Plângere contravenţională. Sentința nr. 1879/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1879/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 32384/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 06 Februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. G. T.
GREFIER M. P.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1879/2014
Pe rol se află judecarea cauzei Civile privind pe petent C. D. C. și pe intimat I. IAȘI -S.R., având ca obiect plângere contraventionala .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, răspunde avocat I. R. pentru petent, care depune delegație de substituire pentru M. R., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată că intimatul a depus documentația ce a stat la baza întocmirii procesului-verbal.
Instanța de judecată comunică petentului prin avocat documentația depusă la dosar de către intimat.
Instanța de judecată constată că în prezenta acțiune a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași și acordă părților cuvânt asupra excepției.
Avocat I. pentru petent solicită admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași și, totodată, solicită declinarea competenței în favoarea Judecătoriei P. având în vedere că presupusa contravenție ce a fost reținută în favoarea petentului a fost săvârșită pe raza teritorială a Judecătoriei P..
Instanța de judecată rămâne în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași.
INSTANȚA,
Deliberând:
Sub nr._, a fost înregistrată plângerea formulată de petentul C. D. C. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 29.09.2013, încheiat de către I. Iași, solicitând anularea actului sancționator și exonerarea de plata amenzii.
În fapt, a invocat petentul că situația de fapt este greșit prezentată, cele consemnate în procesul-verbal nu corespund realității, viteza de deplasare fiind mult inferioară celei reținute de agentul constatator.
În drept, au fost invocate disp. art.31 alin.1 OG nr.2/2001.
A anexat petentul copia certificată a procesului-verbal de contravenție contestat. Plângerea a fost legal timbrată.
Intimatul I. Iași a solicitat intimatul respingerea plângerii contravenționale, întrucât fapta a fost săvârșită de către petent, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute sub sancțiunea nulității de O.G. nr.2/2001.
A invocat intimatul excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, solicitând declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Iași.
La termenul de judecată din 06.02.2014, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, pe care o va soluționa cu prioritate, în temeiul art.248 alin.1 și art.131 alin.1 N.C.p.civ., sens în care reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ din 29.09.2013, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională întrucât a circulat cu viteza de 117 km/h, pe DE 583, la km 39+800. Totodată nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege iar permisul de conducere avea valabilitatea expirată.
Potrivit dispozițiilor art. 118 alin.(1) din OUG nr.195/2002, „împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la serviciul poliției rutiere în a cărui rază de competență a fost constată fapta, instanța competentă să soluționeze plângerea fiind stabilită la alin. (5), conform căruia „plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit în termen instanței de judecată pe raza căreia a fost săvârșită fapta”.
În materie contravențională competența teritorială are caracter absolut alegerea instanței competente să soluționeze plângerea nu poate fi lăsată la latitudinea părților.
Reține instanța, potrivit dispozițiilor art.131 alin.1 N.C. proc. Civ. judecătorul este obligat, din oficiu, ca la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, în cauză fiind pusă în discuție competența teritorială a Judecătoriei Iași.
Întrucât, potrivit procesului – verbal contestat, fapta pentru care a fost aplicată sancțiunea contravențională a fost săvârșită în raza localității S., județul Iași, care se află în circumscripția Judecătoriei P. și, având în vedere caracterul de ordine publică al normelor care reglementează competența în materie contravențională, instanța constată că Judecătoria Iași nu este competentă teritorial să judece prezenta cauză, astfel încât va admite excepția de necompetență teritorială invocată de către intimat și, pe cale de consecință, în temeiul art. 132 alin.1 și 3 N.Cod proc. civilă, instanța va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei P..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul C. D. C., cu domiciliul procesual ales în Iași, ..3, ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, cu sediul în Iași, ..6, împotriva procesului-verbal . nr._ din 29.09.2013, în favoarea Judecătoriei P..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.02.2014.
Președinte, Grefier,
T.M.G.P.M.
Red./Tehnored. T.M.G
4 ex. /02.07.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 828/2014. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 700/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








