Plângere contravenţională. Sentința nr. 2950/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2950/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 36472/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civillă Nr. 2950/2014
Ședința publică de la 26 Februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. I. I.
Grefier I. A. C.-C.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent C. DE A. A. F. și pe intimat C.N.A.D.N.R . SA, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea pentru 20.02.2014 și ulterior data de astăzi, când:
INSTANȚA,
La data de 28.12.2011 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași plângerea formulată de petenta C. DE A. A. F. prin care aceasta a solicitat ca instanța să constate prescripția executării amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție . 13 nr._/27.08.2013 întocmit de intimata C. SA- CESTRIN, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii petenta a arătat că la 11.11.2013 reprezentantul său legal a participat la o întâlnire privată la Aldo Office Center din Iași, .. 4, locație unde, până în anul 2009 și-a avut sediul. Fiind recunoscut de o persoană responsabilă cu activitățile administrative din această incintă, reprezentantului petentei i s-a predat un plic în care se afla procesul verbal. În condițiile în care sediul petentei este în Iași, ..27, ..2, . să dea eficiență prevederilor art.14 din OG nr.2/2001 care prevedere că necomunicare procesului verbal în termen de o lună atrage prescripția executării amenzii.
Intimata a formulat întâmpinare. A invocat excepția tardivității plângerii, fiind depășit termenul de 15 zile prevăzut de lege. Procesul verbal a fost comunicat la adresa declarată de petentă la data înscrierii mașinii în circulație. Întrucât petentul nu a depus diligențele pentru schimbarea certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate a mașinii, deși avea această obligație potrivit art.2 din Ordinul nr. 1501/2006, neconcordanța se datorează culpei sale exclusive. În orice caz nu se poate reține culpa procesuală a intimatei pentru obligarea ei la cheltuieli de judecată deoarece aceasta a reținut în mod corect că nu exista rovinietă valabilă.
Petenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că oricum comunicarea procesului verbal nu s-a făcut la sediul inițial, pe adresa căruia s-a făcut înregistrarea autoturismului, respectiv Iași, ..4, în incinta NH Business SRL, ci în Iași, ..4, mezanin.
Excepția tardivității plângerii a fost unită cu fondul cauzei potrivit art.248 alin.4 C.proc.civ.
La dosarul cauzei a fost depuse în copie certificată pentru conformitate cu originalul procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, procesul verbal de afișare datat 10.09.2013, contracte de închiriere, alte înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut, urmare a controlului efectuat la 27.08.2013 în loc. Vulturești, că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei C. de avocat F. G. A. a circulat fără rovinietă valabilă. Petentei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii de 250 RON în baza art. 8 din OG nr.15/2002, cuantumul despăgubirii fiind indicat în înștiințarea de plată.
Analizând respectivul proces verbal, instanța constată că nu este afectat de nicio cauză de nulitate absolută care să poată fi reținută și din oficiu potrivit art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Potrivit art. 27 alin.1, 14 alin.2, 25 alin.2 din OG nr.2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia iar executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Prezenta plângere pune în discuție corectitudinea comunicării procesului verbal întocmit pe numele petentei și consecințele cu privire la respectarea termenului de formulare a plângerii și prescripția sancțiunii amenzii aplicate.
La data de 23.07.2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nr.10.2013 în recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
În speță este vorba despre un proces verbal de contravenție încheiat ulterior acestei date încât intimata avea obligația de a se conforma deciziei în sensul de iniția procedura de comunicare mai întâi prin poștă cu aviz de primire. Or intimata a procedat direct la afișarea procesului verbal ceea ce reprezintă o comunicare neconformă cu prevederile legii astfel cum aceasta fusese interpretată de instanța competentă în acest sens.
În speță este de asemenea relevantă adresa la care s-a realizat afișarea atestată de procesul verbal datat 10.09.2013, în condițiile în care petenta își schimbase sediul încă din anul 2012, sediul actual fiind în . certificatului de înregistrare fiscală depus la dosar. Chiar reținând că petenta trebuie să suporte riscul omisiunii de a rectifica sediul său în certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a autoturismului, în sensul că schimbarea sediului fără rectificare în singurele evidențe pe care intimata agent constatator putea și trebuia să le consulte potrivit Ordinului nr.769/2010 și 1501/2006 nu este opozabilă intimatei, se constată totuși că procesul verbal din 10.09.2013 menționează că afișarea s-a făcut în Iași, .. 4, fără alte detalii. Or la acest număr se află mai multe spații construite cu destinația de birouri, aspect care este de notorietate locală și care rezultă și din contractele de închiriere depuse de petent, astfel că era potrivit art. coroborat cu art.47 din OG nr2/2001 și art.164 alin.1 lit.c C.proc.civ obligatorie individualizarea etajului (demisol, mezanin) și a apartamentului. Petentul a contestat că s-ar fi realizat o comunicare, fie și prin afișare, la adresa sediului înscris în documentele autoturismului și a susținut că în fapt comunicarea s-a făcut la o adresă ulterioară, intermediară, tot în Iași, ..4 dar distinctă față de adresa inițială. În condițiile în care pe baza procesului verbal de afișare nu rezultă adresa completă unde s-a făcut afișare, instanța reține că nici din această perspectivă intimata nu a făcut dovada unei comunicări legale prin procesul verbal din 10.09.2013.
Pe cale de consecință, în lipsa unei comunicări valabile care să marcheze data de la care începe să curgă termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 C.proc.civ, instanța va respinge excepția de tardivitate invocată de intimată.
Pe fondul plângerii, instanța reține că nu i se solicită o analiză de legalitate și temeinicie a procesului verbal și anularea lui ci exclusiv constatarea intervenirii prescripției executării sancțiunii amenzii, creanța bugetară devenind una naturală, imperfectă. În lipsa unei comunicări valabile a procesului verbal în termen de o lună de la întocmirea lui, în baza art. 14 din OG nr.2/2001 și a considerentelor de mai sus instanța va admite plângerea astfel cum a fost formulată.
În baza art. 453 C.proc.civ, instanța va obliga intimata, aflată în culpă procesuală, la plata cheltuielilor de judecată dovedite de petentă, respectiv taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității.
Admite plângerea formulată de petenta C. de avocat A. F., cu sediul în Iași, .. 27, .. 2, . legal F. A. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/27.08.2013 întocmit de intimata C. SA – CESTRIN .
Constată prescripția executării amenzii de 250 lei aplicată petentei prin procesul verbal menționat.
Obligă intimata să plătească petentei suma de 20 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 26.02.2014
Președinte, Grefier,
OII 21.07.2014 4 ex Pt Grefier, aflat în C.O. semnează Grefier Șef
Secție civilă
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3838/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








