Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9895/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9895/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-07-2014 în dosarul nr. 7717/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Camera de Consiliu din 18.07.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER-P. A. -M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9895
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu parata I. A., având ca obiect cerere de valoare redusă .
La apelul nominal se prezintă cons.jr.Raduc M. pentru reclamanta-parata, lipsește parata-reclamanta.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea parților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:
Instanța pune in discutie exceptia necompetentei generale a instantelor judecătorești, invocata de către parata, prin întâmpinare.
Cons.jr Raduc M. pentru reclamanta solicita respingerea exceptiei ca neintemeiata.
Instanța respinge exceptia necompetentei generale a instantelor judecătorești, invocata de către parata, prin întâmpinare, având in vedere faptul că, in raport cu dispozitiile art. 94 lit.j din Codul de procedura civila, instanța este competenta in solutionarea cauzei. Inserarea clauzei contractuale privind soluționarea pe cale amiabilă a neînțelegerilor nu constituie o prevedere de competentă legală.
Instanța pune in discuție excepția tardivității formulării intampinarii, invocata de către reclamanta.
Cons.jr Raduc M. pentru reclamanta pune concluzii de admitere a exceptiei.
Instanta respinge excepția tardivității formulării intampinarii, invocata de către reclamanta, ca neintemeiata, având în vedere că actul procedural al întâmpinării a fost formulat in termenul prevăzut de art. 1029 alin 4, fiindu-i comunicata pârâtei acțiunea la data de 10.04.2014, iar întâmpinarea a fost înregistrată la data de 12 mai 2014, in ultima zi a termenului socotit pe zile libere conform art. 181 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Instanța, având in vedere faptul ca parata-reclamanta nu a inteles sa precizeze obiectul cererii reconventionale, invoca si pune in discutie exceptia nulitatii cererii reconventionale pentru lipsa obiectului.
Cons.jr Raduc M. pentru reclamanta pune concluzii de admitere a exceptiei.
Cu privire la apărările invocate de către pârâtă referitoare la forma cererii de chemare în judecată, instanța constată că nu se invocă în realitate nicio excepție procedurală, cererea de chemare în judecată îndeplinind toate condițiile prevăzute în acest sens de din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, respectiv art. 194 și art. 1028.
Instanța acorda cuvantul asupra probelor:
Cons.jr Raduc M. pentru reclamanta solicita administrarea in cauza a probei cu inscrisurile depuse la dosar si precizeaza ca nu mai are cereri de formulat.
Apreciind asupra utilității,pertinentei si concludentei probei cu înscrisuri, instanța constată că aceasta tinde să ducă la justa soluționare a cauzei, considerent pentru care în temeiul dispozițiilor art. 258 coroborat cu art.254 si 255 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, o încuviințează.
Nemaifiind probe de administrat si alte cereri de formulat, instanța constata cauza in stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:
Cons.jr Raduc M. pentru reclamanta solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formulata, cu obligarea debitoarei si la plata cheltuielilor de judecata.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri în completare, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe excepția nulității cererii reconvenționale pentru lipsa obiectului și pe fondul cererii.
INSTANȚA:
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._ /05.03.2014, reclamanta .. a chemat in judecată, pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă, pe pârâta I. A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 723,75 lei, cu titlu de debit principal datorat, urmând a se calcula penalități de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere de la data scadenței fiecărei rate stabilită conform angajamentului de plată nr. 2/25.10.2012 și până la data înregistrării cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, in baza contractului nr. 270/p din 21.03.2012, a prestat pârâtei servicii, insă, întrucât aceasta nu a înțeles să-si achite obligațiile contractuale privind plata prețului, s-a acumulat debitul solicitat. De asemenea, reclamanta a arătat că pârâta datorează penalități de întârziere de 0,15 % pe zi de întârziere.
În drept, reclamanta a invocat disp.art.1270 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, art. 1025-1032 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, art. 969 din Codul civil decretat în 1864 și contractul nr._/26.07.2012.
Cererea a fost legal timbrată si redactată conform formularului prevăzut de art. 1028 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Atașat cererii, a depus in copie înscrisuri .
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, nulitatea absolută a contractului de prestări servicii pentru clauze abuzive și nulitatea relativă a contractului pentru vicierea consimțământului fiind în eroare cu privire la penalitățile percepute, inexistența unei somații de punere în întârziere. De asemenea, pârâta a invocat neexecutarea corespunzătoare a contractului de către reclamantă.
Pârâta a intitulat înscrisul depus la filele 22-26 întâmpinare și cerere reconvențională, fără însă a preciza în concret care sunt pretențiile formulate în contradictoriu cu reclamanta din prezenta cauză.
Judecata s-a desfășurat conform art. 1029 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, cu dezbatere orală, in camera de consiliu, cu citarea părților.
Reclamanta a invocat excepția tardivității formulării întâmpinării, excepție ce a fost respinsă în ședința publică din 18.07.2014, instanța invocând din oficiu excepția nulității cererii reconvenționale pentru lipsa obiectului.
Conform art. 248 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 instanța se va pronunța mai întâi pe excepții de procedură și de fond care fac inutilă cercetarea în fond a pricinii.
Astfel, instanța reține asupra excepției nulității cererii reconvenționale pentru lipsa obiectului că potrivit art. 196 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 cererea care nu cuprinde numele și prenumele, după caz denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă.
Analizând cererea reconvențională formulată de pârâta I. A. în prezenta cauză la filele 22-26, instanța constată că nu poate determina în concret și în clar care sunt pretențiile formulate în contradictoriu cu reclamanta din prezenta cauză.
Obiectul cererii de chemare în judecată este pretenția concreta a reclamantului, ceea ce solicita prin cerere. Obiectul cererii are o importanță deosebită pentru determinarea competenței, admisibilității unor mijloace de proba, fixarea taxei de timbru etc. De asemenea, instanța este legată de obiectul cererii determinat de către parte, judecătorul neputând să se pronunțe decât asupra a ceea ce formează obiectul pricinii deduse judecății.
Obiectul trebuie să fie licit, să nu vină în conflict cu legea, să fie posibil, reclamantul să nu solicite instanței obligarea pârâtului la ceva ce nu s-ar putea realiza, și determinat sau determinabil .
Având în vedere că prin cererea reconvențională nu s-a precizat un obiect determinat și nici determinabil, instanța va admite excepția nulității cererii reconvenționale pentru lipsa obiectului și, astfel, va anula cererea reconvențională ca lipsită de obiect.
Pe fond, analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Intre pârâtă si societatea reclamantă s-a încheiat contractul nr. 270p/21.03.2012 de prestări servicii, fila 11.
În îndeplinirea obligațiilor asumate prin acest contract, reclamanta a prestat pârâtei lucrări de termoizolații, servicii pentru care a emis facturile fiscale depuse la dosar, pe care pârâta nu le-a achitat.
Potrivit art. 1025 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 „prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua in considerare dobânzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței”.
Instanța reține că, în acord cu prevederile art. 1025 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, prezenta cauză se circumscrie domeniului de aplicare a procedurii cererilor cu valoare redusă, atât prin prisma naturii raportului juridic, cât și prin prisma valorii obiectului cererii (situat sub pragul de 10.000 lei).
În drept, instanța retine că prezentul litigiu se ghidează după dispozițiile de drept material actualului Cod Civil. Urmărind dispozițiile de aplicare a legii în timp inserate în art. 6 alin.2 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, instanța notează că unul dintre principiile fundamentale este reprezentat de neretroactivitatea legii civile. În acord cu art. 102 alin.1 din Legea 71/2011, „ contractul este supus dispozițiilor legii in vigoare la data când a fost încheiat in tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea si încetarea sa.”
Art. 4 al contractului nr. 270p/21.03.2012, încheiat cu pârâta, prevede valoarea contractului ca fiind de 923,75 lei, suma fiind achitată în 6 rate lunare. Conform art. 15 partea care nu își îndeplinește obligațiile contractuale în termenele și modalitățile convenite, datorează celeilalte părți penalizări de 0,15 % din valoarea obligației pentru fiecare zi de întârziere.
Potrivit art. 1270 alin 1 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante.
În materia răspunderii contractuale, câtă vreme creditorul a făcut dovada existenței unei creanțe, revine debitorului sarcina de a proba efectuarea plății, prin aplicarea principiului general statuat prin dispozițiile art. 249 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, conform căruia acela ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Or, în prezenta cauză, pe baza probelor administrate rezultă că suma a fost facturată corect, în cuantum de 723,75 lei, cu titlu de debit principal datorat, în termenele legale, însă pârâta nu și-a îndeplinit obligația corelativă, fila 12
De asemenea, instanța constată că prin angajamentul de plată nr. 2 din 25.10.2012, fila 13, pârâta s-a obligat s achite suma restantă de 723,75 lei în 6 rate lunare conform graficului negociat, obligându-se la plata penalităților de 0,15 % pe zi de întârziere.
Astfel, potrivit art. 662 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, creanța este certă atunci când existența sa neîndoielnică rezultă din titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui, precum și exigibilă dacă este ajunsă la scadență sau debitorul este decăzut din beneficiul termenului. După cum se poate observa creanța rezultă în mod direct din înscrisurile depuse, cuantumul sumei facturate este expres indicat și rezultă din totalizarea sumelor pentru fiecare dintre mărfurile indicate în facturi, iar termenul de scadență este împlinit la momentul promovării acțiunii, fiind înscris în angajamentul de plată nr. 2 din 25.10.2012.
Clauza penală este o convenție prin care părțile evaluează anticipat prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării necorespunzătoare sau cu întârziere a unei obligații contractuale și, implicit daunele ce i se cuvin pentru acoperirea acestuia. În cauza dedusă judecății, aceste daune, stabilite anticipat și convenționale, au natură moratorie, fiind datorate pentru întârzierea în executarea obligației.
Întrucât pârâta a acceptat contractul nr. 270p/21.03.2012 cât și angajamentul de plată nr. 2/25.10.2012 însușindu-și conținutul acestora prin semnătură, aceasta și-a însușit implicit și conținutul clauzei penale stipulate în contract, referitoare la plata penalităților de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere.
În prezența clauzei penale, instanței nu îi este permis să verifice întinderea prejudiciului suferit de către creditor și nici să ceară creditorului să dovedească întinderea prejudiciului efectiv suferit. Clauza penală fiind rezultatul unui acord de voință, este obligatorie pentru părți și pentru instanță. Pârâta a acceptat o astfel de evaluare a prejudiciului născut prin neexecutarea obligației.
Observând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată că acestea susțin caracterul cert, lichid și exigibil al creanței de 723,75 lei, cu titlu de debit principal datorat, urmând a se calcula penalități de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere de la data scadenței fiecărei rate stabilită conform angajamentului de plată nr. 2/25.10.2012 și până la data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 05.03.2014, având în vedere că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere până la plata efectivă a debitului principal.
În ceea ce privește apărările formulate de către pârâtă prin întâmpinare, instanța le va respinge în totalitate ca neîntemeiate, pentru considerentele ce urmează:
1. Existența clauzelor abuzive. Raporturile contractuale dintre reclamantă și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionisti și consumatori, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un profesionist (reclamanta) și consumatori (pârâta), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege, contract având ca obiect prestarea de servicii.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Lipsa de negociere. Potrivit art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens.
Instanța învederează că, potrivit Legii nr. 193/2000, un consumator are dreptul la negocierea clauzelor contractului încheiat cu un profesionist, dar acestuia din urmă nu îi revine obligația de a avea el inițiativa negocierii. Profesionistul își manifestă disponibilitatea de încheiere a contractului în anumite condiții prezentate consumatorului, urmând ca acesta din urmă, în măsura în care nu este mulțumit de condițiile propuse, să încerce negocierea clauzelor contractului ce urmează a fi încheiat. Practic, prin obligația profesionistului de a dovedi împrejurarea că acel contract a fost supus negocierii cu consumatorul trebuie să se înțeleagă că va reveni profesionistului sarcina de a proba faptul că a creat condițiile pentru consumator ca acesta să ia cunoștință de conținutul contractului pe care ar urma să-l încheie, să-i înțeleagă consecințele și să-i asigure consumatorului posibilitatea de a negocia clauzele acelui contract. Ar fi excesiv și contrar uzanțelor comerciale să se ceară profesionistului să inițieze el negocierea contractului, atât timp cât consumatorul nu-și exprimă vreo nemulțumire cu privire la acesta.
Din ansamblul clauzelor înserate în contractul analizat, instanța constată că reclamanta a oferit pârâtei posibilitatea concretă a negocierii clauzelor contestate, așa cum rezultă din simpla negociere a modalității de plată a debitului din forma finală a contractului la care părțile au ajuns, respectiv plata în 6 rate lunare.
Scopul dispozițiilor Legii nr. 193/2000 este acela de asigurare a unui grad de protecție adecvat consumatorilor față de abuzurile ce pot fi realizate de către profesioniști. Însă, totodată, instanța de judecată trebuie să urmărească ca aplicarea acestor dispoziții legale să nu fie deturnată de la acest scop, prin deschiderea abuzurilor exercitate din partea consumatorilor prin formularea unor apărări precum cea de față, prin care se încearcă în realitate neexecutarea obligațiilor contractuale.
Curtea Europeană de Justiție a statuat în cauza Murciano Quintero c. Oceano Grupo Editorial SA, publicată la 18 martie 2005 (C -240/98, C -241/98, C-243/98, C-244/98) că scopul Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive încheiate de consumatori (și implicit al actelor normative interne care o transpun) este ocrotirea consumatorului care se află din momentul negocierii și până la semnarea contractului într-o poziție de inferioritate. Însă această prezumție nu poate fi folosită pentru a legitima ulterioare apărări prin care se urmărește aplicarea fără deosebire a dispozițiilor Legii nr. 193/2000.
Totodată, pentru reținerea clauzelor abuzive, se impune și ca acestea să fi creat, în detrimentul consumatorului (pârâta) și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Or, din probatoriul administrat și din natura clauzelor contractuale instanța nu poate reține existența unui astfel de dezechilibru, fiind în prezența unui contract prin care ambele părți și-au asumat drepturi și obligații reciproce, clauzele negociate nefiind ambigue sau ilizibile. Dimpotrivă, cuantumul obligației și modalitatea concretă de executare prevăzută pentru pârâtă, dovedește buna-credință a reclamantei prin raportare la obligațiile asumate de către acesta din urmă.
Prin urmare, constatând neîmplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, instanța nu poate reține aceste apărări formulate de către pârâtă.
2. Nulitatea relativă a contractului pentru vicierea consimțământului
Conform art. 1248 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular este anulabil.
Potrivit art. 1251 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, contractul este anulabil când au fost nesocotite dispozițiile legale privitoare la capacitatea de exercițiu, când consimțământul uneia dintre părți a fost viciat, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.
Conform art. 1179 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 Condițiile esențiale pentru validitatea unui contract sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimțământul părților, 3. un obiect determinat și licit; 4. o cauză licită și morală.
Potrivit art. 1206 consimțământul este viciat când este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violență.
Conform art. 1207, partea care, la momentul încheierii contractului, se afla într-o eroare esențială poate cere anularea acestuia, dacă cealaltă parte știa sau, după caz, trebuia să știe că faptul asupra căruia a purtat eroarea era esențial pentru încheierea contractului.
Partea care este victima unei erori nu se poate prevala de aceasta contrar exigențelor bunei-credințe, conform art. 1212.
Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la dispozițiile legale mai sus citate, instanța constată că probatoriul administrat nu dovedește întrunirea condițiilor vicierii consimțământului prin eroare, respectiv existența unei erori esențiale la momentul încheierii contractului pentru pârâtă, eroare cunoscută sau care trebuia să fie cunoscută de către reclamantă.
Totodată, instanța subliniază că eventuala existență a clauzelor standard, așa cum ele sunt reglementate de art. 1202 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, nu atrag, prin simpla lor prevedere, sancțiunea nulității. Iar, incidența dispozițiilor Legii nr. 193/2000 a fost respinsă de către instanță potrivit argumentelor de mai sus.
3. Inexistența somației de punere în întârziere prevăzută de art. 1510 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009
Conform art. 1510 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 creditorul poate fi pus în întârziere atunci când refuză, în mod nejustificat, plata oferită în mod corespunzător sau când refuză să îndeplinească actele pregătitoare fără de care debitorul nu își poate executa obligația.
Printr-o succintă analiză a acestui text legal, se observă cu ușurință că dispozițiile invocate de către pârâtă nu sunt incidente față de obiectul cauzei. Aceste dispoziții legale reglementează punerea în întârziere a creditorului, or pârâta are calitate de debitoare.
Pentru punerea în întârziere a debitorului, instanța amintește art. 1535 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, potrivit căruia, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Prin urmare, punerea în întârziere în acest caz nu mai este necesară sub niciuna dintre modalități.
În ceea ce privește cuantumul penalităților datorate, acesta este determinabil conform angajamentului de plată nr. 2/25.10.2012, instanța urmând a obliga pârâta potrivit acestei din urmă convenții accesorii contractului nr. 270p/21.03.2012.
4. Excepția de neexecutare a contractului
Excepția de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligații. Temeiul juridic al invocării excepției de neexecutare a contractului îl constituie interdependența obligațiilor reciproce din contractul sinalagmatic, împrejurare că fiecare dintre aceste obligații constituie cauza juridică a obligației corelative.
Pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului este necesar ca obligațiile reciproce ale părților să-și aibă temeiul în același contract, fiind necesar ca din partea celeilalte părți să existe o neexecutare, chiar parțială, dar suficient de importantă. De asemenea, neexecutarea trebuie să nu se datoreze faptei înseși a celui care invocă excepția, iar părțile să nu fi convenit un termen de executare a uneia dintre obligațiile reciproce.
Din coroborarea probatoriului administrat instanța constată că pârâta nu a făcut dovada neexecutării contractului de către reclamantă, susținerile acesteia din întâmpinare privind executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin contractul nr. 270p/21.03.2012. de către reclamantă neputând fi reținute conform principiului reglementat de art. 249 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, respectiv cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
Pentru toate aceste considerente de drept și de fapt, instanța va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . și va obliga pârâta I. A. să achite reclamantei suma de 723,75 lei, cu titlu de debit principal datorat, urmând a se calcula penalități de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere de la data scadenței fiecărei rate stabilită conform angajamentului de plată nr. 2/25.10.2012 și până la data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 05.03.2014.
În baza art.453 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, va fi obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată in cuantum de 550 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția nulității cererii reconvenționale pentru lipsa obiectului.
Admite cererea de chemare în judecată formulată în cadrul procedurii cu privire la cererile de valoare redusă de reclamanta .., având CUI RO19789133, cu sediul în Iași, . în contradictoriu cu pârâta I. A., cu domiciliul în Iași, .. 55 b, ., .>
Obligă pârâții să achite reclamantei suma de 723,75 lei, cu titlu de debit principal datorat, urmând a se calcula penalități de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere de la data scadenței fiecărei rate stabilită conform angajamentului de plată nr. 2/25.10.2012 și până la data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 05.03.2014.
Anulează cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă I. A. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă .., ca fiind lipsită de obiect.
Obligă pârâta I. A. să achite reclamantei .. suma de 550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.07.2014.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A.-M.
Red/ Teh. I.C.
4 ex/09.10.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9082/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6931/2014.... → |
|---|
