Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 10241/245/2014
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința publică de la 22 Decembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. Z.
Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent C. I. și pe intimat I. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 15.12.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi, 22.12.2014, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de fata, instanța constata următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Iași la data de 24.03.2014, petentul C. I. a formulat plângere împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.02.2014 emis de intimată pe numele petentului.
În motivarea plângerii, așa cum a fost precizata ulterior, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției imputate prin procesul verbal încheiat. A mai menționat ca el considera ca intervine nulitatea procesului verbal de contravenție pentru nerespectarea prev. art. 16, 17 si 19 din OG 2/2001, invocând exceptia prescrierii executării sanctiunii amenzii contraventionale, fata de prev art 14 din OG nr. 2/2001
Plângerea a fost motivata în drept pe prev. OUG nr 2/2001.
Petentul a anexat copie de pe procesul verbal de contravenție și de pe procesul verbal de afișare .
Acțiunea a fost legal timbrată.
Intimata I. IASI - POLIȚIA MUN. IAȘI - B.R, legal citata, a formulat întâmpinare.
În motivarea ei, a arătat ca ei considera ca petentul a fost legal sancționat și a depus la dosar documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție ( filele 21-26 ds).
La solicitarea instantei, intimata a depus, prin Serviciul Registratura, la data de 18.12.2014, precizări cu privire la modul de comunicare a procesului verbal de contraventie, atasând alăturat dovezi privind aceasta comunicare.
Instanța a administrat pentru ambele părti proba cu înscrisuri .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că petentul C. I. a fost sancționat pentru faptul că, la data de 13.02.2014, a condus auto nr de înmatriculare_, pe DN 24 Poiana si a fost înregistrat cu aparatul radar cu o viteza de 78 km /h pe un sector de drum de 50 km/h.
Procesul verbal a fost încheiat în absenta contravenientului, acesta formulând in termen legal plângere împotriva procesului verbal de contravenție.
Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/_, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenție . nr._/13.02.2014 emis de intimată pe numele petentului, instanța constată că procesul verbal de contravenție cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, fiind respectate prevederile legal prev. în art. 16 din OG nr 2/2001 .
F. de susținerile petentului referitoare la nerespectarea prevederilor art 19 din OG nr 2/2001, instanta constata ca acestea sunt neîntemeiate raportat la următoarele considerente:
În ceea ce privește susținerile petentului din cadrul plângerii formulate cu referire la necesitatea existentei si semnării procesului verbal de către un martor asistent in condițiile in care el a refuzat semnarea procesului verbal, lipsa acestui martor atrăgând, din punct de vedere al petentului, anularea procesului verbal sunt neintemeiate . Astfel, instanța reține că în această situație suntem în prezența unui caz de nulitate virtuală si relativă, precizând și că, pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, este necesar ca reclamantul-contravenient să dovedească că prin nesemnarea procesului verbal de către un martor asistent i s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției. În cauza de față, petentul nu a invocat existența unei vătămări și nici nu a făcut dovada că eventuala vătămare produsă nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal contestat, motiv pentru care va respinge apărările făcute de petent sub acest aspect.
F. de pozitia procesuala a petentului, exprimata prin avocat, in sensul ca ar interveni prescriptia executării sanctiunii amenzii contraventionale motivat de faptul că nu i s-a comunicat procesul verbal de contraventie in cadrul termenului legal, instanta face amintire cu privire la dispozitiile art 14 al 1 din OG 2/2001 potrivit căruia „ Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicării sancțiunii”.
Pe de alta parte, se face amintire si cu privire la prev art. 27 din aceeași ordonanta potrivit căruia:
„Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plata se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”
Nu in ultimul rând, instanta face trimitere si la prevederile Deciziei nr. 10/2013 pronuntata de ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE in cadrul căreia s-au statuat următoarele:
„ Prima problemă de drept care trebuie dezlegată este aceea de a se determina caracterul celor două modalități tehnice de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în sensul dacă sunt alternative, recurgerea la una dintre acestea fiind necesară și suficientă, sau dacă una este subsidiară celeilalte.
Considerăm că modalitatea de comunicare a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poștă, cu aviz de primire….
Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a Curții Constituționale confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, "constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate".
Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.”
Or, demn de observat este faptul că, in prezenta cauză, nu s-a incercat cu prioritate comunicarea procesului verbal prin posta, cu aviz de primire, trecându-se direct la comunicarea acestuia prin afișare la domiciliul petentului.
In consecinta, nu au fost respectate prevederile art. 14 din OG nr 2/2001 astfel incât constată incidentă excepția prescrierii executării sancțiunii amenzii și, pe cale de consecinta, va admite plângerea formulata de către petentul C. I. in contradictoriu cu intimata I.P.J. IAȘI și va anula procesul verbal de contravenție . nr._/13.02.2014.
Față de temeinicia procesului verbal de contraventie instanța arată următoarele:
Astfel, instanța reține că materia contravențională este asimilată în interpretarea Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, materiei penale, în ce privește respectarea dreptului la apărare al contravenientului. În consecință, contravenientul beneficiază de o prezumție de nevinovăție. Este adevărat deci că prezumția de legalitate și netemeinicie a procesului verbal de contravenție poate veni în flagrantă contradicție cu prezumția nevinovăție a contravenientului, dacă înfrânge în mod nerezonabil posibilitatea acestuia de a se apăra. O astfel de prezumție nu este însă în dezacord cu prezumția de nevinovăție dacă, raportat la gravitatea mizei, ea nu depășește o limită rezonabilă.
Instanța constată că procesul verbal de contravenție constituie un act administrativ, care, în privința constatărilor personale (prin propriile simțuri) ale agentului constatator se bucură de o prezumție relativă de adevăr, agentul constatator fiind împuternicit de stat a constata faptele antisociale.
În cauza, vizualizând pozele si inregistrarea video, instanta arata ca acestea nu sunt lizibile, neputând să-si de-a seama daca viteza ce apare inregistrata in aceste poze se refera la masina condusa de petent, motivat de faptul că nu este vizibil numărul de inmatriculare al masinii ce apare in inregistrare si cu privire la care se afirma de către intimata ca ar apartine petentului.
Raportat la toate aceste probatorii prezentate de intimata, instanța apreciază că prezumția de temeinicie a constatărilor personale ale agentului constatator nu se află într-un echilibru rezonabil cu prezumția de nevinovăție a contravenientului, acesta din urmă fiind încălcată.
În acest context, instanța constată că prezumția de veridicitate și legalitate a procesului verbal de contravenție a fost răsturnată în cauză, plângerea petentului fiind întemeiată și urmând a fi admisă ca atare, urmând a se dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/13.02.2014 emis de intimată pe numele petentului.
În temeiul principiului disponibilității, va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulata de petentul C. I., domiciliat in V., CENTRUL DE AFACERI, ., .. 1, . contradictoriu cu intimatul I. IAȘI .
Admite exceptia prescriptiei executării sanctiunii amenzii contraventionale invocata de petent.
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/13.02.2014.
Ia act cu privire la faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi 22.12.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red./Tehnored. Z.I./4 ex/02.02.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 802/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








