Fond funciar. Sentința nr. 392/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 392/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 30258/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 16 Ianuarie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. O.

Grefier A. M.

SENTINȚA Nr. 392/2014

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR P. și pe pârât C. I., pârât O. DE C. IAȘI, având ca obiect fond funciar rectificare T.P..

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde Av. B. pentru reclamant, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, după care:

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI Iași, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția necompetenței generale a instanței de a soluționa cauza.

Av. B. solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului arătând că reclamantul are calitate în cauză întrucât C. L. întocmește documentația preliminară eliberării titlurilor de proprietate și poate solicita rectificarea acestora, cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii solicită respingerea acesteia acțiunea fiind admisibilă, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI Iași, arată că aceasta are calitate în cauză, iar în ceea ce privește excepția necompetenței generale a instanței de a soluționa cauza artă că raportat și la punctul de vedere al OCPI – ului doar pe baza unei hotărâri judecătorești se poate soluționa această cauză.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepțiilor invocate în cauză.

INSTANȚA,

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 30._ reclamanta C. L. P. de aplicare a legilor fondului funciar a chemat în judecată pe pârâții C. I. și O. de C. și Publicitate Imobiliară Iași, solicitând rectificarea erorilor materială din titlul de proprietate nr. 107.204/06.01.1994.

Acțiunea este scutită de achitarea taxelor de timbru, conform disp. art. 42 din Legea nr. 1/2000 rep.

În motivarea acțiunii se arată că au fost înscrise eronat amplasamentele suprafețelor de teren din titlul de proprietate din litigiu.

Legal citați, pârâții au depus la dosar întâmpinări.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul C. I. a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția inadmisibilității acțiunii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul O. de C. și Publicitate Imobiliară Iași, prin reprezentant legal a solicitat respingerea acțiunii, deoarece respectiva instituție are atribuții doar în ceea ce privește reținerea, depozitarea și arhivarea documentației prealabile emiterii titlului de proprietate întocmită de comisia locală de fond funciar, cât și a părții nedetașabile a titlului de proprietate eliberat și semnat în condițiile legii.

La primul termen de judecată, când părțile au fost legal citate, instanța a pus în discuție excepțiile invocate în cauză și a invocat, din oficiu, excepția necompetenței generale a instanțelor de a soluționa cauza, rămânând în pronunțare asupra acestora.

Instanța constată că prin art. 59 indice 1 din Legea nr. 18/1991 rep., în vigoare de la data de 26.11.2011, s-a prevăzut că îndreptarea erorilor materiale din titlurile de proprietate și rectificarea titlurilor de proprietate se pot face de către O. de cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii Comisiei județene de fond funciar.

Deși instanța de judecată nu poate refuza soluționarea unei cereri, în condițiile în care prin art. 59 indice 1 din Legea nr. 18/1991 rep. s-au stabilit reguli clare cu privire la instituțiile competente să soluționeze, pe cale administrativă, cererile de îndreptare erori materiale și de rectificare a titlurilor de proprietate, urmează a se aplica în practică respectivele prevederi legale.

Legea ordinară, având ca punct de plecare principiile constituționale, dă reglementări unor relații sociale din anumite compartimente ale vieții, aceste reglementări fiind de aplicație nemijlocită la cazurile concrete.

Supremația legii exprimă poziția juridică superioară a legii față de toate celelalte acte normative existente în sistemul nostru juridic, acte care trebuie să fie conforme cu legea ca o consecință a supremației legii, fiind aplicabilă oricărui act ce emană de la alte organe decât parlamentul.

Actele administrative, fiind acte de executare a legii, condiția de conformitate a acestora cu legea este indiscutabilă.

Față de aceste considerente, văzând și disp. art. 132 alin. 4 Cod pr.civ., instanța va admite excepția invocată din oficiu, cu consecința respingerii acțiunii, ca inadmisibilă, lăsând nesoluționate celelalte excepții subsidiare, invocate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței generale a instanțelor de a soluționa cauza și în consecință,

Respinge, ca inadmisibilă, acțiunea civilă formulată de reclamanta C. L. P. de aplicare a legilor fondului funciar, împotriva pârâților C. I., domiciliat în mun. Bacău, . Hasan, nr. 14, ., jud. Bacău și O. de C. și Publicitate Imobiliară Iași, cu sediul în Iași, .. 48, jud. Iași.

Lasă nesoluționate celelalte excepții invocate în cauză.

Cu drept de recurs la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.01.2014.

Președinte, Grefier,

O. M. M. A.

Red/Tehnored M.O/ BR.

5ex./ 01.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 392/2014. Judecătoria IAŞI