Validare poprire. Sentința nr. 6959/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6959/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 3068/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6959/2014

Ședința publică de la 15 Mai 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. H.

Grefier M. G. P.

Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de creditoarea . în contradictoriu cu debitorii C. L. Golaiesti, P. C. Golaiesti, terț poprit D. R. a Finantelor Publice Iași, Trezoreria Iasi, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 24.04.2014, susținerile apărătorului ales al creditoarei fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din hotărâre, când, din lipsă de timp pentru deliberări, s-a amânat pronunțarea la data de 08.05.2014 și pentru azi, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 30.01.2014, creditoarea . în contradictoriu cu debitorii C. L. și Primăria C. Golăiești, reprezentați de primar, și terțul poprit Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, respectiv Trezoreria Iași, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună validarea popririi înființate până la concurența sumei de_,27 lei reprezentând debit și cheltuielile de executare, poprire ce face obiectul dosarului nr. 1165/2013 al. B. I. D. și S. C..

În motivare, creditoarea a arătat că solicită validarea popririi până la concurența sumei de precizate, sumă datorată de debitori în baza ordonanței nr. 411/2013, pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr._ .

Debitorilor li s-a pus în vedere să achite suma indicată în titlul executoriu, însă aceștia nu s-au conformat; creditoarea a solicitat punerea în executare silită, fiind emisă adresa de înființare a popririi, terțul poprit nerespectând însă dispozițiile legale.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 789 N C.P.C.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Cererii i-au fost atașate înscrisurile aflate în dosar de executare 1165/2013 executor judecătoresc S. C..

Cererea a fost legal timbrată.

Debitorul Primăria comunei Golăiești a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de validare, raportat la dispozițiile art. 2 din OUG nr. 22 din 2002, nefiind împlinit termenul de 6 luni la care se face referire în actul normativ.

Terțul poprit a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii creditoarei, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește. Astfel, a arătat că trezoreria este o structură fără personalitate juridică, nu poate fi parte într-un dosar în nume propriu. De asemenea, trezoreria nu datorează sume de bani debitorilor. La Trezoreria Iași are cont deschis . adresa nr. 3985 i s-a comunicat acesteia obligația de a comunica în scris unității teritoriale a Trezoreriei Statului informații în legătură cu sumele existente în conturi la data primirii adresei de înființare a popririi, în situația netransmiterii acestei adrese, urmând ca unitatea de trezorerie să procedeze la indisponibilizarea sumelor existente în conturi. Ulterior, s-a comunicat executorului judecătoresc că a fost înființată poprirea asupra conturilor debitoarei deschise la Trezoreria Mun. Iași.

A mai arătat că Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Mun. Iași nu datorează sume de bani debitorilor C. L. Golăiești și Primăria comunei Golăiești, motiv pentru care nu poate fi considerat terț poprit.

În drept, a invocat art. 205 C., OG nr. 22 din 2002, Legea nr. 110 din 2007, OG nr. 4 din 2011, Legea nr. 92 din 2011.

S-au atașat copii ale dosarului de executare nr. 1165/2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

Titlul executoriu în cauză este reprezentat de sentința civilă ordonanța nr. 411 din 21 martie 2013 prin care a fost admisă cererea creditoarei . și obligați debitorii C. L. Golăești și primăria Golăești să plătească în solidar creditoarei suma de_,64 lei reprezentând debit neachitat, în conformitate cu facturile fiscale nr. 128 din 31.08.2009 și nr. 182 din 31.05.2012 și suma de 344 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. La data de 12.06.2013 s-a înregistrat la executorul judecătoresc S. C. I. cererea de executare silită formulată de creditoarea . prin care s-a solicitat executarea silită a debitorilor menționați în titlul executoriu cu privire la obligația de plată a sumei de_,64 lei, a sumei de 344 lei cheltuieli de judecată, a cheltuielilor de executare.

În baza încheierii de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc S. C. I. a somat la 21.06.2013 ambii debitori pentru plata sumelor indicate în cererea de executare silită. Ulterior, prin adresa din 20.01.2014, în dosar de executare 1165/2013, în conformitate cu dispozițiile art. 782 și urm N. C.pr.civ, a declarat înființată poprirea asupra veniturilor obținute de debitori de la terțul poprit Trezoreria Iași, adresa fiind comunicată terțului poprit la data de 21.01.2014, așa cum reiese din procesul verbal de comunicare, din dosarul de executare.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit, invocată de acesta, instanța urmează a dispune respingerea excepției. Terțul poprit este parte a raportului juridic execuțional atât timp cât executorul judecătoresc a comunicat acestuia înființarea popririi, astfel cum rezultă din copia dosarului de executare. Mai mult decât atât, analiza existentei raportului juridic obligational concret dintre terț poprit și debitor privește fondul cauzei si nu calitatea procesuală pasivă a persoanei ce deține această calitate în adresa de înființare a popririi și în procesul de validare a popririi.

În drept, instanța reține incidența dispozițiilor art. 780 alin. (1) din Noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Preliminar, pentru a se dispune înființarea și validarea popririi, este necesar ca între debitor și terțul poprit să existe raporturi juridice de creanța, ce derivă dintr-un contract, din lege, plata unei creanțe bugetare sau dintr-un fapt juridic.

Potrivit titlului executoriu, debitorii sunt C. L. Golăiești și Primăria C. Golăiești, debitori care nu au patrimoniu propriu și nici conturi deschise la Trezoreria Iași. C. local este un organ deliberativ iar primăria este o structură funcțională, ambele fiind finanțate de bugetul unității administrativ teritoriale la nivelul căreia funcționează, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 215 din 2001.

În cadrul executării silite, raportul juridic obligațional direct care dă justificarea emiterii unei adrese de înființare a popririi privește alte persoane, neputându-se în nici un caz afirma că terțul poprit Trezoreria Iași ar datora vreo sumă de bani debitorilor C. L. Golăiești sau Primăria C. Golăiești.

În aceste condiții, dând eficiență prevederilor art. 789 al. 4 din Noul Cod Procedură Civilă, instanța va respinge acțiunea, cu consecința desființării popririi înființate de executorul judecătoresc S. C. I. cu referire la debitorii C. L. Golăiești, Primăria C. Golăiești și terțul poprit Trezoreria Municipiului Iași.

Întrucât cererea creditoarei va fi respinsă, urmează a fi respinsă și cererea acesteia privind cheltuieli de judecată, conform art. 452 din NCPC.

De asemenea, raportat la dispozițiile art. 716 din NCPC, instanța va obliga creditoarea să suporte cheltuielile ocazionate de fotocopierea dosarului de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit D. Generala R. a Finantelor Publice Iasi Trezorerie si contabilitate Publica a Mun. Iasi.

Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă având ca obiect validare poprire formulată de creditorul ., cu sediul in Iasi, . si Sfânt, nr. 49d, in contradictoriu cu debitorii P. C. Golaiesti si C. L. Golaiesti si tertul poprit D. Generala R. a Finantelor Publice Iasi, cu sediul in Iasi, .. 26.

Desfiinteaza poprirea infiintata de executorul judecătoresc S. C. I. in dosarul nr. 1165/2013 prin adresa emisa la 20.01.2014 catre tertul poprit Trezoreria Iasi.

Obligă creditoarea sa plateasca suma de 27,28 lei cheltuieli de fotocopiere catre executorul judecatoresc S. C. I..

Respinge cererea creditoarei privind cheltuieli de judecata.

Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare, caz in care apelul se va depune la Judecatoria Iasi.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 mai 2014 .

Președinte, Grefier,

HL PM

RED/TEHN: HL

5 EX/ 10 iunie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 6959/2014. Judecătoria IAŞI