Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 35/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 35/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 12241/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința din camera de consiliu din data de 04 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

Președinte: I.-C. R.

Grefier: I. A. V.

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Conform Hotărârii nr. 35 din 21.08.2014 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Iași, se modifică indicativul completului CCS, al cărui titular a fost judecător stagiar, în C0, fiind desemnată, începând cu data de 22.08.2014, doamna judecător R. I.-C. ca titular al completului de drept comun nespecializat, cu indicativul C0.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR IAȘI, în contradictoriu cu pârâta S.C. C.’S S. S.R.L., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 21.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, 04.11.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de valoare redusă de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 07.04.2014, sub nr.de dosar_, reclamanta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR IAȘI a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. C.’S S. S.R.L., pronunțarea pe calea specială a procedurii cererii de valoare redusă unei hotărâri de obligare a acesteia la plata sumei de 2204,88 RON și a dobânzii legale aferente, calculată de la data de 03.02.2014 și până la plata integrală a debitului principal, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 200 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

În motivarea cererii s-a arătat că, în calitate de prestator, reclamanta a asigurat efectuarea analizelor la laboratorul sanitar veterinar de stat pentru obiectivul aparținând pârâtei, în calitate de beneficiar, pentru respectivele servicii prestate fiind stabilite tarife în baza Ordinului Președintelui ANSVSA nr.45/2005.

În drept s-au invocat dispozițiile art.1025-1032 din Noul Cod procedură civilă.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv cinci facturi fiscale și buletine de analiză, depuse în copii conforme cu originalul.

Reclamanta nu a solicitat dezbateri orale în cauză.

Cererea a fost legal timbrată cu 200 RON taxă judiciară de timbru.

Formularul de cerere a fost comunicat pârâtei S.C. C.’S S. S.R.L., care nu a depus răspuns, nici nu s-a înfățișat vreun reprezentant al său în fața instanței.

La termenul de judecată din data de 21.10.2014, instanța a încuviințat, pentru reclamantă, administrarea probei cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, reclamanta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR IAȘI a chemat în judecată pârâta S.C. C.’S S. S.R.L. pentru pretenții contractuale în temeiul facturilor fiscale nr._/11.10.2013, nr._/30.10.2013, nr._/13.11.2013, nr._/06.12.2013 și nr._/12.12.2013 (depuse la filele 7, 17, 24, 31, 35), în valoare totală de 2204,88 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de efectuare a analizelor de laborator, conform buletinelor de analiză atașate.

Instanța reține, însă, că aceste facturi fiscale nu au fost semnate de primire, nici nu s-a probat, în alt mod, stabilirea raporturilor contractuale dintre părți.

Instanța constată că, în drept, sunt aplicabile situației litigioase dispozițiile art.218, 219, 1166 și 1270 din Noul Cod Civil, precum și art.249, 268, 273 și 277 Noul Cod pr.civ.

Astfel, instanța reține că, în baza art.1270 N.C.civ., ceea ce obligă un debitor este un contract valabil încheiat.

Se mai reține că, potrivit principiului general în materia probațiunii, astfel cum este reglementate de dispozițiile art.249 N.C.proc.civ., în materia răspunderii contractuale revine în primul rând creditorului-reclamant sarcina de a dovedi existența unei creanțe, respectiv existența valabilă a raportului juridic obligațional.

În cauza dedusă judecății, reclamanta nu a făcut dovada unui astfel de raport juridic în care să fi intrat cu pârâta, în conformitate cu dispozițiile art.249 N.C.proc.civ., înscrisurile depuse în susținerea fondului (facturi fiscale, facturi proforma și buletine de analiză) necuprinzând nicio mențiune din care să rezulte însușirea la plată, în mod legal, a contravalorii indicate de reprezentanții reclamantei.

Mai mult, instanța apreciază că simpla existență a unui înscris, chiar nesemnat, nu face dovada raportului juridic dintre profesioniști. Este adevărat că, potrivit art.277 alin.2 N.C.proc.civ., înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obișnuit în exercițiul activității unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepția cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăși dovedirea actului juridic, dar instanța consideră că aceste dispoziții legale nu pot constitui singurul temei de admitere a unei cereri precum cea din prezentul dosar. Mai mult, pentru a fi incident art.277 alin.2 N.C.proc.civ., mai precis condiția utilizării înscrisului în mod obișnuit în exercițiul activității unei întreprinderi, este necesară dovedirea, de către reclamantă, a faptului că activitatea sa de comerț sau cea a partenerului se desfășoară în mod obișnuit în felul determinat prin emiterea acelui înscris, inclusiv în ceea ce privește nesemnarea de către destinatar. În acest sens, Factura semnată numai de către emitent fac probă contra acestuia, în privința întregului său cuprins, indiferent dacă a fost sau nu acceptată de cel căruia i se adresează, însă nu face dovada împotriva destinatarului care nu a semnat-o decât în condițiile art.277 alin.2 N.C.proc.civ., și anume atunci când emitentul dovedește că destinatarul facturii își organizează activitatea specifică în acest fel, fie doar în raportul juridic stabil și constant cu emitentul (de exemplu, a făcut plăți anterioare, în aceleași condiții sau și-a executat prestațiile corelative în mod necontestat, în sensul unei acceptări tacite a facturii), fie în relația cu orice profesionist (a se vedea Noul Cod de procedură civilă – Comentariu pe articole, G. B. ș.a., Editura Hamangiu, 2013, pag.277-278). Ori, față de toate aceste considerente, instanța reține că reclamanta nu a probat o asemenea practică a părții adverse, prin urmare nu sunt aplicabile prevederile art.277 alin.2 N.C.proc.civ.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art.280 alin.1 N.C.proc.civ., registrele profesioniștilor, întocmite și ținute cu respectarea dispozițiilor legale, pot face între aceștia deplină dovadă în justiție, pentru faptele și chestiunile legate de activitatea lor profesională, însă, pe de altă parte, alin.3 din articolul menționat prevede că instanța poate aprecia în ce măsură a atribui putere doveditoare acestora atunci când nu concordă.

În lumina tuturor acestor considerente și față de faptul că forța probantă a înscrisurilor sub semnătură privată rezidă tocmai în semnătura aplicată de cel căruia i se opune înscrisul,în condițiile în care reclamanta nu a dovedit că analizele de laborator efectuate au fost solicitate de pârâtă și ar fi folosit acesteia și, în mod implicit, nici faptul că cea din urmă ar fi acceptat plata contravalorii acestora, cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR IAȘI, CUI_, cu sediul în ..10, J. IAȘI, prin reprezentant legal Director Executiv dr.C. G. D., în contradictoriu cu pârâta S.C. C.’ S. S.R.L., J_, VUI RO24205194, cu sediul în IASI, .. 3, jud. Iași.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Iași.

Dată în camera de consiliu astăzi, 04.11.2014.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.11.2014.

Președinte, Pentru grefier promovat la Tribunalul Iași,

I.C.R. Semnează grefierul șef al secției civile

Red./Tehnored.I.C.R./I.A.V.

4 ex./06.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 35/2014. Judecătoria IAŞI