Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 39078/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 22 .10.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER-P. A. -M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 11.942
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul M. C., in contradictoriu cu intimatul M. IAȘI - POLIȚIA LOCALĂ IAȘI, având ca obiect plângere contravenționala .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă martorul propus de către petent, C. A., lipsesc partile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, sub prestare de jurământ, procedează la audierea martorului propus de către petent, C. A., declarația acestuia fiind consemnată in procesul-verbal atașat la dosarul cauzei.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri în completare, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare.
INSTANȚA:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 03.12.2013 sub număr de dosar_, petentul M. C. a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției .-OP nr._/11.01.2012, solicitând anularea acestuia.
În fapt, petentul a criticat temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 2/2001.
A fost anexată plângerii copie de pe procesul-verbal contestat.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției fiind încheiat în mod legal și temeinic.
În prezenta cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul propus de către petent C. A. și martorul asistent M. P..
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul - verbal .-OP nr._/11.01.2012, petentul M. C. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 100 lei, pentru faptul că pe data de 20.11.2013, ora 00:30 aflându-se pe . ar fi refuzat să se legitimeze cu actul de identitate, faptă care, potrivit procesului-verbal, este prevăzută și sancționată de art. 3 pct. 31 din Legea nr. 61/1991 și cu amendă în cuantum de 400 lei, pentru faptul că în aceleași împrejurări ar fi folosit expresii jignitoare și vulgare la adresa agentului constatator lezând onoarea și demnitatea polițistului și a instituției acestuia, faptă care, potrivit procesului-verbal, este prevăzută și sancționată de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, constată că plângerea a fost înregistrată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal contestat.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității exprese.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Pentru a determina dacă aceste garanții sunt sau nu aplicabile in procedura contravențională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancțiunii, instanța să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzație in materie penală” in sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni.
În cauzele Deweer (27 februarie 1980, . nr. 35, pag. 24, par. 48) și Foti c. Italiei (10,12,1982, . nr. 56, pag. 18) Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înțeles in sensul Convenției prin „acuzație”. In opinia Curții această noțiune trebuie definită mai degrabă în sens formal și se referă la „existența unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei fapte penale”.
Fără îndoială așadar că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o „acuzație” in sensul Convenției astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat in lumina criteriilor instituite prin practica Curții.
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciază, in mod constant ca pentru a determina daca o contravenție poate fi calificată drept “acuzație in materie penală” in sensul Convenției sunt necesare a fi avute in vedere trei criterii: 1)daca textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura si gradul de severitate al sancțiunii aplicate ; toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul si obiectul art. 6 din Convenție.
În aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativa in ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).
Celelalte doua criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.
In examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 sa devina aplicabil este suficient ca fapta sa fie prin natura sa « penala » din punct de vedere al Convenției, sau sa expună persoana vizata unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancționează astfel de fapte, precum cea reținută în sarcina petentului, are caracter general (Legea nr. 61/1991 se adresează tuturor cetățenilor) și amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv, nu să asigure o reparație pecuniara a unei eventuale daune ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristica distinctiva a sancțiunii penale.
Curtea amintește în cauza A. c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 și 3 din art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție, obligația prezentării probei revenind acuzării și îndoiala folosind în avantajul acuzatului.
Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, în acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat și în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.
Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că petentului i s-a adus la cunoștință, prin comunicarea procesului-verbal, acuzația în mod detaliat, asigurându-i-se dreptul de a face obiecțiuni și de a-și construi apărarea în fața instanței, organ ce îndeplinește toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție. De asemenea, petentului i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe și de a analiza probele administrate de către intimat în fața instanței.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri ale agentului constatator.
Pe cale jurisprudențială (cauza SALABIAKU vs Franța) Curtea Europeană a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, admițând posibilitatea existenței unor prezumții de drept sau de fapt în cadrul sistemelor de drept național. Prezumția de veridicitate a procesului-verbal în măsura în care cele consemnate au fost constatate de către agentul constatator în mod direct și nemijlocit prin propriile simțuri trebuie să respecte însă un raport de proporționalitate între scopul urmărit de lege (consolidarea exercitării autorității de stat prin prisma agenților constatatori) și mijloacele utilizate, acest raport fiind respectat în prezenta cauză.
Cele constatate de către agentul constatator se coroborează cu declarația martorului C. A., care a arătat că a consumat împreună cu petentul băuturi alcoolice în data de 20.11.2013 și în jurul orei 00:30 au fost opriți în Iași, pe . către agenți de poliție, cărora petentul le-a adresat cuvinte și expresii jignitoare.
Având în vedere că faptele au fost constatate prin propriile simțuri, în mod direct și nemijlocit de către agentul constatator, petentul nefăcând dovada contrară celor constatate, instanța reține că faptele reținute în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute de art. 3 pct. 31 și pct 1 din Legea nr. 61/1991, fiind săvârșite cu vinovăție.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate, potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar art. 7 alin. 2 arată că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de o gravitate redusă. De asemenea, conform art. 21 alin. 3 din același act normativ, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța constată că sancțiunile aplicate se încadrează în limitele prevăzute de actele normative incidente, fiind proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite de către contravenient, având în vedere împrejurările săvârșirii faptelor și atingerea adusă relațiilor sociale privitoare la conviețuirea socială, ordinea și liniștea publică, cât și la respectul instituțiilor publice.
Întrucât faptele descrise întrunesc conținutul constitutiv al contravenției menționate în procesul-verbal contestat, iar sancțiunile aplicate sunt legale și temeinice, respectând principiul proporționalității între fapta comisă și sancțiunea aplicată, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională potrivit dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul M. C., având CNP_, cu domiciliul în Iași, .. 23, .. 1, .-verbal de constatare și sancționare a contravenției .-OP nr._/11.01.2012 în contradictoriu cu intimatul M. Iași – Poliția Locală Iași, ca neîntemeiată.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2014.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A.-M.
Red/teh. I.C.
4 ex/09.01.2015
| ← Validare poprire. Hotărâre din 24-11-2014, Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|
