Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 30259/245/2014
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 17 decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. I.
GREFIER: P. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul B. C. și pe intimatul I. IAȘI-POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI-BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contraventionala.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 10.12.2014 și respectiv pentru astăzi 17.12.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cereri de chemare în judecată, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 20.08.2014, petentul B. CIRPRIAN, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI, POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI, BIROUL RUTIER, a solicitat instanței de judecată anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 6.08.2014, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În motivare, s-a arătat că petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, intimatului revenindu-i sarcina probei. Se mai arată că fapta reținută în cuprinsul procesului verbal nu are o existență reală. Astfel agentul constatator ar fi avut un comportament abuziv, fiind deranjat de faptul că ar fi trebuit să se deplaseze la câțiva metri mai încolo pentru verificarea documentelor. În susținerea plângerii, s-a arătat că petentul înțelege să se folosească de înscrisuri, solicitând intimatului să pună la dispoziție documentația ce a stat la baza procesului verbal.
Au fost anexate cererii: o copie a procesului verbal, a cărții de identitate și a taxei de timbru achitate pentru prezenta plângere, în cuantum de 20 lei.
La data de 18 septembrie 2014, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii, arătând că petentul a fost sancționat pentru reținerea în sarcina sa a următoarei pretinse fapte contravenționale: la data de 6.08.2014 a condus auto marca Dacia, echipat taxi, cu numărul de înmatriculare_ , pe . Municipiul Iași,dinspre Podul de Piatră spre Gara N. și nu a respectat semnalul regulamentar de oprire al polițistului rutier. Fapta a fost încadrată în drept în prevederile art. 100 salin.3 litera f) din OUG 195/2002. Intimatul solicită instanței să nu încuviințeze proba cu martori, solicitată de petent, în măsura în care aceștia fac parte din categoria persoanelor prevăzute de art. 315 C.. În drept, au fost indicate prevederile art. 148, 205, 315 C., OG 2/2001 și OUG 195/2002, cu regulamentul de aplicare al acesteia HG 1391/2006. sub aspect probatoriu, acesta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind solicitată și judecarea cauzei în lipsa reprezentantului legal.
La data de 2 decembrie 2014, pentru primul termen fixat de instanță ( la data de 3 decembrie 2014), petentul a depus note scrise, petentul a solicitat decăderea intimatului din dreptul de a mai propune probe, comunicarea actelor depuse,iar în cazul lipsei oricărui înscris constatarea neîndeplinirii sarcinei probei de către intimat.
La primul termen de judecată, în cadrul ședinței din data de 3 decembrie 2014, instanța a luat act de depunerea notelor scrise, a constatat lipsa petentului și imposibilitatea de materializare a garanțiilor CEDO, a încuviințat proba cu înscrisuri, a constatat administrat întreg materialul probatoriu și a reținut cererea spre competentă soluționare. Pronunțarea a fost amânată până la data de 10 decembrie, iar ulterior, încă 7 zile, până la data de 17 decembrie.
Cu privire la solicitarea de decădere a intimatului din dreptul de a mai propune probe, instanța o va respinge, reținând că decăderea nu poate opera în abstract, iar pentru primul termen de judecată intimatul nu a mai depus nici un fel de solicitare de încuviințare probe sau alte înscrisuri.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele aspecte:
Prin procesul verbal . nr._ din data de 6.08.2014,petentul a fost sancționat prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 360 lei și prin aplicarea sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere pentru o perioadă determinată, de 30 zile, pentru reținerea în sarcina sa a următoarei pretinse fapte contravenționale: la data de 6.08.2014 a condus auto marca Dacia, echipat taxi, cu numărul de înmatriculare_ , pe . Municipiul Iași,dinspre Podul de Piatră spre Gara N. și nu a respectat semnalul regulamentar de oprire al polițistului rutier, ce acționa în vederea efectuării controlului RAR,cu intenția de a se sustrage de la acest control. Fapta a fost încadrată în drept în prevederile art. 100 salin.3 litera f) din OUG 195/2002. procesul verbal a fost semnat personal de petent cu următoarele mențiuni consemnate la rubrica obiecțiuni: „ am considerat că nu am cum să opresc în locul indicat de polițist”.
Plângerea a fost promovată în termen de 14 zile de la momentul efectiv al comunicării procesului verbal ( prin înmânare, la data de 6.08.2014), în termenul legal prevăzut de OG 2/2001.
Plângerea contravențională atrage incidența art.6 CEDO, în latura sa penală, constituind o “acuzație in materie penală”, cu respectarea tuturor garanțiilor oferite de CEDO în materie penală. Așa cum a arătat Curtea “distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de art. 6 din Convenție acuzațiilor în materie penală” (Hotărârea pronunțată în cauza Ozturk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50-56).
În scopul determinării faptului dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter "penal" în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, par. 29);
Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ, dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)
În ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special, iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire, suntem în prezența unei acuzații în materie penală (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32);
Natura și gravitatea sancțiunii aplicate precum și sancțiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul și scopul art. 6 din Convenție (Decizia pronunțată în cauza Dorota Szott-Medinska și alții împotriva Poloniei din 09.10.2003);
România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza A. împotriva României, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională (paragr. 66-69 din Hotărârea A. împotriva României).
Instanța constată că, în cauza de față, norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general, iar măsura complementară și amenda, în cuantum de 360 lei aplicate, nu au scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.
Pe cale de consecință, acuzația adusă petentului, constituie o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, precum și de toate garanțiile oferite de latura penală a art. 6 CEDO, care au fost instituite cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților. Sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.
Instanța notează că în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Obiectul oricărei plângeri în materie contravenționale este reprezentat de verificarea efectivă de către instanță, pe baza tuturor probelor încuviințate și administrate dacă fapta contravențională există și a fost săvârșită cu vinovăție de către contestator.
Analizând cu prioritate aspectele de legalitate și temeinicie ale procesului verbal contestat, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 16 din OG2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Din studierea procesului verbal depus în copie la dosarul cauzei se poate observa că acesta este de natură a răspunde cerințelor legale imperative astfel descrise. Instanța va nota că nu au fost formulate critici de legalitate ale procesului verbal, motivele de anulare vizând însăși temeinicia procesului verbal.
Instanța va realiza punerea în balanță a prezumției de nevinovăție, garantate oricărei persoane cu prezumția de legalitate a procesului verbal și va proceda la analizarea fiecăreia dintre cele două fapte reținute.
Jurisprudența CEDO nu interzice recunoașterea de către legislațiile naționale a prezumțiilor legale, acestea putând avea valoare probatorie în cadrul procedurii interne, fără însă a avea o valoare absolută. Mai mult, această prezumție nu poate interfera cu prezumția de nevinovăție care trebuie respectată în cadrul procedurii contravenționale.
Astfel, instanța trebuie să asigure justul echilibru între aplicarea principiului legalității procesului verbal și cel al nevinovăției până la proba contrarie a petentului. Justul echilibru nu poate fi atins decât în măsura în care prezumția de legalitate este dublată de un probatoriu care să o susțină, sarcina probei revenind intimatei.
Pentru a forma opinia instanței, dincolo de orice îndoială rezonabilă, constatările din procesul verbal trebuie să se bazeze pe o . probe apte de a demonstra situația de fapt reținută.
Cercetând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține că fapta imputată petentului constituie nerespectarea unei obligații pozitive statuate de legiuitor în sarcina oricărui conducător auto: respectarea indicațiilor polițistului rutier. Ceea ce se impune a fi subliniat este că procesul verbal a fost semnat cu mențiunea expresă a petentului conform căreia: „ am considerat că nu am cum să opresc în locul indicat de polițist”. Rezultă așadar că petentul a renunțat expres la prezumția de nevinovăție, nuanțând motivul pentur care, la data de 6.08.2014 nu a oprit în locul indicat de polițist și invocând imposibilitatea. Cu toate acestea, petentul nu a detaliat sub nici un aspect motivele care au stat la baza deciziei de a nu opri în locul indicat de polițist, prin materializarea unor motive subiective sau obiective, apte de a influența răspundereacontravențională. Acesta s-a rezumat la invocarea,în apărare a prezumției de nevinovăție. Desigur această prezumție are prioritate, petentul având posibilitatea însă de a renunța la ea, fie la momentul efectiv al întocmirii procesului verbal ,fie chiar pe parcursul procesului. Regula generală este în sensul că sarcina probei aparține intimatului, care trebuie să probeze, dincolo de orice îndoială fapta menționată în procesul verbal. Cu toate acestea, în cazul neîndeplinirii unei obligații pozitive, nuanțate chiar de petent în cuprinsul procesului verbal, prin renunțarea la prezumția de nevinovăție, sarcina probei nu mai aparține agentului constatator. Acesta a constatat, prin propriile simțuri refuzul expres al petentului de a opri în locul indicat, a procedat la oprirea sa în trafic, la prezentarea actului de sancționare, care a fost semnat personal de persoana vizată, cu mențiunea că a considerat că se află în imposibilitate de a opri, fără a oferi nici un fel de explicații suplimentare cu privire la acest refuz.
Or, în acest context particular, prezumția de nevinovăție nu mai poate prevala asupra celei de legalitate și temeinicie a unui proces verbal încheiat prin constatare prin propriile simțuri, semnat de petent cu mențiunea imposibilității îndeplinirii obligațiilor.
Pentru totalitatea argumentelor anterior expuse, instanța va reține existența reală, obiectivă a faptei menționate în procesul verbal.
Cu privire la sancțiunile aplicate: amendă și sancțiunea complementară prevăzută de lege, instanța reține că acestea sunt legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptei de a fi refuzat îndeplinirea întocmai a indicațiilor polițistului rutier, de către petent, cu știință. Mai mult, nu există nici o împrejurare dovedită, aptă a influența gradul de pericol social al faptei și a conduce la concluzia necesității reindividualizării sancțiunilor aplicate.
Instanța va respinge pe cale de consecință plângerea formulată, ca neîntemeiată, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată solicitarea de decădere intimat din proba cu înscrisuri, constatând că nu au mai fost atașate nici un fel de înscrisuri.
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B. CIRPRIAN,cu domiciliul în Iași, ., ., ap.15, CNP_, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI, POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI, BIROUL RUTIER, cu sediul în Iași, ..6 Iași.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi, 17 decembrie 2014, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Red/tehn. jud. II
4 ex, 8.01.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
