Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 19/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 28609/245/2014

. Cod operator 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. I.

GREFIER: P. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul D. R.-S. și pe intimatul I.-S.R. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile litigante, prin reprezentanți legali sau convenționali.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța constată că în prezenta cauză părțile litigante au solicitat ca judecarea cauzei să aibă loc și în lipsa lor sau a reprezentanților lor legali sau convenționali.

Instanța constată că este primul termen de judecată fixat în prezenta cauză civilă. Nefiind cereri de formulat, instanța pune în discuție la acest termen de judecată excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Iași și în temeiul dispozițiilor art. 248Nc.p.c. rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, reține următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul judecătoriei Iași, la data de 1.08.2014, petentul D. R. S., în contradictoriu cu intimatul I. Iași a solicitat admiterea căii sale de atac și anularea PV . nr._ din data de 19.07.2014. susține petentul că a fost oprit și sancționat în localitatea B., pentru depășirea limitei legale de viteză. Petentul subliniază că în conformitate cu procesul verbal fapta s-ar fi petrecut pe raza localității S.,însă acesta a fost oprit în localitatea imediat următoare, B., la o diferență de 7 minute,în contextul în care între acestea este o distanță de doar 5 km. Mai subliniază petentul că nu își aduce aminte cu precizie dacă în localitatea S. el era cel care conducea vehiculul, în contextul în care au existat mai mulți șoferi profesioniști, care au realizat schimburi.

Solicită petentul dovada înregistrării conforme cu cerințele din normele metrologice și susține că procesul verbal este lovit de nulitate absolută pentru consemnarea greșită a numărului de înmatriculare și neconsemnarea obiecțiunilor formulate. Petentul înțelege să invoce în apărarea sa și prezumția de nevinovăție, solicitând probarea faptei reținute.

Au fost anexate cererii: dovada achitării taxei de timbru, copia procesului verbal și copia cărții de identitate.

Prin întâmpinarea formulată și depusă la data de 20.08.2014, I. Iași a invocat excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Iași, fapta fiind săvârșită și constatată pe DE 583 km 39+800 care,în conformitate cu HG 337/9.07.1993 se află arondat circumscripției teritoriale a Judecătoriei P.. Pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii.

În răspunsul la întâmpinare, petentul a subliniat că în procesul verbal este consemnat localitatea B., precum și faptul că plângerea se poate adresa Judecătoriei iași.

La termenul de judecată din data de 19.11.2014, instanța a pus în discuție,din oficiu excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Iași și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Analizând excepția necompetenței Judecătoriei Iași, instanța reține următoarele:

Petentul solicită în instanță, pe calea plângerii contravenționale anularea PV . nr._ din data de 19.07.2014., încheiat în localitatea B.. În cuprinsul procesului verbal se poate observa scris în clar ca loc al contravenției descrise localitatea S.- DE 583.

Potrivit art. 246 C.pr.civ, excepțiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică. De asemenea, în acord cu prevederile art. 129, necompetența este de ordine publică sau privată. Necompetența de ordine publică există atunci când (pct.3) se încalcă competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Cercetând în egală măsură dispozițiile OUG 195/2002, instanța reține că plângerea se introduce la instanța în circumscripția teritorială a căreia s-a constatat pretinsa faptă contravențională.

Instanța nu poate să nu noteze și prevederile art. 126 C.pr.civ, care prevăd posibilitatea părților de a alege competența teritorială în cazul în care obiectul acțiunii se raportează la bunuri sau alte drepturi de care acestea pot dispune. Cu toate acestea, în cazul plângerii contravenționale, competența teritorială este una de factură absolută, neintrând sub incidența art. 126 C.pr.civ.

Observând mențiunile din cuprinsul procesului verbal, referitoare la locul constatării pretinsei fapte – localitatea S. ( locul constatării fiind locul înregistrării cu aparatura video radar și nu cel al opririi efective a autoturismului), instanța reține caracterul neîntemeiat al apărărilor petentului și urmează a admite excepția și a declina competența în favoarea instanței locului constatării faptei – adică în favoarea Judecătoriei P..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale absolute, invocată de intimat, prin întâmpinare.

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul D. R. S., domiciliat în Iași, ., ., . în contradictoriu cu intimatul I. Iași, în favoarea Judecătoriei P..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 noiembrie 2014, în ședință publică.

Președinte, Grefier,

Red/tehn. jud. II

4 ex, 20.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria IAŞI