Plângere contravenţională. Sentința nr. 1483/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1483/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 32309/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 03 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –Ș. A. P.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1483
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta M."D S. A.-G. (F. S.) în contradictoriu cu intimatul I.P.J. IAȘI - SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 27.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 22.10.2012, sub nr._, petenta M.’d S. A.-G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. Iași, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.10.2012, încheiat de intimat .
În fapt, petenta a arătat că la data de 13.10.2012 se deplasa pe DN 24 dinspre V. spre Iași, conducând autoturismul cu nr._ . În dreptul Stânei Poieni petenta a fost oprită de agentul constatator, care i-a comunicat că ar fi efectuat o depășire în raza de acțiuni a indicatorului „Depășirea interzisă”. P. a contestat acest fapt, însă agentul constatator a întocmit procesul-verbal de contravenție contestat, în care a menționat ca loc al săvârșirii contravenției DN 28 în loc de DN 24, și fără a menționa kilometrul la care a fost săvârșită contravenție.
În drept, petentul a invocat prevederile OG nr. 2/2001.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/13.10.2012 petenta a fost sancționată contravențional cu o amendă în cuantum de 280 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că la data de 13.10.2012, conducând autoturismul cu nr._ pe DN 28, în localitatea Poieni, a efectuat manevra neregulamentară de depășire a unui autovehicul, într-o zonă care se afla sub incidența indicatorului rutier „depășirea interzisă”.
Instanța, analizând procesul-verbal de contravenție atacat, constată că, din punct de vedere al formei, acesta întrunește nu cerințele legale, prezentând lipsuri care sunt în măsură să determine anularea acestui act. Astfel, în procesul-verbal de contravenție, dincolo de faptul că s-a menționat că fapta ar fi fost săvârșită pe DN 28, deși prin localitatea Poieni trece DN 24, nu s-a identificat precis locul comiterii pretinsei contravenții, prin indicarea kilometrului sau a unui alt reper în baza căruia să se poată stabili dacă în zona respectivă opera interdicția de depășire. De asemenea, intimatul nu a administrat alte probe pe baza cărora să se poată stabili realitatea celor descrise în procesul-verbal de contravenție astfel încât, ținând cont și de principiul “in dubio pro reo” (îndoiala profită celui acuzat), va fi admisă plângerea petentei, cu consecința anulării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.10.2012, încheiat de intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta M.’d S. A. G., cu domiciliul procesual ales la cab.av. Maxin M. D., cu sediul în Iași, .. 27, ., în contradictoriu cu intimatul I. Iași, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/13.10.2012.
Dispune anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/13.10.2012, cu consecința exonerării petentului de la plata amenzii aplicate prin acesta.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, eventuala cerere de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.02.2014.
Președinte, Grefier,
P. Ș. A. R. C. L.
Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.
4ex/28.03.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1048/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 1484/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








