Plângere contravenţională. Sentința nr. 6364/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6364/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 37891/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 30.04.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER - P. A. M.
SENTINȚA CIVILĂ nr. 6364
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe petentul D. V., in contradictoriu cu intimatul I. IAȘI - SECTIA RUTIERĂ -B.D.N.E., având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 25.04.2014, fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsa de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astazi, când:
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată la data de 25.11.2013 sub număr de dosar_, petentul D. V. a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.11.2013 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, solicitând anularea acestuia și înlăturarea sancțiunii complementare.
În fapt, petentul a arătat că cele menționate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu corespund realității, neefectuând manevra de depășire astfel cum a fost reținută în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe art. 31 din O.U.G. nr. 2/2001.
A fost anexată plângerii copie de pe procesul-verbal contestat.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal contestat este legal întocmit, nu conține vicii de formă sau de fond și respectă prevederile O.G. nr. 2/2001.
În prezenta cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri, înregistrare video și proba testimonială.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul - verbal . nr._/17.11.2013, petentul D. V. a fost sancționat cu 4 puncte amendă în cuantum de 320 lei și cu sancțiunea complementară a suspendării exercițiului dreptului de a conduce, pentru faptul că pe data de 17.11.203, ora 16:27, DN 24 Km 172+400 m, Schitu D., ar fi fost depistat conducând autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, efectuând manevra de depășire a unui alt autovehicul și a încălcat marcajul longitudinal continuu, faptă care, conform procesului-verbal, este prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3, lit. e, din O.U.G. nr. 195/2002. De asemenea, petentul a fost sancționat cu avertisment, pentru că ar fi avut în partea din spate plăcuțele de înmatriculare deterioarate, faptă care, conform procesului-verbal, este prevăzută și sancționată de art. 99 alin 1 pct 16 din O.U.G. nr. 195/2012 și cu 2 puncte amendă în cuantum de 160 lei pentru, în aceleași circumstanțe nu ar fi purtat centura de siguranță, faptă care, conform procesului-verbal, este prevăzută și sancționată de art. 108 alin 1 lit a pct 3 din O.U.G. nr. 195/2012
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Potrivit primelor trei alineate ale art. 109 din OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata și actualizată, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră.
Conform art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. 195/2002, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile nerespectarea regulilor privind depasirea.
Potrivit art. 77 alin. 2 din Hotărârea nr. 1.391 din 4 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice marcajul longitudinal format dintr-o linie continua simpla sau dubla interzice încãlcarea acestuia.
Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, constată că plângerea a fost înregistrată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal contestat .
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității exprese.
În ceea ce privește întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța constată că prin modalitatea de întocmire nu s-a adus nicio vătămare petentului, prin urmare nu poate fi atrasă sancțiunea nulității.
De asemenea, nici faptul că în procesul-verbal nu sunt consemnate datele de identificare ale unui martor nu poate fi reținut de către instanță ca un motiv nulitate a acestui act, pentru cele ce urmează.
Potrivit art. 19 din O.G. 2/2001, procesul-verbal se semneazã pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. In cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurãri, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnãtura acestuia, nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator iar în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Din analiza acestui text legal, instanța constată că nerespectarea acestor dispoziții nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității exprese, fiind astfel supuse regulii generale prevăzută de art. 105 din Codul de procedură civilă. Astfel, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Din analiza dispozițiilor art. 19, mai sus enunțate, instanța constată că rațiunea consemnării datelor de identificare ale unui martor este în sensul confirmării împrejurărilor în care a fost încheiat procesul-verbal, respectiv în lipsa contravenientului, a refuzului sau a imposibilității acestuia de a semna procesul-verbal.
Față de aceste argumente, văzând că petentul nu contestă modul de încheiere a procesului-verbal, instanța constată că prin lipsa datelor de identificare ale unui martor sau a motivului pentru care lipsește un astfel de martor nu a adus petentului nicio vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea procesului-verbal.
Totodată, încadrarea juridică corectă a faptei revine în sarcina instanței de judecată, urmând a fi analizată în funcție de această încadrare legalitatea și proporționalitatea sancțiunii aplicate, neputând fi atrasă sancțiunea nulității pentru lipsa încadrării juridice corecte sau a menționării dispozițiilor legale care sancționează contravenția reținută.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Pentru a determina dacă aceste garanții sunt sau nu aplicabile in procedura contravențională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancțiunii, instanța să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzație in materie penală” in sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni.
În cauzele Deweer (27 februarie 1980, . nr. 35, pag. 24, par. 48) și Foti c. Italiei (10,12,1982, . nr. 56, pag. 18) Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înțeles in sensul Convenției prin „acuzație”. In opinia Curții această noțiune trebuie definită mai degrabă în sens formal și se referă la „existența unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei fapte penale”.
Fără îndoială așadar că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o „acuzație” in sensul Convenției astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat in lumina criteriilor instituite prin practica Curții.
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciază, in mod constant ca pentru a determina daca o contravenție poate fi calificată drept “acuzație in materie penală” in sensul Convenției sunt necesare a fi avute in vedere trei criterii: 1)daca textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura si gradul de severitate al sancțiunii aplicate ; toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul si obiectul art. 6 din Convenție.
În aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativa in ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).
Celelalte doua criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.
In examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 sa devina aplicabil este suficient ca fapta sa fie prin natura sa « penala » din punct de vedere al Convenției, sau sa expună persoana vizata unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancționează astfel de fapte, precum cea reținută în sarcina petentului, are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se adresează tuturor cetățenilor) și amenda și măsurile complementare (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv, nu să asigure o reparație pecuniara a unei eventuale daune ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristica distinctiva a sancțiunii penale.
Curtea amintește în cauza A. c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 și 3 din art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție, obligația prezentării probei revenind acuzării și îndoiala folosind în avantajul acuzatului.
Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, în acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat și în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.
Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că petentului i s-a adus la cunoștință, chiar în momentul constatării și sancționării contravenției reținute în sarcina sa de către agentul constatator, acuzația în mod detaliat, asigurându-i-se dreptul de a face obiecțiuni și de a-și construi apărarea, astfel cum rezultă din intocmirea procesului verbal contestat. De asemenea, petentului i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe și de a analiza probele administrate de către intimată în fața instanței de judecată.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri ale agentului constatator.
Faptele reținute în prezenta cauză au fost constatate în mod nemijlocit și direct de către agentul constatator prin propriile simțuri, făcând astfel dovada pănă la proba contrară. Pe cale jurisprudențială Curtea Europeană (cauzele Salabiaku contra Franței - Hotărârea din_ ) a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, admițând posibilitatea existenței unor prezumții de drept sau de fapt în cadrul sistemelor de drept național. Prezumția de veridicitate a procesului-verbal în măsura în care cele consemnate au fost constatate de către agentul constatator în mod direct și nemijlocit prin propriile simțuri trebuie să respecte însă un raport de proporționalitate între scopul urmărit de lege (consolidarea exercitării autorității de stat prin prisma agenților constatatori) și mijloacele utilizate, acest raport fiind respectat în prezenta cauză, petentului asigurându-i-se dreptul de administra probe contrare celor reținute de către agentul constatator
Fiind audiat, martora Bucșu I. R. arată că a circulat alături de petent. Martorul declară că petentul a efectuat depășirea autovehiculului taxi, în dreptul secției de poliție din Schitu D., pe marcaj longitudinal discontinuu. Martorul declară că a ocupat locul din fața dreapta, fiind foarte sigură de cele relatate.
Din înregistrarea video administrată în prezenta cauză, instanța constată că autovehiculul condus de către petent a efectuat două depășiri, prima a început la ora 16:26:48 pe marcaj longitudinal discontinuu și a revenit la ora 16:26:53 pe același marcaj întrerupt. A doua manevră de depășire a fost realizată la data de 16:27:07 pe marcaj discontinuu, petentul revenind la 16:27:11 pe același tip de marcaj.
Față de acest probatoriu administrat și analizat în cele de mai sus, instanța constată că fapta petentului de a fi depășit cu încălcarea marcajului longitudinal continuu nu este dovedită cu certitudine și fără dubiu, nefiind astfel înlăturată prezumția de nevinovăție.
De asemenea, nici fapta contravențională de a fi circulat fără a purta centura de siguranță nu poate fi reținută în prezenta cauză având în vedere că martora audiată B. I. R. a declarat că petentul purta centura de siguranță pe durata deplasării, nefiind astfel dovedită cu certitudine și fără dubiu.
Într-un stat de drept, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor reprezintă valori supreme și sunt garantate (art. 1 alin. 3 din Constituția României), stat de drept definit prin preeminența dreptului, cetățeanul, individul trebuie apărat de către stat, dar și în fața statului și a instituțiilor sale. Aceasta este esența teoriei drepturilor omului. Statul și instituțiile sale se află într-o evidentă poziție de superioritate față de individ care, dacă nu ar fi protejat în drepturile sale, ar putea fi prejudiciat prin eventualele abuzuri ale statului. Teoria drepturilor omului, jurisprudența Curții de la Strasbourg pleacă de la prezumția că statul este în poziția privilegiată din care poate săvârși abuzuri în lipsa garanțiilor acordate persoanelor fizice.
Cu privire însă la fapta contravențională de a fi circulat cu plăcuțele de înmatriculare deteriorate, instanța constată că petentul nu a făcut dovada contrară celor constate prin propriile simțuri de către agentul constatator, fiind prin urmare înlăturată prezumția de nevinovăție.
Având în vedere că pentru această din urmă faptă a fost aplicată sancțiunea avertismentului, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul D. V. împotriva procesului-verbal . nr._/17.11.2013, va anula în parte procesul verbal . nr._/17.11.2013 în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. 3 și cea prevăzută de art. 108 alin 1 lit. a pct.3 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul D. V., având CNP_, cu domiciliul în V., ., .. 20, jud. V. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.11.2013 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, cu sediul în Iași.
Anulează în parte procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.11.2013 în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. 3 și cea prevăzută de art. 108 alin 1 lit. a pct.3 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Menține restul dispozițiilor procesului-verbal care nu contravin prezentei.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2014.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A. M.
Red/Teh I.C.
4 ex/06.07.2014
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 8149/2014. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 7453/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|
