Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5545/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5545/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 4036/245/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința din camera de consiliu de la 14 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. C. B.
Grefier C. P.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5545
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari . TEROM NR. 2 IAȘI și pe pârâtul N. C., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, la strigarea cauzei la ordine, raportat și la disp. art. 215 Cod procedură civilă, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, având în vedere prevederile art. 131 din Noul Cod procedură civilă, procedând la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, constată că Judecătoria Iași este competentă a soluționa prezenta cauză conform art. 1027 și art. 107 din Noul Cod procedură civilă.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare, având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsa părților.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 06.02.2014 sub numărul_, reclamanta Asociația de proprietari ., TEROM nr. 2, Iași a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului N. C. la plata sumei de 3.058,05 lei din care suma de 1.892,93 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada aprilie 2011 – august 2013, iar suma de 1.165,12 lei reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei aprilie 2011 – august 2013, calculate până la data de 28.11.2013. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a susținut că pârâtul a beneficiat de serviciile prestate de către furnizorii de utilități, însă nu și-a achitat cota ce îi revine din cheltuielile de întreținere pentru perioada aprilie 2011 – august 2013, înregistrând un debit în cuantum de 1.892,93 lei. Totodată, au fost calculate penalități de întârziere, potrivit hotărârii din 22.05.2013 adoptate de către Adunarea Generală a Asociației de proprietari ., TEROM nr. 2, Iași.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 230/2007, ale H.G. nr. 1588/2007, art. 1025 – art. 1032 Cod de procedură civilă.
În susținerea cererii, reclamanta a depus, în copie certificată, fișa de penalizări, listele de plată, procesul-verbal din 22.05.2013, actul de înființare a Asociației de proprietari ., TEROM nr. 2, Iași.
Pârâtul N. C. nu a depus formularul de răspuns prevăzut de art. 1029 alin.4 Cod procedură civilă.
Analizând susținerile reclamantei coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, pârâtul N. C. este proprietarul apartamentului nr. 4 situat în Iași, ., .. C, județul Iași, iar în această calitate nu a achitat cota de contribuție la cheltuielile comune ale asociației din care face parte, fiind calculate penalități de întârziere.
În drept, sunt aplicabile prevederile art. 46 din Legea nr. 230 din 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, potrivit cărora toți proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 49 alin.1 și 2 din Legea nr. 230 din 2007, instanța reține că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice suma cu titlu de restanta, afișată pe lista de plata, iar aceste penalizări nu vor fi putea fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, aplicându-se numai după o perioadă de 30 de zile calculată de la termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, și anume din listele de plată, hotărârea Adunării Generale a Asociației din 22.05.2013 și calculul penalităților de întârziere, instanța constată că pârâtul a acumulat un debit în cuantum de 1.892,93 lei reprezentând restanțe la plata cheltuielilor de întreținere pentru perioada aprilie 2011 – august 2013, datorând totodată penalități aferente debitului, în cuantum de 1.165,12 lei, calculate la data de 28.11.2013.
La soluționarea prezentei cauze vor fi avute în vedere și prevederile art. 1516 alin.1 cod civil potrivit cărora creditorul are dreptul la dobândirea integrală, exactă și la timp a obligației.
Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 662 alin.1-4 Cod procedură civilă, instanța constată că reclamanta din prezenta cauză justifică împotriva pârâtului o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 3.058,05 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere, motiv pentru care îl va obliga pe acesta la plata către reclamantă a sumelor menționate mai sus.
Totodată, potrivit prevederilor art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, pârâtul căzând în pretenții și aflându-se în culpă procesuală, instanța urmează a-l obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei reprezentând onorariul apărătorului ales.
Așadar, față de prevederile art. 1516 alin.1 Cod civil, art. 1025-art. 1032 și art. 662 alin. 1-4 Cod procedură civilă, instanța va admite acțiunea și va dispune potrivit celor arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Asociația de proprietari ., TEROM nr. 2, Iași, cu sediul procedural ales la Cabinet de Avocat B. Raihel – A. din municipiul Iași, ., .. C, . cu pârâtul N. C. cu domiciliul în Iași, ., ., județul Iași.
Obligă pe pârât să achite reclamantei suma de 1.892,93 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei aprilie 2011 – august 2013 și suma de 1.165,12 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei aprilie 2011 – august 2013, calculate până la data de 28.11.2013.
Obligă pe pârât să achite reclamantei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul apărătorului ales.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce urmează a fi depusă la Judecătoria Iași.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 14.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. E. C. P. C.
Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./ 02.05.2014, 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7401/2014. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2088/2014.... → |
|---|








