Plângere contravenţională. Sentința nr. 2339/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2339/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 37134/245/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2339

Ședința publică din data de 14 februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. I.

GREFIER: P. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul C. T. și pe intimatul I. IAȘI - BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contraventionala.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 07.02.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 14.02.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cereri de chemare în judecată, instanța reține următoarele:

Prin plângerea contravențională formulată la data de 18.11.2013, petentul C. T., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Iași, a solicitat instanței de judecată anularea procesului verbal contestat.

În motivare, s-a arătat că la data de 1.11.2013 în timp ce își derula serviciul de taximetrist cu taxi cu numărul de înmatriculare_ ,în jurul orei 19:20 a oprit pe . intersecției cu . permite unui client să coboare ,fapt dovedit de bonul fiscal pe care il atașează cererii. Susține petentul că există trei benzi de circulație pe sens, că oprirea s-a realizat pe banda 1 și că traficul nu a fost periclitat. Ulterior a fost oprit de un echipaj de poliție, petentul aducând la cunoștință agenților situația descrisă. Susține petentul că agenții au efectuat un control amănunțit al actelor, inclusiv al trusei medicale și au refuzat să verifice bonul fiscal. Staționarea în contextul controlului a fost realizată pe o durată de 20 minute, iar la fața locului nu se afla nici un martor apt să ateste situația de fapt.

Au fost anexate plângerii o copie a procesului verbal, o copie a bonului fiscal, copia cărții de identitate, permis și certificat profesional petent.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei taxă de timbru.

La data de 10.12.2013, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiat a plângerii. S-a arătat că petentul a fost sancționat contravențional pentru reținerea în sarcina sa a următoarei pretinse fapte contravenționale: la data de 1.11.2013 a condus auto marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_ ,pe .. Iași, iar în apropierea intersecției cu . neregulamentar. Fapta a fost încadrată în prevederile art. 108 alin. 1 litera a pct. 8 din OUG 195/2002. sub aspect probatoriu, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. La data de 30 decembrie 2013, intimatul a depus raportul agentului constatator. Petentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat criticile inițiale.

La primul termen de judecată fixat în cauză – 7.02.2014, instanța a procedat la încuviințarea probei cu înscrisuri,aluat act de faptul că petentul nu este prezent și nu pot fi materializate garanțiile CEDO, a procedat la închiderea dezbaterilor și reținerea cauzei spre competentă soluționare. Pronunțarea a fost amânată pe o perioadă de 7 zile.

Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele.

Prin procesul verbal CP numărul_, încheiat la data de 1.11.2013,petentul a fost sancționat prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 160 lei, pentru reținerea în sarcina sa a următoarei pretinse fapte contravenționale: la data de 1.11.2013 a condus auto marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_ ,pe .. Iași, iar în apropierea intersecției cu . neregulamentar. Fapta a fost încadrată în prevederile art. 108 alin. 1 litera a pct. 8 din OUG 195/2002. procesul verbala fost semnat personal de petent cu următoarele obiecțiuni consemnate: „ am oprit pentru a coborî un client”. Plângerea a fost formulată în termen legal ,de 15 zile de la comunicare.

Plângerea contravențională atrage incidența art.6 CEDO, în latura sa penală, constituind o “acuzație in materie penală”, cu respectarea tuturor garanțiilor oferite de CEDO în materie penală. Așa cum a arătat Curtea “distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de art. 6 din Convenție acuzațiilor în materie penală” (Hotărârea pronunțată în cauza Ozturk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50-56).

În scopul determinării faptului dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter "penal" în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, par. 29);

Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ, dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)

În ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special, iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire, suntem în prezența unei acuzații în materie penală (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32);

Natura și gravitatea sancțiunii aplicate precum și sancțiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul și scopul art. 6 din Convenție (Decizia pronunțată în cauza Dorota Szott-Medinska și alții împotriva Poloniei din 09.10.2003);

România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza A. împotriva României, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională (paragr. 66-69 din Hotărârea A. împotriva României).

Instanța apreciază că amenda în cuantum de 160 lei are scop sancționator și nu de prevenire ( în principal), iar fapta are caracter general, fiind susceptibile de a imprima obiectului prezentei plângeri, caracterul de „acuzație în materie penală”.

Instanța reține că petentul beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, precum și de toate garanțiile oferite de latura penală a art. 6 CEDO, care au fost instituite cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților. Sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.

Instanța notează că în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Obiectul oricărei plângeri în materie contravenționale este reprezentat de verificarea efectivă de către instanță, pe baza tuturor probelor încuviințate și administrate dacă fapta contravențională există și a fost săvârșită cu vinovăție de către contestator.

Analizând cu prioritate aspectele de legalitate și temeinicie ale procesului verbal contestat, instanța constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 16 din OG2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Din studierea procesului verbal depus în copie la dosarul cauzei se poate observa că acesta este de natură a răspunde cerințelor legale imperative astfel descrise. Instanța va reține că nu au fost formulate critici de legalitate a procesului verbal și că nu există aspecte care să fi putut fi puse în discuție de instanță din oficiu.

Instanța va realiza punerea în balanță a prezumției de nevinovăție, garantate oricărei persoane cu prezumția de legalitate a procesului verbal și va proceda la analizarea fiecăreia dintre cele două fapte reținute.

Jurisprudența CEDO nu interzice recunoașterea de către legislațiile naționale a prezumțiilor legale, acestea putând avea valoare probatorie în cadrul procedurii interne, fără însă a avea o valoare absolută. Mai mult, această prezumție nu poate interfera cu prezumția de nevinovăție care trebuie respectată în cadrul procedurii contravenționale.

Astfel, instanța trebuie să asigure justul echilibru între aplicarea principiului legalității procesului verbal și cel al nevinovăției până la proba contrarie a petentului. Justul echilibru nu poate fi atins decât în măsura în care prezumția de legalitate este dublată de un probatoriu care să o susțină, sarcina probei revenind intimatei.

Pentru a forma opinia instanței, dincolo de orice îndoială rezonabilă, constatările din procesul verbal trebuie să se bazeze pe o . probe apte de a demonstra situația de fapt reținută.

Se poate observa că petentul nu a negat oprirea în zona indicată ( în imediata apropiere a unei intersecții), însă a susținut pe de o parte că a fost nevoit să oprească pentru a coborî un client, iar pe de altă parte că nu a încurcat traficul. Instanța reține că în acest context, revine petentului obligația de a dovedi cauzele exoneratoare de răspundere. În ceea ce privește bonul fiscal depus la dosar, acesta poate demonstra existența unei comenzi cu privire la care destinația a fost atinsă la 19:15 minute în aceeași zi, fără a putea proba traseul, durata opririi pe . aspecte dintre cele invocate. Potrivit dispozițiilor din OUG 195/2002 se consideră oprire orice imobilizare voluntară a unei vehicul pe un drum public, pe o durată ce nu depășește 5 minute. Oprirea descrisă de procesul verbal și petent are un caracter voluntar, fără urmă de echivoc. Motivația petentului nu poate fi încadrată în nici una dintre situațiile de excludere a caracterului contravențional al faptei ( descrise expres și limitativ de OG 2/2002). Astfel, instanța reține caracterul obiectiv, real al faptei descrise de procesul verbal. Simpla susținere a petentului conform căreia oprirea sa nu împiedica traficul rutier nu poate fi luată de asemenea în considerare la reținerea întrunirii elementelor conținutului constitutiv al faptei, simpla lipsă a unor consecințe concrete (în plus, nedovedită sub nici un aspect) neputând echivala cu o lipsă a pericolului social.

Cu privire la sancțiunea aplicată, amenda în cuantum de 160 lei, instanța reține că în raport de împrejurările faptei ( recunoașterea modului de oprire consemnat), locul opririi, atitudinea procesuală a petentului se impune aplicarea sancțiunii amenzii cu avertismentul, acesta din urmă fiind de natură a răspunde cerințelor de proporționalitate și scopurilor oricărei sancțiuni ( represiv și de reeducare).

Astfel, instanța va admite doar în parte plângerea și va proceda la înlocuirea amenzii în cuantum de 160 lei cu sancțiunea avertismentului, menținând toate celelalte dispoziții ale procesului verbal. Se va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. T., domiciliat în . C., județ Iași, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Iași, cu sediul în M. C. nr.6.

Dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal . numărul_, încheiat la data de 1.11.2013 cu sancțiunea avertismentului și atrage atenția petentului asupra consecințelor faptei sale.

Menține toate celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile comunicare.

Pronunțată astăzi, 14 februarie 2014, în ședință publică.

Președinte, Grefier,

Red/tehn. jud.II

4 ex, 3.03._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2339/2014. Judecătoria IAŞI