențională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancțiunii, instanța să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzație in materie penală” in sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni.
În cauzele Deweer (27 februarie 1980, . nr. 35, pag. 24, par. 48) și Foti c. Italiei (10,12,1982, . nr. 56, pag. 18) Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înțeles in sensul Convenției prin „acuzație”. In opinia Curții această noțiune trebuie definită mai degrabă în sens formal și se referă la „existența unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei fapte penale”.
Fără îndoială așadar că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o „acuzație” in sensul Convenției astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat in lumina criteriilor instituite prin practica Curții.
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciază, in mod constant ca pentru a determina daca o contravenție poate fi calificată drept “acuzație in materie penală” in sensul Convenției sunt necesare a fi avute in vedere trei criterii: 1)daca textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura si gradul de severitate al sancțiunii aplicate ; toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul si obiectul art. 6 din Convenție.
În aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativa in ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).
Celelalte doua criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.
In examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 sa devina aplicabil este suficient ca fapta sa fie prin natura sa « penala » din punct de vedere al Convenției, sau sa expună persoana vizata unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancționează astfel de fapte, precum cea reținută în sarcina petentului, are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor) și amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv, nu să asigure o reparație pecuniara a unei eventuale daune ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristica distinctiva a sancțiunii penale.
Curtea amintește în cauza A. c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 și 3 din art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție, obligația prezentării probei revenind acuzării și îndoiala folosind în avantajul acuzatului.
Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, în acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat și în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.
Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că petentei i s-a adus la cunoștință, prin comunicarea procesului-verbal contestat, acuzația în mod detaliat. De asemenea, petentei i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe și de a analiza probele administrate de către intimată în fața instanței de judecată.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri ale agentului constatator.
Fapta contravențională reținută în sarcina petentului prin procesul-verbal analizat se coroborează cu materialul probatoriu administrat în prezenta cauză. Pe cale jurisprudențială Curtea Europeană (cauzele Salabiaku contra Franței - Hotărârea din_ ) a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, admițând posibilitatea existenței unor prezumții de drept sau de fapt în cadrul sistemelor de drept național. Prezumția de veridicitate a procesului-verbal în măsura în care cele consemnate au fost constatate de către agentul constatator în mod direct și nemijlocit prin propriile simțuri trebuie să respecte însă un raport de proporționalitate între scopul urmărit de lege (consolidarea exercitării autorității de stat prin prisma agenților constatatori) și mijloacele utilizate, acest raport fiind respectat în prezenta cauză, petentei asigurându-i-se dreptul de administra probe contrare celor reținute de către agentul constatator.
Cele constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator se coroborează cu fotografiile realizate cu ocazia constatării faptei contravenționale și atașate la dosarul cauzei fila 39, din fotografii rezultând modalitatea de parcare a autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ în zonă nepermisă, nefiind o zonă amenajată în acest sens, îngreunând traficul în zona respecivă.
Față de aceste considerente, văzând că petent nu a făcut dovada contrară a celor constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator, instanța reține că fapta contravențională prevăzută de art. 108 alin 1 lit. b pct. 7 și art. 100 alin 2 din OUG nr. 195/2002 a fost săvârșită de către petent cu vinovăție, această încadrare juridică corectă fiind menționată și în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată contravenientei, instanța constată că aceasta este una în limita minimă, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către contravenient, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei, având ca urmare punerea în pericol a siguranței circulației pe drumurile publice. Prin urmare apărările petentei referitoare la lipsa de proporționalitate între sancțiunea aplicată și pericolul concret al faptei săvârșite nu sunt pertinente.
Totodată, măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost aplicată în mod legal și temeinic, în concordanță cu dispozițiile art. 7 lit h din Legea nr. 155/2010 și art. 97 lit d și art. 64 din OUG nr. 195/2002.
Astfel, potrivit art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010 în domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.
Conform art. 97 lit. d din OUG nr. 195/2002 în cazurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, polițistul rutier dispune și ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar. Potrivit art. 64 din OUG nr. 195/2002, poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz. Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului staționat neregulamentar se suporta de către deținătorul acestuia.
Analizând dispozițiile mai sus citate prin prisma HCL Iași nr. 107/2005 instanța constată că măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului poate fi dispusă după constatarea săvârșirii faptei contravenționale, nefiind impusă condiția întocmirii prealabile a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ci doar aceea a constatării săvârșirii faptei. Prin urmare, instanța constată că măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă în mod legal.
Întrucât fapta descrisă întrunește conținutul constitutiv al contravenției menționate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar sancțiunea a fost aplicată sub forma cea mai ușoară, instanța urmează a respinge plângerea contravențională formulată de către petentă, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește celelalte două capete de cerere, având în vedere caracterul accesoriu al acestora, soluția fiind în raport de dependență directă cu capătul principal de cerere reprezentat de plângerea contravențională, în virtutea principiului „accesorium sequitur principale”, constatând că măsura tehnico-administrativă a fost aplicată în mod legal și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost în mod legal și temeinic întocmit, contravaloarea amenzii și a cheltuielilor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului staționat neregulamentar fiind suportate în mod legal de către petent, instanța va respinge și capetele de cerere având ca obiect „pretenții”, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către petentul C. M. M., având CNP_, cu domiciliul în Iași, .. 43 B, jud. Iași cu ambele capete de cerere, „plângere contravențională” împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.03.2014 și „pretenții” în contradictoriu cu intimatul Municipiul Iași – Poliția L. Iași, ca neîntemeiată.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.12.2014.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A.-M.
Red/teh.I.C.
4 ex/11.03.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1820/2014.... → |
|---|
