Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 17491/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 28 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE Z. L. F. M.
GREFIER Z. N.
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent C. C. și pe intimat I.P.J. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care relevă instanței faptul că pentru acest termen de judecată procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 20.05.2014, cu nr. mai sus menționat, în antet, petentul C. C. a contestat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 18.05.2014, întocmit de un agent constatator din cadrul intimatului I.P.J.Iași, solicitând anularea acestuia.
În motivare, a arătat următoarele:
La data de 18.05.2014, a fost sancționat contravențional și i-a fost suspendat dreptul de a conduce deoarece ar fi condus autoturismul cu nr._ în dreptul hotelului Europa și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton ce traversa regulamentar.
Cele reținute nu sunt adevărate, iar în mașină cu el se afla martorul D. V..
În materie contravențională, este aplicabil art.6 din Convenția EDO, deoarece contravenientul este confruntat cu o acuzație în materie penală, astfel încât acesta beneficiază de mai multe garanții, printre care și prezumția de nevinovăție, care nu poate fi înfrântă de prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal. În privința probațiunii, beneficiază și de principiul potrivit căruia dubiul îi profită.
În drept, a invocat dispozițiile OG 2/2001.
În dovedirea celor afirmate, a pretins audierea martorului arătat și proba video, după care a anexat actul contestat și dovada de circulație.
Intimatul a formulat întâmpinare, înregistrată la 23.06.2014 (f.19), prin care a reiterat cele reținute în procesul-verbal, solicitând respingerea plângerii.
A propus administrarea probei cu înscrisuri și a probei video, depunând raportul agentului constatator, fotografii și un CD la data de 10.07.2014.
Petentul a depus răspuns la întâmpinare la 04.07.2014 (f.23), prin care a insistat în admiterea plângerii și în audierea martorului său.
Cererea a fost legal timbrată.
Prin încheierea de la ultimul termen, au fost încuviințate probele cu înscrisuri, fotografii și cu vizionarea imaginilor stocate pe CD-ul depus la dosar, ultima fiind administrată imediat, în ședință publică.
A fost respinsă ca inutilă proba cu un martor, solicitată de petent.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal . nr._ din 18.05.2014, agentul intimatului a sancționat petentul cu amendă contravențională în cuantum de 340 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002. Totodată, i s-a reținut acestuia permisul de conducere.
La secțiunea privind descrierea faptei, s-a reținut că în data respectivă, la orele 1325, petentul a condus autoturismul marca Renault cu nr._ pe . Târgu C., iar în dreptul intersecției cu Târgu C., nu a oprit și nu a acordat prioritate unui pieton care traversa regulamentar prin loc semnalizat cu marcaj și indicator.
Petentul a semnat procesul-verbal care cuprindea mențiunea sa că acordase prioritate pietonului.
Din imaginile stocate pe CD, se observă cu claritate cum autoturismul petentului trece pe lângă un pieton aflat pe sensul său de mers, care venea de pe celălalt sens, la o distanță destul de mică de acesta (la momentul 13:25:45).
Ulterior acelui moment, se observă cum mașina de poliție a urmărit petentul și l-a oprit în dreptul Hotelului Europa. Claritatea imaginilor face inutilă administrarea oricăror alte probe, atât sub aspectul reținerii faptei în sine, cât și sub aspectul eventualelor împrejurări relevante pentru individualizarea sancțiunii.
Ținând cont de această situație de fapt, instanța constată următoarele:
Verificând, potrivit art.34 al. 1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale imperative incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută enumerate de art.17 din O.G. 2/2001 și care ar putea fi invocate din oficiu.
Potrivit art.100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile […] neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
Ținând cont și de art.98 alin.4 lit.b, rezultă că sancțiunea cu amenda a fost legal și corect aplicată. Din chiar textul de sancționare al faptei, rezultă că și sancțiunea complementară se impunea a fi aplicată.
Sub aspectul temeiniciei, s-a reținut deja că petentul nu a acordat prioritate pietonului aflat în traversare pe sensul său de mers.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, aplicarea criteriilor prevăzute de art.21 alin.3 O.G.2/2001 arată că sancțiunea aplicată a fost dozată în mod corect, având în vedere gravitatea faptei, dar și neasumarea săvârșirii acesteia de către petent.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul C. C. (cu domiciliul procesual ales în Iași, ., parter, jud.Iași, la cabinet de avocat C. H.) în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Iași.
Cu apel la Tribunalul Iași (care se depune la Judecătoria Iași), în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2014.
Președinte Grefier
Z.L.F.M. N.Z.
Red/ Tehnored Z.L.F.M.
4 ex./10.12.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








