Pretenţii. Sentința nr. 7453/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7453/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 10621/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7453/2014
Ședința publică de la 23 Mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. F. S.
Grefier C. M. S.
Pe rol se află judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta . contradictoriu cu pârâta I. L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pentru acest termen de judecată procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Instanța raportat la dispozițiile art. 131 Noul Cod de procedură civilă, verifică și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauza, potrivit dispozițiilor art. 107 Noul Cod de procedură civilă.
Instanța, în temeiul art. 238 Noul Cod de procedură civilă, estimează durata procesului ca fiind șase luni, având în vedere necesitatea ca acesta să fie soluționat într-un termen optim și previzibil.
Instanța, în temeiul art. 258 Noul Cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile ce au fost depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr._ reclamanta S.C. S. S.A. prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâtul I. L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata debitului în valoare de 390 lei cu titlul de contravaloare servicii de salubritate prestate de reclamantă potrivit facturilor emise în perioada 01._ și suma de 59,26 lei cu titlul de penalități de întârziere la plata acestor facturi. De asemenea a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de prestări servicii nr._/09.03.2012, având ca obiect, potrivit art. 1 din contract, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale. Întrucât pârâtul nu a înțeles să achite contravaloarea serviciilor prestate, s-a acumulat un debit de 390 lei cu titlu de preț reprezentând contravaloare facturilor de salubritate emise pe perioada 01._.
De asemenea reclamanta arată că, în temeiul art. 8.4 din contractul încheiat, la debit au fost calculate penalități în cuantum de 59,26 lei, aplicându-se un coeficient de penalizare conform O.U.G. nr.88/2010.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1516 Cod civil, solicitându-se totodată conform art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului legal al reclamantei.
Cererea a fost legal timbrată .
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, adresa în vederea realizării concilierii directe și confirmarea de primire, contractul pentru prestări servicii salubritate, tabel privind calculul majorărilor de întârziere și facturi fiscale.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula oral apărările sale.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta S.C. S. S.A. a încheiat cu pârâtul I. L. contractul de prestări servicii nr._/09.03.2012 prin care reclamanta se obliga la colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere.
În temeiul acestui act juridic, pârâtul s-a obligat, conform art. 6.2 din contract, să achite contravaloarea serviciilor executate de prestator, în termenele legale, plata contravalorii serviciilor făcându-se pe baza facturilor emise de prestator sub formă de numerar.
De asemenea, părțile au convenit că neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare (art. 8.3 din contract).
Ca urmare a nerespectării obligației de plată astfel cum a fost stabilită prin facturile emise în perioada 01._ în temeiul contractului încheiat de către părți, pârâtul a acumulat un debit în cuantum de 390 lei reprezentând prețul serviciilor de salubritate prestate de către reclamantă, fiind calculate, în temeiul art. 6 din contract, coroborat cu prevederile OUG nr. 39/2010 și O.U.G. nr.88/2010, penalități de întârziere în cuantum de 59,26 lei.
Întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată ulterior intrării în vigoare a noului Cod civil, iar contractul părților s-a încheiat anterior intrării în vigoare a acestuia, urmează ca instanța să stabilească legea aplicabilă în cauză având în vedere succesiunea de legi intervenită.
Pentru a stabili legea aplicabilă în cauză, instanța va avea în vedere prevederile Legii nr. 71/ 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil, care potrivit art. 1 din acest act normativ cuprinde dispoziții privind punerea în aplicare a Legii 287 / 2011 având ca principal obiect punerea de acord a legislației civile existente cu prevederile acestuia precum și soluționarea conflictului de legi rezultând din . Codului civil.
Astfel, conform prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71 / 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil „ contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.
Deoarece contactul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa se va circumscrie prevederilor Codului civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului între părți, nefiind aplicabile dispozițiile noului cod civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Față de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 969 din Codul civil din 1864, conform cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Prin urmare, raportat și la prevederile art. 1169 Cod civil care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, reclamanta care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia.
Astfel, în speță, instanța reține că, prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta S.C. S. S.A. a făcut dovada, potrivit art. 379 alin.(3) și alin. (4) Cod procedură civilă a existenței unei obligații certe și lichide în cuantum de 390 lei, cu titlu de contravaloare a serviciilor de salubritate prestate în temeiul contractului de prestări servicii încheiat de părți instanța va reține și caracterul exigibil al creanței. În schimb, pârâta nu a dovedit prin mijloacele de probă admise de lege îndeplinirea obligațiilor asumate în baza contractului încheiat.
În consecință, fața de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale și ținând cont și de prevederile art. 1073 din Codul civil din 1864 potrivit cărora „creditorul are dreptul sa dobândească îndeplinirea exacta a obligației în caz contrar având dreptul la despăgubiri”, instanța va admite capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata contravalorii serviciilor prestate de către reclamantă și va obliga pârâtul la plata sumei de 390 lei.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere, instanța reține că în art. 8.3 din contract, părțile acestea au prevăzut că neplata la termen a prețului atrage plata de penalități pentru fiecare zi de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor bugetare. Reclamanta a aplicat un coeficient de penalizare conform O.U.G. nr.88/2010, adică penalități egale cu cele utilizate pentru nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare respectiv de 0,04 % pentru fiecare zi de întârziere în achitarea facturilor emise. Prin această dispoziție contractuală părțile au stabilit, de comun acord, care este cuantumul prejudiciului suferit de către creditoare în cazul în care debitorul nu-și va respecta obligația de a plăti prețul la termenele stabilite, au stabilit, așadar, o clauză penală.
Întrucât pârâtul nu și-a îndeplinit la termenul stabilit în contract obligația de achitare a contravalorii serviciilor prestate de către reclamantă, instanța apreciază că în mod corect reclamanta a dat eficienta clauzei penale stabilite în contract și a calculat penalități de întârziere la suma datorată.
Pentru aceste considerente, instanța, apreciind că reclamanta a efectuat un calcul corect al penalităților de întârziere pentru sumele datorate de pârâtă, va admite și cererea de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere și o va obliga la plata sumei de 59,26 lei cu acest titlu.
Conform art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtul, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamantă a sumei de 71 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxăde timbru si cheltuieli de mediere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. S. SA IAȘI cu sediul în Iași, Șoseaua Națională, nr. 43, Iași în contradictoriu cu pârâta I. L., cu domiciliul în Iași, . .
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 390 lei cu titlul de contravaloare servicii de salubritate prestate de reclamantă potrivit facturilor emise în perioada 01._ și suma de 59,26 lei cu titlul de penalități de întârziere la plata acestor facturi.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 71 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru cheltuieli de mediere.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecatoria Iasi.
Pronuntata in sedinta publica azi, 23.05.2014.
Președinte, Grefier,
S. A. F. S. C.
Red/Tehnored. S.A.F./S.C.
4 ex./16.06.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6364/2014.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








