Plângere contravenţională. Hotărâre din 17-11-2014, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 19451/245/2014
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 17 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – Judecător: E. L. A.
Grefier: S. M. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul A. D. în contradictoriu cu intimata I.P.J.IAȘI-BIROU RUTIER, având ca obiect “plângerea contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, au lipsit părțile. În temeiul art.104 alin.(13) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, instanța dispune lăsarea dosarului la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare a părților este legal îndeplinită, că acesta este primul termen de judecată acordat, precum și că, potrivit verificărilor efectuate în aplicația ECRIS și SAE ale Judecătoriei Iași, s-a constatat că nu au mai fost înregistrate alte cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect.
Constatând faptul că intimatul a invocat, prin întâmpinare, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, o pune în discuția părților și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 05.06.2014, petentul A. D. în contradictoriu cu intimata I.P.J.IAȘI-BIROU RUTIER, a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 04.06.2014; în subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea cererii, petentul a arătat, în esență, că procesul verbal contestat este lovit de nulitate în condițiile în care lipsește unul din elementele esențiale ale contravenției, și anume vinovăția, din cauza faptului că pe sectorul de drum despre care se face vorbire în cuprinsul procesului verbal nu exista limita de 50 km/h, fiind vorba despre o porțiune de drum între localități.
Petentul a mai arătat că procesul verbal contestat este lovit de nulitate în condițiile în care autoturismul echipajului nu era unul inscripționat.
Sub aspectul reindividualizării sancțiunii, petentul a arătat că la data evenimentelor se deplasa spre Iași pentru a efectua o intervenție chirurgicală, grăbindu-se pentru a nu pierde programarea, sancțiunea aplicată depășind gradul de pericol al faptei.
În drept, petentul nu a invocat niciun temei legal.
În dovedire, petentul a anexat în copie procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 04.06.2014 fila 5, copie act identitate fila 6.
În temeiul art.223 coroborat cu art.411 alin.2 Cod procedură civilă, petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Acțiunea a fost regularizată potrivit prevederilor art.200 și următoarele Cod procedură civilă în care petentul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei stabilită conform art.19 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a indicat temeiul de drept al acțiunii și mijloacele de probă de care înțelege să se folosească în soluționarea cauzei; cu aceeași ocazie a atașat adeverință medicală fila 13, planșă foto fila 15.
Intimata legal citată a formulat întâmpinare pe care a depus-o la dosarul cauzei prin serviciul registratură la data de 09.07.2014; pe fondul cauzei, intimata a arătat că susținerile petentului sunt neîntemeiate, fapt ce va rezulta din probatoriul administrat. Prin aceeași întâmpinare a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași în favoarea Judecătoriei P. prin raportare la locul săvârșirii pretinsei contravenții.
În drept, a invocat prevederile art.148, art.205, art.315 Cod procedură civilă, OG nr.2/2001, OUG nr.195/2002, HG nr.1391/2006.
În dovedire, prin serviciul registratură de la data de 08.08.2014, a anexat documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat filele 32-37.
În temeiul art.223 coroborat cu art.411 alin.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întâmpinarea a fost comunicată petentului, care prin serviciul registratură de la data de 25.08.2014, a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat, în esență, că lasă soluționarea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași la aprecierea instanței; pe fondul cauzei a reiterat cele arătate în acțiunea introductivă de instanță.
La termenul din 17.11.2014, instanța a pus în discuția contradictorie a părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași în favoarea Judecătoriei P., asupra căreia a rămas în pronunțare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
Prin procesul-verbal de constatate și sancționare a contravenției . nr._ din 04.06.2014 emis de intimata I.P.J.IAȘI-BIROU RUTIER, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 850 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, pentru încălcarea unor dispoziții din O.U.G. nr. 195/2002, pe DE 583, km 39+800m, județul Iași.
La termenul de astăzi, verificându-și competența în soluționarea cauzei potrivit prevederilor art.131 Cod procedură civilă, instanța a constatat că intimata a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, asupra căreia se va pronunța cu prioritate în temeiul art.132 coroborat cu art. 248 Cod procedură civilă, excepție de procedură, dirimantă și absolută, pe care o va admite pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
În fapt, agenții intimatei au constatat ca fiind săvârșită prezumtiva contravenție de către petent pe DE 583, km 39+800m.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. 1 din Codul de procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
Potrivit prevederilor art.32 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Potrivit dispozițiilor art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, competentă să soluționeze plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a fost constatată săvârșirea contravenției.
Aceste dispoziții au caracter de normă imperativă de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga prin voința lor, competența teritorială fiind exclusivă în materie contravențională, după cum rezultă din interpretarea art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art. 129 alin. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă.
Pentru toate acestea, având în vedere locul săvârșirii pretinsei contravenții reținute în sarcina petentului, pe DE 583, km 39+800m, județul Iași, competența de soluționare a prezentei plângeri contravenționale aparține Judecătoriei P., potrivit dispozițiilor art. 38 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la prevederile H.G. nr. 337 din 9.06.1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, Judecătoria Iași nefiind competentă teritorial să judece prezenta cauză.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 132 alin.1 din codul de procedură civilă raportat la art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași invocată prin întâmpinare de către intimată, și, pe cale de consecință, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei P..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, excepție invocată de intimată prin întâmpinare.
Declina competența de soluționare a cererii având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul A. D. CNP_, cu domiciliul în B., ..8, ., . în contradictoriu cu intimata I.P.J.IAȘI-BIROUL RUTIER C._ cu sediul în Iași, ..6, județul Iași, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 04.06.2014, întocmit de către intimată, în favoarea Judecătoriei P..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. E. L. S. M. G.
Red.Tehno.
E.L.A.-19.12.2014
4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1682/2014.... → |
|---|








